Astăzi, 12 septembrie, Parohia Cișmea‑Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „
Astăzi, 12 septembrie, Parohia Cișmea‑Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i‑a primit astăzi, 12 septembrie 2026, la Reședința Patriarhală, pe Kyriakos Pierrakakis, ministrul economiei și finanțelor din Grecia și pre
La finalul întrevederii care a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri
Data de 13 septembrie a fiecărui an este celebrată, din 1953, ca Ziua Pompierilor din România, anul acesta împlinindu‑se 178 de ani de la eroica bătălie din Dealul Spirii, când pompierii militari din
Miercuri, 9 septembrie 2026, la Centrul eparhial din Galați s‑a desfășurat examenul de capacitate preoțească la care au participat absolvenți licențiați ai specializării Teologie Pastorală. Programul a
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, au târnosit duminică, 23 august, biserica Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, Almendralejo, Spania, conform obispadoortodoxo.es.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat în perioada 21-25 august 2026 un amplu itinerar pastoral-misionar în nordul Danemarcei, cercetând mai multe comunități, cele două mănăstiri de călugărițe din Ikast și Tårs și alte parohii, și întâlnindu-se cu clerul, credincioșii și tinerii din această parte a eparhiei.
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
Păstrând tradiția statornicită în ultimii ani, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul social‑filantropic și misionar, a venit în sprijinul elevilor din ciclul primar proveniți din familii cu
Parohiile Progresul 3 și „Sfântul Nicolae”‑Vlădica din Protoieria Sector 4 Capitală au organizat miercuri, 9 septembrie, o acțiune social‑filantropică pentru persoanele private de libertate de la
Înaintea începerii noului an școlar, Protoieria Sector 4 Capitală, prin Biroul de asistență socială reprezentat de asistentul social Cristina Untaru, a organizat, în data de 3 septembrie 2026, o nouă activitate
Fundația Filantropia Timișoara, în calitate de inițiator, cu sprijinul financiar al Profi România și în parteneriat cu Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșanu” și United Way România, a organizat sâmbătă, 5 septembrie, în localitatea timișeană Satchinez, o nouă caravană medicală dedicată copiilor și adulților din comunitate. Activitatea de binefacere a reunit o echipă de aproximativ 45 de persoane - medici, personal medical, asistenți sociali și voluntari, care au pus la dispoziția beneficiarilor servicii din 11 specializări medicale.
România se află din nou sub media ţărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în ceea ce priveşte atingerea competenţelor de bază la matematică, știinţe şi lectură. Problema nu
Majoritatea respondenților unui sondaj realizat de Inscop Research se declară favorabili testării antidrog a elevilor de peste 14 ani, monitorizării audio-video în sălile de clasă și introducerii uniformei
Copiii şi adolescenţii care se înscriu pentru prima dată, în luna septembrie, la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, Vrancea, vor primi în dar o carte, potrivit unui anunţ al
Noile manuale pentru clasa a IX-a ar putea ajunge în şcoli cel mai devreme la jumătatea lunii octombrie. În acest context, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, Centrul Naţional pentru Curriculum şi
Trăim vremuri paradoxale în care se vorbește tot mai mult despre pace, în timp ce aproape toate popoarele se pregătesc de război, iar unele se află deja cuprinse de el. Sintagme precum „război pentru
Primul clişeu fotografic din istorie, realizat de inventatorul francez Nicephore Niepce (1765-1833), va fi expus pentru prima dată în Franţa, cu ocazia bicentenarului acestei fotografii, a anunţat Ministerul
La sediul Muzeului Național de Istorie a României va avea loc, în data de 14 septembrie 2026, începând cu ora 13:30, vernisajul expoziției „Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate României”,
Un muzeu al borangicului va fi amenajat în comuna Stoeneşti, în curtea singurului atelier din ţară în care se mai produce în prezent această țesătură din viermi de mătase și care mai păstrează viu
Douăzeci de voluntari din 11 țări participă la situl arheologic Cucuteni-Cetățuia, județul Iași, la programul internațional „European Heritage Training Course: Archaeological Excavation & Research at a
Clădirea feroviară din Săcel, judeţul Maramureş, a fost pusă de CFR SA la dispoziţia Asociaţiei Române pentru Artă Contemporană, pentru amenajarea unui centru cultural permanent, parte a proiectului „Linia
Pentru a le valorifica proprietăţile terapeutice, florile de tei sunt folosite sub formă de infuzii, decocturi, tincturi, siropuri, gargare, inhalaţii, miere sau băi generale (mai ales pentru copii), având efecte
Astăzi vom vorbi despre o plantă pe care o cunoaştem cu toţii, dar despre care poate n-am fi putut bănui că poate tămădui destul de multe suferinţe. Se numeşte cicoare şi este o plantă medicinală
Pentru că suntem în plin sezon de înflorire a acestui arbust, considerat încă din vechime un depozitar de remedii vindecătoare, vă prezentăm astăzi beneficiile pe care atât florile, cât şi frunzele, fructele
Foarte cunoscută în medicina tradiţională, traista-ciobanului este o plantă medicinală cu multiple virtuţi terapeutice. Astfel, preparatele din această plantă au efect garantat în calmarea durerilor abdominale
