Astăzi, 12 septembrie, Parohia Cișmea‑Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „
Astăzi, 12 septembrie, Parohia Cișmea‑Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i‑a primit astăzi, 12 septembrie 2026, la Reședința Patriarhală, pe Kyriakos Pierrakakis, ministrul economiei și finanțelor din Grecia și pre
La finalul întrevederii care a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri
Data de 13 septembrie a fiecărui an este celebrată, din 1953, ca Ziua Pompierilor din România, anul acesta împlinindu‑se 178 de ani de la eroica bătălie din Dealul Spirii, când pompierii militari din
Miercuri, 9 septembrie 2026, la Centrul eparhial din Galați s‑a desfășurat examenul de capacitate preoțească la care au participat absolvenți licențiați ai specializării Teologie Pastorală. Programul a
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, au târnosit duminică, 23 august, biserica Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, Almendralejo, Spania, conform obispadoortodoxo.es.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat în perioada 21-25 august 2026 un amplu itinerar pastoral-misionar în nordul Danemarcei, cercetând mai multe comunități, cele două mănăstiri de călugărițe din Ikast și Tårs și alte parohii, și întâlnindu-se cu clerul, credincioșii și tinerii din această parte a eparhiei.
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
Păstrând tradiția statornicită în ultimii ani, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul social‑filantropic și misionar, a venit în sprijinul elevilor din ciclul primar proveniți din familii cu
Parohiile Progresul 3 și „Sfântul Nicolae”‑Vlădica din Protoieria Sector 4 Capitală au organizat miercuri, 9 septembrie, o acțiune social‑filantropică pentru persoanele private de libertate de la
Înaintea începerii noului an școlar, Protoieria Sector 4 Capitală, prin Biroul de asistență socială reprezentat de asistentul social Cristina Untaru, a organizat, în data de 3 septembrie 2026, o nouă activitate
Fundația Filantropia Timișoara, în calitate de inițiator, cu sprijinul financiar al Profi România și în parteneriat cu Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșanu” și United Way România, a organizat sâmbătă, 5 septembrie, în localitatea timișeană Satchinez, o nouă caravană medicală dedicată copiilor și adulților din comunitate. Activitatea de binefacere a reunit o echipă de aproximativ 45 de persoane - medici, personal medical, asistenți sociali și voluntari, care au pus la dispoziția beneficiarilor servicii din 11 specializări medicale.
România se află din nou sub media ţărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în ceea ce priveşte atingerea competenţelor de bază la matematică, știinţe şi lectură. Problema nu
Majoritatea respondenților unui sondaj realizat de Inscop Research se declară favorabili testării antidrog a elevilor de peste 14 ani, monitorizării audio-video în sălile de clasă și introducerii uniformei
Copiii şi adolescenţii care se înscriu pentru prima dată, în luna septembrie, la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, Vrancea, vor primi în dar o carte, potrivit unui anunţ al
Noile manuale pentru clasa a IX-a ar putea ajunge în şcoli cel mai devreme la jumătatea lunii octombrie. În acest context, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, Centrul Naţional pentru Curriculum şi
Trăim vremuri paradoxale în care se vorbește tot mai mult despre pace, în timp ce aproape toate popoarele se pregătesc de război, iar unele se află deja cuprinse de el. Sintagme precum „război pentru
Primul clişeu fotografic din istorie, realizat de inventatorul francez Nicephore Niepce (1765-1833), va fi expus pentru prima dată în Franţa, cu ocazia bicentenarului acestei fotografii, a anunţat Ministerul
La sediul Muzeului Național de Istorie a României va avea loc, în data de 14 septembrie 2026, începând cu ora 13:30, vernisajul expoziției „Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate României”,
Un muzeu al borangicului va fi amenajat în comuna Stoeneşti, în curtea singurului atelier din ţară în care se mai produce în prezent această țesătură din viermi de mătase și care mai păstrează viu
Douăzeci de voluntari din 11 țări participă la situl arheologic Cucuteni-Cetățuia, județul Iași, la programul internațional „European Heritage Training Course: Archaeological Excavation & Research at a
Clădirea feroviară din Săcel, judeţul Maramureş, a fost pusă de CFR SA la dispoziţia Asociaţiei Române pentru Artă Contemporană, pentru amenajarea unui centru cultural permanent, parte a proiectului „Linia
Preparați în majoritatea bucătăriilor din restaurantele internaționale, creveții reprezintă unul dintre cele mai populare alimente din categoria fructelor de mare. Sunt o sursă importantă de proteine cu
Floarea-soarelui are beneficii pentru organismul uman, asigurând o viață sănătoasă pe termen lung. Puteți profita de virtuțile binefăcătoare ale florii-soarelui în două moduri diferite: o cale este folosirea
Pinul este un arbore originar din regiunile muntoase ale Europei, Asiei nordice și vestice și poate depăși înălțimea de 30 de metri. Semințele sale sunt folosite de secole în scopuri culinare, în special în
Toți ardeii, indiferent de soi și culoare, sunt minunați pentru sănătate, având unele dintre cele mai bune substanțe nutritive disponibile natural. Sunt surse excelente de vitamina C și de vitamina A (prin
