Despre Mănăstirea Văratec am spus adesea că este locul cu sfinți, datorită duhului care te înconjoară la fiecare pas. De această dată am poposit într-una dintre căsuțele cu flori ale Văratecului,
Despre Mănăstirea Văratec am spus adesea că este locul cu sfinți, datorită duhului care te înconjoară la fiecare pas. De această dată am poposit într-una dintre căsuțele cu flori ale Văratecului,
Istoria chiliei Sfântului Ioan Botezătorul din Colciu, comunitate monahală românească din Sfântul Munte Athos, este strâns legată de personalitatea duhovnicului Ilie Hulpe, cel care, în
Înainte de a vorbi sau scrie cineva despre rugăciune, va trebui să simtă valoarea ei. Este un subiect tainic, pe care cei cu trăire autentică nu se consideră vrednici să-l dezbată, fiind
Discipolii lui Iisus, văzându-L adesea pe Iisus Hristos ieșit din rugăciune, acel moment de intimitate cu Dumnezeu Tatăl, l-au rugat să-i învețe și pe ei să se roage asemenea lui. Atunci El le-a zis:
Pomenirea Sfinților Trei Ierarhi în fiecare an reprezintă un eveniment bisericesc, teologic și duhovnicesc de o mare semnificație eclesială. Aceasta deoarece, pomenindu-i pe cei trei mari
Trăirea credinței presupune pregătire, atașament, concretizare prin trăire și comportament la nivel personal sau comunitar. Poate că cea mai elocventă formă de mărturisire - concretă, vie, expresivă - &i
Rugăciunea îl înalţă pe om la Dumnezeu, adică la Arhetipul său, şi îl împlineşte ca persoană. Rugăciunea este deodată cel mai mare privilegiu dat omului de către Dumnezeu, şi o
Sfântul Sinod al Bisericii noastre a declarat 2022 „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”. În acest context, cu prilejul comemorării poetului național Mihai
Rugăciunea lacrimilor constituie una dintre cele mai importante particularităţi ale misticii Răsăritului creştin. Rod al pocăinţei sau al negrăitelor bucurii izvorâte din redobândirea
În anul 233, Origen a primit o scrisoare de la prietenii săi, Ambrozie și Tatiana, cu o urgentă rugăminte, aceea de a respinge obiecțiile aduse creștinismului în ceea ce privește necesitatea și
De ce ne (mai) rugăm? Cum, când şi unde trebuie să ne rugăm? Este rugăciunea o necesitate sau a căzut în desuetudine? La aceste întrebări esenţiale ar trebui să ne răspundem cu sinceritate
Cunoscând frumusețea și dulceața rugăciunii, rolul și importanța ei în viața duhovnicească, dar și ispitele și capcanele ce se ridică împotriva acesteia, Sfinții Părinți ai
Sfântul Sinod al Bisericii noastre dreptmăritoare a declarat 2022 drept „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”. În acest context, cu prilejul comemorării
La începutul „Anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi al „Anului comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la
În contextul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2022 drept „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi „Anul
Când vorbim despre rugăciunea lui Adam ne referim în special la contextul lumii căzute în păcat. Fiind în Rai, Adam nu a cerut nimic pentru că avea totul, nu a plâns pentru nimic pentru
A fost îngăduința Părintelui Ceresc faptul că, secole de-a rândul, peste istoria neamului românesc s-a așternut o ceață până când tot El a ridicat din mijlocul acestui popor oameni
Cu dragoste în Hristos, Vă aducem la cunoştinţă că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25 februarie 2021, a examinat referatul Cancelariei
Toate rugăciunile din Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și a Noului Testament, din Sfânta și Dumnezeiasca Tradiție apostolică, patristică sau dinamică a Bisericii lui Hristos și din
Pe malul Jijiei stă de strajă şi-i poartă cu privirea pe trecători micuţa biserică din Luceni, comuna Victoria, judeţul Iaşi. Toate frământările prin care a trecut lăcaşul de cult în ultimul
Sfântul Munte a odrăslit de-a lungul timpului nenumărate chipuri ascetice. Nu au lipsit nici acei cuvioși români care au trăit profund duhul de înstrăinare în această „școală”