Ştiaţi că banalul cartof, un aliment atât de utilizat în bucătăria românească, reprezintă una dintre cele mai importante surse de vitamine ale organismului? Tuberculii de cartof conţin aproape toate
Chimionul, cunoscut în popor şi sub denumirea de chimen sau chiminoc, are efecte benefice asupra tenurilor iritate, dar acţionează cu succes şi în afecţiunile digestive. Chimionul stimulează secreţiile
Principalele proprietăţi terapeutice care ridică valoarea medicinală a florilor de tei sunt: neurosedative, întăritoare, emoliente, expectorante, sudorifice, decongestive, spasmolitice, hipotensive şi
Feniculul este considerat prietenul stomacului, deoarece combate spasmele tubului digestiv şi calmează durerile abdominale (crampe stomacale, indigestii, colici la sugari). Pentru calmarea colicilor la copii se
De veacuri, medicina populară a folosit gălbenelele ca pe un remediu eficient în cicatrizarea rănilor dureroase. În mod tradiţional, infuzia de gălbenele este folosită aproape în fiecare casă de român pentru
Ştiaţi că mărul este unul dintre cele mai complete fructe? Deloc întâmplător deci, poporul român păstrează zicala conform căreia "un măr pe zi ţine doctorul departe". Merele au un conţinut complex prin
Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm constituie, de sute de ani, un ajutor de nădejde în tratamentul bolilor digestive. Este indicat ca florile de salcâm să se recolteze în luna mai,
Astăzi vă vom prezenta o plantă foarte bine cunoscută la noi: brusturele. Preparatele naturale din această plantă combat diabetul, scăzând procentul de zahăr din sânge, dar acţionează cu succes şi în cazul
Sucul de lămâie este unul dintre cele mai valoroase sucuri de fructe, având efecte bactericide, antiseptice, diuretice, tonice, energizante. În afecţiunile interne este indicată o cură de 4-5 săptămâni,
Atât în medicina naturistă, cât şi în cea alopată, saschiul este recunoscut pentru efectele sale în reducerea tensiunii arteriale şi în reglarea tulburărilor vasculare cerebrale, asigurând oxigenarea
Marea sărbătoare a Învierii aduce cu sine, pe lângă bucuria duhovnicească, şi una trupească. O să vă dezvăluim câteva reţete de bucate care se pregătesc la Bogdăneşti, o aşezare băcăuană cu oameni
În caz de răceală sau tuse supărătoare, ceapa roşie constituie un ajutor de neegalat. Astăzi vă prezentăm o reţetă simplă şi extrem de eficientă: se curăţă de coajă trei cepe roşii, se taie mărunt
Dacă cei mai mulţi dintre noi ştiu că hameiul este utilizat în fabricarea berii, astăzi aveţi ocazia să aflaţi şi despre proprietăţile terapeutice ale acestei plante. Cunoscut în popor şi sub denumirea de
Din momentul îmbolnăvirii, rinichiul nu mai are capacitatea de a elimina prin urină toxinele, existând riscul blocării căilor urinare. Tratamentele naturiste ajută în restabilirea funcţiilor rinichiului, fără
Un studiu realizat de medicii britanici arată că muzica lentă îi poate ajuta pe pacienţii supuşi anesteziei locale în timpul operaţiei să se destindă şi chiar să se vindece mai repede. Chirurgii de la
Cercetătorii americani susţin că femeile în vârstă ale căror diete includ prea puţin calciu şi prea puţină apă - sau prea multă sare - prezintă un risc ridicat de a dezvolta pietre la rinichi.
Potrivit deciziei Camerei Deputaţilor, Parlamentul României este iluminat în albastru (1-2 aprilie), pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. De asemenea, Legislativul de la Bucureşti a
Primăvara apare conjunctivita cauzată de sensibilitatea faţă de diferite polenuri, mai ales cel de plop. Medicina naturistă recomandă o serie de tratamente bazate pe plante medicinale, care prezintă proprietăţi
Datele Societăţii Române de Hipertensiune arată că hipertensiunea arterială a devenit o importantă problemă de sănătate la nivel mondial. În România, prevalenţa hipertensiunii arteriale este de peste 40% î
Datele centralizate la nivel naţional arată că în perioada 2002-2011 incidenţa tuberculozei a scăzut cu 42%. În România, scăderea incidenţei în ultimii ani a fost în medie de 4,7% pe an. Cu toate acestea,
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17 Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după
„Zis-a Domnul: Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine, și cel ce nu-și ia crucea
Fraților, noi propovăduim înțelepciunea la cei desăvârșiți, dar nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înțelepciunea de taină a lui
Sfântul Mucenic Avtonom „a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și a fost episcop în cetatea Prenestului (azi Palestrina, în Italia). Din pricina prigoanei contra creștinilor, episcopul a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 699-700 „(Protosinghelul Teodul Varzare), mare duhovnic și preot slujitor din Mănăstirea Agapia s-a
O familie fericită și împlinită este cea în care certurile nu își găsesc locul. Buna înțelegere, pacea, armonia, iubirea și bunătatea sunt elementele esențiale care asigură mediul sănătos în care o
Când aud la spovedanie cum cineva își mărturisește doar păcatele, chiar și cu zdrobire de inimă, îl întreb, pe cât de delicat pot, la final: „Dar relația cu Hristos... cum e?”. E îngrijorător când în
Anul acesta, în ziua de 7 octombrie se vor împlini 70 de ani de la canonizarea Sfântului Iosif cel Nou, întrucât la numai 10 ani după sfințirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara, la 6 octombrie 1946, de
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


