Sărbătoarea foştilor luptători pentru ţară

În ţara noastră, noţiunea de veteran a fost consfinţită oficial în Regulamentul Organic, adoptat în Muntenia la 1 iulie 1831, iar în Moldova, la 1 ianuarie 1832. După Războiul de Independenţă din 1877-1878, i s-a dat o altă semnificaţie decât cea de „bătrân” sau de cetăţean care a efectuat un stagiu îndelungat în armată. Era condiţionată de participarea, în exclusivitate, la un război.

Titlul de veteran de război a fost statuat prin Convenţia de la Geneva din 1870, când s-a hotărât ca ostaşii chemaţi de patrie la luptă să dobândească după un sfert de veac această calitate. Şi cum la 29 aprilie 1902 se împlineau 25 de ani de la decretarea mobilizării în scopul declanşării bătăliilor pentru eliberarea deplină de sub Imperiul Otoman, regele Carol I a promulgat un înalt decret prin care se conferea titlul de veteran celui care supravieţuise în acest răstimp şi participase efectiv la luptele de la sud de Dunăre. În decret a stipulat şi unele drepturi generale.

Veteranii s-au organizat în diferite grupuri şi asociaţii pe judeţe, care au desfăşurat o seamă de acţiuni: intervenţii la parlament, la unele ministere, pentru ca drepturile să fie concretizate şi înfăptuite. Au obţinut unele facilităţi, după ani  de demersuri, în special cei cu grade inferioare. Printr-o lege emisă în 1908 şi ordine ale miniştrilor, s-au prevăzut scutiri de taxe şcolare pentru copiii veteranilor, de prestaţii pentru drumuri, de serviciul de strajă pe care erau obligaţi să-l execute noaptea ş.a. Au existat iniţiative de îmbunătăţire a drepturilor stabilite pentru veteranii Războiului de Independenţă, dar şi de extindere a acestora şi la cei din Războiul balcanic din 1913, şi la cel de Reîntregire a patriei din 1916-1918. 

Condiţiile istorice prin care a trecut România după cel de-al Doilea Război Mondial au adus multe suferinţe şi prigoniri, mai ales pentru ostaşii care au luptat pe frontul de Est, împotriva Uniunii Sovietice, cea mai grea şi îndelungată campanie de război, de peste trei ani, soldată cu 624.740 de jertfe: morţi, răniţi, dispăruţi. Renumiţi comandanţi de divizii şi corpuri de armată, unii veterani şi decoraţi ai Primului Război Mondial, ostaşi purtând laurii unor fapte extraordinare de vitejie pe câmpul de luptă, au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie, au murit în temniţe sau au fost degradaţi social şi umiliţi, supuşi la privaţiuni şi urmărire. În anii comunismului s-a făcut şi o discriminare voită între veteranii de război care au luptat pe frontul de Est şi cei care au luptat împotriva fascismului.

La 27 decembrie 1989, un grup de veterani, luptători în ambele campanii ale războiului, în frunte cu gen. (r.) Marin Badea Dragnea, au creat o organizaţie apolitică, nonguvernamentală, deschisă tuturor veteranilor români, văduvelor de război şi soţiilor foştilor combatanţi. În 1990 a dobândit statutul de persoană juridică: Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război (ANVR), asumându-şi de la început lupta pentru redarea demnităţii, onoarei şi respectului cuvenit veteranilor şi invalizilor de război, urmaşilor acestora, precum şi datoria morală de a contribui nemijlocit la cunoaşterea şi cultivarea tradiţiilor glorioase ale naţiunii şi Armatei Române. Pentru consfinţirea meritelor şi omagierii la nivel naţional a veteranilor, s-a instituit din 2007, la nivel naţional, Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită în fiecare an la 29 aprilie.

În acest an, serbarea acestei zile are loc în contextul împlinirii a 25 de ani de la crearea ANVR, dar şi a Anului veteranului de război, cum a fost decretat anul 2015. Atăzi mai trăiesc în România în jur de 20.000 de veterani de război, 102.000 văduve ale veteranilor şi 760 văduve de război. Veteranii de război nu uită nici astăzi ordinul dat de comandanţii lor în timpul războiului, ori de câte ori plecau la luptă: „Cu Dumnezeu înainte!”