Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Regulile „digitale” impuse copiilor trebuie respectate și de părinți
Mulți părinți consideră nociv comportamentul copiilor lor față de dispozitivele digitale și încearcă să limiteze timpul petrecut online de aceștia. În același timp, adulții au obiceiuri digitale la fel de nesănătoase pe care le consideră acceptabile. Aproape jumătate (48%) dintre părinți petrec între 3 şi 5 ore pe dispozitivele digitale în fiecare zi, iar 62% consideră că acest timp este normal, arată un studiu pe această temă.
Deși peste jumătate dintre părinţi (54%) încearcă să stabilească reguli digitale sănătoase pentru toţi membrii familiei, mulți (61%) nu reușesc acest lucru, nerespectând regulile pe care ei înşişi le impun, arată un sondaj realizat de Kaspersky pe tema obiceiurilor digitale sănătoase în familie.
„De la o vârstă fragedă, copiii tind să copieze comportamentul adulţilor în toate domeniile vieţii, inclusiv atitudinile faţă de dispozitivele digitale. În plus, mulţi copii primesc primul dispozitiv foarte devreme - conform aceluiaşi studiu -, respectiv 68% dintre copii primesc dispozitive electronice înainte de vârsta de nouă ani. Având în vedere acest lucru, părinţii trebuie să fie modele în utilizarea tehnologiei, dacă doresc să pună obiceiurile digitale ale copiilor pe baze sănătoase”, susţin autorii sondajului, potrivit Agerpres.
Rezultatele cercetării arată, de asemenea, că părinţii percep normele de comportament ca fiind diferite pentru ei şi copiii lor. De exemplu, aproape jumătate dintre copii (48%) petrec acelaşi timp pe dispozitive precum părinţii lor, adică 3-5 ore zilnic. Dar, în ciuda acestui fapt, mai mult de jumătate dintre adulţi (53%) ar dori să limiteze acest timp la copii - la două ore.
De asemenea, 37% dintre adulţi cred că este normal să distribuie fotografii cu familia pe reţelele sociale, dar mai puţin de un sfert (24%) acceptă acest lucru la copiii lor.
Aproximativ 22% dintre respondenţi consideră, de asemenea, rezonabil să nu răspundă la apeluri şi să-şi închidă telefonul, însă doar 10% dintre părinţi cred că un astfel de comportament este acceptabil pentru copii.
„Rezultatele sondajului nostru arată că majoritatea adulţilor (61%) recunosc că le este greu să fie un model şi că uneori nu respectă regulile pe care le stabilesc pentru copiii lor”, spune Marina Titova, reprezentant al companiei care a realizat cercetarea preluată de Agerpres.
Potrivit psihoterapeuților citați în studiu, consumul digital are un impact asupra dezvoltării copilului. S-a constatat, de exemplu, că sugarii dobândesc probleme de hrănire şi somn atunci când părinţii folosesc mediile digitale în timp ce îi îngrijesc.
„Copiii învaţă imitând. De aceea ar trebui să vă gândiţi întotdeauna, concret, ce văd copiii. Părinţii lor au întotdeauna smartphone-ul în mână sau chiar la masă când mănâncă? Părinţii dau întotdeauna un exemplu”, concluzionează studiul. (C.Z.)



.jpg)