Originară din sudul Europei, țelina este o plantă legumicolă și medicinală care poate atinge o înălţime maximă de un metru. Planta are un rizom gros, iar frunzele sunt mari, de culoare verde-închis. Toate
Cu siguranță ați auzit de Aloe vera și de proprietățile sale vindecătoare. Cristofor Columb avea planta la bordul navelor sale pentru a trata rănile. Grație multiplelor sale utilizări în medicina alternativă
Compania Antibiotice a obținut două premii la Gala „Romanian CSR Awards 2019”: locul I și trofeul la categoria „Campanii interne de CSR” pentru proiectul „Donează sânge! Pune suflet pentru viață!” și
Campania „Urgenţa este pentru Urgenţe”, care îşi propune să contribuie la educarea populaţiei din România cu privire la utilizarea raţională şi responsabilă a serviciilor medicale de urgenţă, a fost
Mortalitatea infantilă în România a scăzut în ultimii ani, ajungând la 6,7 la mie în 2017, însă suntem mult peste media Uniunii Europene, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Asociaţiei
Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 15 mai - 21 iunie, sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti. Potrivit unei informări
Unul din zece români suferă de diabet zaharat, iar specialiştii ne atenţionează că în 20 de ani numărul cazurilor va creşte şi mai mult în lipsa unor politici medicale susţinute. Grav este că mulţi dintre
Cu un puternic miros de usturoi, leurda, supranumită usturoiul sălbatic, crește în pădurile din Europa Centrală. În țara noastră, verdele viu al frunzelor și albul luminos al florilor împodobesc pădurile din
În rubrica de astăzi vă prezentăm beneficiile curative ale preparatelor din fructe de măceș, un arbust foarte cunoscut în spațiul românesc, dar al cărui potențial terapeutic este neglijat. Ansamblul
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a lansat în această săptămână o campanie de informare privind vaccinarea - „Iniţiativă pentru viitor”. „Vrem să aducem
Un heliport va fi construit pe acoperişul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale. Construcţia va începe în toamna acestui an şi va costa
Termenul de valabilitate al cardurilor naţionale de sănătate a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani, iar cardurile care au inscripţionată data de 31.03.2019 vor expira la sfârşitul lunii martie 2021, potrivit
Primele intervenţii de chirurgie cardiacă cu ajutorul celui mai performant robot chirurgical - Da Vinci Xi - au fost realizate la un spital privat din Capitală. Acest tip de intervenţii se fac în numai 7 centre
Bolnavii de cancer din întreaga ţară pot fi trataţi la noul Centru Naţional de Radioterapie inaugurat, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare. Centrul dispune de echipamente de
Amarantul este una dintre cele mai vechi cereale cultivate, originară din America Centrală. Are flori asemănătoare spicelor de cereale, de culoare violet aprins, care rămâne neschimbată chiar și când florile
Pătrunjelul este planta legumicolă care nu lipseşte din nici o grădină gospodărească, fiind mult consumată ca specie alimentară, medicinală şi condimentară. În România se cultivă atât pătrunjelul de
La Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti sunt internate anual 35.000 de persoane, aici fiind realizate intervenţii chirurgicale complexe, diagnosticate şi tratate boli
Quinoa este cultivată în munții Anzi, la altitudini de 2.000-4.000 de metri, încă de acum 7.000 de ani. Deși este considerată o cereală, quinoa este de fapt o rudă a legumelor cu frunze verzi precum spanacul,
În majoritatea nevrozelor s-au obţinut rezultate bune prin tratamente pe bază de plante medicinale, asociate cu o dietă echilibrată și suplimentări de vitamine (A, B, C, D) și de săruri minerale (Mg, Si,
Guvernul a aprobat, marţi, o finanţare de peste 71 milioane de lei pentru Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Cele 11 săli de operaţie care formează blocul operator central vor fi
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17 Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după
„Zis-a Domnul: Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine, și cel ce nu-și ia crucea
Fraților, noi propovăduim înțelepciunea la cei desăvârșiți, dar nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înțelepciunea de taină a lui
Sfântul Mucenic Avtonom „a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și a fost episcop în cetatea Prenestului (azi Palestrina, în Italia). Din pricina prigoanei contra creștinilor, episcopul a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 699-700 „(Protosinghelul Teodul Varzare), mare duhovnic și preot slujitor din Mănăstirea Agapia s-a
O familie fericită și împlinită este cea în care certurile nu își găsesc locul. Buna înțelegere, pacea, armonia, iubirea și bunătatea sunt elementele esențiale care asigură mediul sănătos în care o
Când aud la spovedanie cum cineva își mărturisește doar păcatele, chiar și cu zdrobire de inimă, îl întreb, pe cât de delicat pot, la final: „Dar relația cu Hristos... cum e?”. E îngrijorător când în
Anul acesta, în ziua de 7 octombrie se vor împlini 70 de ani de la canonizarea Sfântului Iosif cel Nou, întrucât la numai 10 ani după sfințirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara, la 6 octombrie 1946, de
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


