Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Tapioca mai este cunoscută și sub denumirea de yucca, un amidon delicios extras dintr-o plantă, numită manioc (cassava), originară din America de Sud. În România, sau în alte ţări care au importat de curând ac
Deși este asociată preponderent cu modificările pe care le produce la nivelul pielii, psoriazisul este o boală cronică, sistemică, cu comorbidități multiple, care deteriorează organele. Fiind asociată cu multe
Unul dintre cele mai cunoscute medicamente de concepție românească, Polidin, folosit cu succes din anii ’60 pentru creșterea imunității și foarte apreciat pentru eficiența sa, va fi fabricat din nou și
Pentru persoanele care au trecut printr-un transplant sau sunt pe lista de așteptare pentru o astfel de intervenție, vaccinarea reprezintă singura modalitate de a reduce semnificativ riscul de deces în caz de
Răspunsul imun după vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne puternic chiar și după șase luni de la administrarea celei de-a doua doze. De asemenea, eficiența vaccinului se menține la un nivel ridicat, deși
Plantele pot fi infuzate în ulei, proces prin care proprietățile lor de vindecare și aromele sunt extrase. Una dintre modalitățile de extragere a substanțelor utile din plantă este macerarea uleioasă. Uleiul ast
Denumit şi ,,fructul îngerilor”, papaya provine din America Centrală și sudul Mexicului, are un gust dulceag și un indice glicemic scăzut. Este un fruct bogat în proteine, carbohidrați, fibre, vitaminele C,
Terapiile personalizate în cancerele hematologice au devenit ceva obișnuit în toată lumea. Introducerea în România a terapiilor celulare denumite CAR-T (Chimeric Antigen Receptor-T) reprezintă un pas uriaș în
Infecția cu varianta Delta a noului coronavirus poate fi ușor confundată cu o alergie sau cu o răceală obișnuită, deoarece poate provoca simptome mult mai ușoare și foarte diferite de cele care apar în cazul in
Mai mult de o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). In
Cu cât oamenii petrec mai mult timp pe Facebook, cu atât este mai mare riscul de apariție a depresiei, este concluzia unui studiu realizat de experți ai Universității Tehnologice Nanyang din Singapore, citat de
Cercetătorii britanici încearcă să afle dacă banala aspirină poate ajuta împotriva unor forme agresive de cancer de sân, relatează BBC, care citează un studiu clinic demarat de experți din cadrul Christie NHS
Preparatele naturiste pe bază de extract sau de frunze de manuka au un efect antibiotic și antiseptic dovedit, fiind utilizate cu bune rezultate în caz de infecții cutanate, eczeme, acnee, psoriazis, arsuri,
Plantă cultivată de acum 8.000 de ani în America de Sud, amaranthul s-a extins şi în Europa sub formă de soiuri sălbatice. Astăzi, este supranumită „planta viitorului”, întrucât oferă o multitudine de
Gastroenterita este o infecție gastrointestinală extrem de contagioasă provocată de virusuri, bacterii și alți agenți patogeni aflați în apă și alimente contaminate. Semnalele de alarmă ale acestei afecţiuni
Omenirea și‑a pus speranțe că pandemia se va termina după apariția vaccinurilor anti‑COVID‑19 și imunizarea unui procent cât mai ridicat al populației globale, experții raportându‑se de cele mai multe
Copiii spitalizați trec mai ușor prin suferințele provocate de boală și chiar se vindecă mai repede dacă ascultă povești în perioada de spitalizare, relatează publicația Science Focus, potrivit unui studiu
Comitetul de coordonare a vaccinării (CNCAV) a prezentat pe pagina sa de Facebook situațiile în care nu se recomandă vaccinarea împotriva COVID‑19. Astfel, contraindicația valabilă pentru toate cele 4 vaccinuri
Unu din doi români din mediul urban a evitat să‑și monitorizeze starea de sănătate în perioada pandemiei, solicitând mai rar sau deloc consultații medicale, analize de sânge sau alte investigații, arată
Florile de trifoi roșu sunt intens utilizate în medicina naturistă. Planta se recoltează la începutul înfloririi, vara, și se usucă la umbră, apoi se depozitează în locuri uscate și întunecate, astfel
Grișul este obținut din miezul bobului de grâu şi este un aliment nelipsit din bucătăria românilor, fiind bogat în gluten, amidon și proteine. De asemenea, grișul conţine minerale și vitamine - E, PP,
Varianta Delta a noului coronavirus, cu o contagiozitate mai mare decât tulpinile anterioare, a devenit dominantă în Europa, iar autoritățile sanitare din țări precum Marea Britanie sau Spania avertizează asupra
Canicula prelungită cu care ne confruntăm de mai bine de o săptămână ne determină pe mulți dintre noi să suprasolicităm aparatele de aer condiționat pentru a elimina disconfortul termic provocat de
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat pe site-ul instituției Ghidul asiguratului, care oferă informații despre modul în care persoanele asigurate pot beneficia de servicii decontate pentru fiecare
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


