În urmă cu 120 de ani, la Sibiu, era inaugurat Palatul Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA. Palatul avea să găzduiască prima bibliotecă publică românească din
În urmă cu 120 de ani, la Sibiu, era inaugurat Palatul Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA. Palatul avea să găzduiască prima bibliotecă publică românească din
Asociația Da’DeCe, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Asociația Centrul Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa” din Sibiu organizează, în 6 septembrie 2025, cea de-a treia ediție a
Ieri a început la Sibiu o nouă ediţie a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale” - faza naţională, în concurs fiind reprezentate nu mai puţin de 30 de meşteşuguri. Timp de patru zile, cei 244 de pa
Muzeul ASTRA derulează proiectul „Meșteșuguri fără frontiere”, prin care își propune dezvoltarea unui produs cultural sustenabil, adaptat nevoilor culturale actuale din România și Republica Moldova. Astfel,
Muzeul Astra din Sibiu organizează, în perioada 25-27 iulie 2025, un alt fel de târg al olarilor, intitulat „Frumos, Ceramic, Folositor”. Evenimentul va cuprinde conferințe, ateliere interactive de promovare
Centrul ASTRA pentru activităţi şi resurse regionale din Sibiu se numără printre câştigătorii Premiilor pentru Patrimoniul European/ Premiilor Europa Nostra 2025, la categoria educaţie, formare şi competenţe.
În Pavilionul Muzeal Multicultural din cadrul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc sâmbătă, 1 februarie, şedinţa de lucru a Consiliului şi Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Sibiului. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Introducerea meşteşugurilor tradiţionale în nomenclatorul de meserii este importantă pentru salvarea acestora de la dispariţie, susţin reprezentanţi ai unor instituţii muzeale şi organizaţii cu profil cultural-folcloric. La acest moment, în România sunt recunoscute oficial doar trei meşteşuguri, în timp ce Ungaria, de exemplu, a acreditat deja 32 de meserii tradiţionale, afirmă Laszlo Kelemen, preşedintele Fundaţiei „Casa Tradiţiilor Ardeleneşti”. Muzeul Astra din Sibiu şi fundaţia menţionată au încheiat, recent, un protocol de promovare a tradiţiilor din Transilvania.
Muzeul Astra din Sibiu va introduce publicul, în zilele de 29 și 30 iunie, în atmosfera satului și a vechilor obiceiuri, cu povești spuse în șezători din Mărginimea Sibiului și de pe Țara Oltului și Țara
La Muzeul de Artă și Tradiții Populare din Madrid a fost deschisă, recent, expoziția „Cămașa. Eleganța Veșmântului”, care reunește 138 de bunuri excepționale ale patrimoniului național al României,
În Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din incinta Muzeului în aer liber „ASTRA” din Dumbrava Sibiului a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească în Duminica a 29‑a după Rusalii.
Cea de-a 11-a ediție a manifestării „Frumos. Ceramic. Folositor, un altfel de târg al olarilor. Ceramica de Kuty” are loc în perioada 28-30 iulie 2023 la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului, tema din acest an
În perioada 20‑25 iulie 2022, la Sibiu, a avut loc faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, aflată la ediția a 25‑a, care a reunit 126 de elevi din diferite zone cu tradiții
Cea de-a XXV-a ediție a olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” se desfășoară în perioada 21-24 iulie 2022 şi este organizată de Muzeul ASTRA și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Timp de
Muzeul ASTRA din Sibiu organizează, în perioada 8-11 iulie, cea de-a VI-a ediție a evenimentului „ASTRA Multicultural”, care include ateliere interactive, muzică și dansuri, meșteșuguri tradiționale și un
Cea de-a 55‑a ediţie a Târgului Olarilor din Sibiu va avea loc în 4 și 5 septembrie, în Piaţa Mare. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea
Muzeul ASTRA din Sibiu, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost” şi Mişcarea de Rezistenţă organizează, în perioada 21 - 22 august 2021, Festivalul Tarafuri şi Fanfare,
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a donat o casă din localitatea natală Spermezeu, Bistriţa-Năsăud, Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Casa a aparţinut
Cea de-a VI-a ediţie a manifestării „ASTRA Multicultural” a început joi, 8 iulie, cu seminarul „Patrimoniu cultural. Valoare. Perspective”, desfăşurat la Pavilionul Muzeal Multicultural din Dumbrava
Preoţii de la unităţile de cult misionare din Sibiu s-au întâlnit luni, 8 martie, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” din Dumbrava Sibiului. Au participat la întâlnire preoţii de la capelel
Muzeul ASTRA din Sibiu, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost” şi Mişcarea de Rezistenţă, a organizat în zilele de 29-30 august Festivalul Tarafuri şi Fanfare, ediţia a XV



