După discuții purtate la Bruxelles de ministrul interimar al agriculturii cu oficiali ai Comisiei Europene pe marginea planului de măsuri pe termen scurt și mediu al ANSVSA, au fost transmise semnale pozitive
După discuții purtate la Bruxelles de ministrul interimar al agriculturii cu oficiali ai Comisiei Europene pe marginea planului de măsuri pe termen scurt și mediu al ANSVSA, au fost transmise semnale pozitive
Comisia Europeană a aprobat miercuri înregistrarea ca Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a „Brânzei frământate de Teaca”, care a devenit astfel al 18-lea produs românesc recunoscut la nivel european.
Peste 400 de fermieri din Harghita au depus cereri pentru ajutorul de minimis acordat în acest an pentru cultura de cartofi, pentru o suprafaţă cumulată de 1.300 ha, circa un sfert din cele 4.900 ha cultivate cu
Plafonul de 100 lei/ha comunicat public pentru ajutorul acordat fermierilor din sectorul vegetal afectaţi de secetă nu poate fi acceptat deoarece este sub nivelul rezultat exclusiv din fondurile europene şi la o
Fermierii din judeţul Olt ar putea avea probleme în următoarea perioadă cu depozitarea recoltelor de floarea-soarelui, după ce silozurile au fost ocupate cu grâu şi rapiţă, iar distribuția acestora este
România se află din nou sub media ţărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în ceea ce priveşte atingerea competenţelor de bază la matematică, știinţe şi lectură. Problema nu
Majoritatea respondenților unui sondaj realizat de Inscop Research se declară favorabili testării antidrog a elevilor de peste 14 ani, monitorizării audio-video în sălile de clasă și introducerii uniformei
Copiii şi adolescenţii care se înscriu pentru prima dată, în luna septembrie, la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, Vrancea, vor primi în dar o carte, potrivit unui anunţ al
Noile manuale pentru clasa a IX-a ar putea ajunge în şcoli cel mai devreme la jumătatea lunii octombrie. În acest context, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, Centrul Naţional pentru Curriculum şi
Trăim vremuri paradoxale în care se vorbește tot mai mult despre pace, în timp ce aproape toate popoarele se pregătesc de război, iar unele se află deja cuprinse de el. Sintagme precum „război pentru
Primul clişeu fotografic din istorie, realizat de inventatorul francez Nicephore Niepce (1765-1833), va fi expus pentru prima dată în Franţa, cu ocazia bicentenarului acestei fotografii, a anunţat Ministerul
La sediul Muzeului Național de Istorie a României va avea loc, în data de 14 septembrie 2026, începând cu ora 13:30, vernisajul expoziției „Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate României”,
Un muzeu al borangicului va fi amenajat în comuna Stoeneşti, în curtea singurului atelier din ţară în care se mai produce în prezent această țesătură din viermi de mătase și care mai păstrează viu
Douăzeci de voluntari din 11 țări participă la situl arheologic Cucuteni-Cetățuia, județul Iași, la programul internațional „European Heritage Training Course: Archaeological Excavation & Research at a
Clădirea feroviară din Săcel, judeţul Maramureş, a fost pusă de CFR SA la dispoziţia Asociaţiei Române pentru Artă Contemporană, pentru amenajarea unui centru cultural permanent, parte a proiectului „Linia
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin apariția unor crize epileptice recurente, determinate de activitatea electrică anormală a creierului. Deși imaginea cea mai cunoscută este aceea a unei
Pentru pacient, finalul operației nu înseamnă și încheierea tratamentului. Intervenția rezolvă problema chirurgicală, însă organismul are nevoie de timp pentru a se reface. Primele ore după operație,
Congresul Societății Europene de Cardiologie (ESC), desfășurat la München, în perioada 28-31 august 2026, a avut ca temă principală inteligența artificială (AI). Este o recunoaștere a importanței acestui
Arealul carpato-danubian, cuprinzând Bulgaria, Serbia, o parte din Ungaria, România, Republica Moldova și o parte din Ucrania, este caracterizat de o biodiversitate bogată care, influențată de schimbările
În cabinetul de pediatrie, când vorbim despre sănătatea copilului, discuția se rezumă adesea la alimentație, vaccinuri, infecții sau dezvoltare. Mai rar ne gândim că un lucru atât de simplu precum somnul are
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
Un mare trăitor creștin din Ardealul secolului XX, pustnicul Ioan David, spunea odată: „Focul cu foc se aprinde și inima cu inimă se câștigă”. Chiar dacă aceste cuvinte se referă la viețuirea și
Întrucât acest an a fost dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române familiei și importanței ei, am socotit potrivit un dialog dedicat subiectului cu acad. Ioan Aurel Pop. Ca intelectual și
Societatea de astăzi pune, adesea, familia în faţa unor provocări pe care le poate gestiona cu dificultate dacă reperele la care se raportează sunt departe de cele duhovniceşti. Părintele Mihail-Iulian Grobnicu,
La a opta sa ediţie, Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) revine după 10 ani în capitala României, de data aceasta organizatori şi gazde fiind Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Să faci sarmale, să coci pâine, să sculptezi mobilier, să mergi la biserică și la concertele Filarmonicii, să citești, să faci școală sau chiar o facultate, să înveți o meserie - cine ar putea bănui că toate astea se întâmplă într-o închisoare? Am ajuns la Penitenciarul Mioveni pe urmele unei știri neobișnuite: începând din iulie, aici se face pâinea și pentru Penitenciarul Găești. Am aflat la fața locului că se fac mult mai multe: deținuții asigură și curățenia, și spălatul rufelor, și toate reparațiile necesare, plus că participă la o mulțime de activități spirituale, de învățământ, culturale și sportive.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, a organizat, în perioada 1-9 august 2026, o nouă ediție a Școlii de vară Feredeni. Timp de nouă zile, apr
Cântarea mea Cântarea mea pe tine te-ncunună Cu gândurile cele mai curate Din câte-n omenire vor străbate, Pân’ soarele pe veci o să apună! Cum gândul tinde către unitate, Cu ea doar să existe
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
acasă ce-o să-I spui lui Dumnezeu când Îl întâlnești? că ai iubit banii și casa, și mașina, și vacanțele în Argentina? sau că ai fost cineva care-și concedia angajații, la primele probleme
În arealul teologic românesc contemporan se distinge într-un fel aparte chipul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, prin felul curajos cu care ia parte la dezbaterea de idei pe care societatea le
Carmelia Leonte este poetă, prozatoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași. Este absolventă a Facultății de Filologie, secţia limba şi literatură română - limba şi
Hristos a înviat! În Duminica a treia după Sfintele Paști, numită și Duminica Mironosițelor, Biserica Ortodoxă le pomenește și le cinstește pe Sfintele Femei Mironosițe, care au venit la mormântul Mântui
Hristos a înviat! În Duminica a treia după Sfintele Paști, numită și Duminica Mironosițelor, Biserica Ortodoxă le pomenește și le cinstește pe Sfintele Femei Mironosițe, care au venit la
Hristos a înviat! Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este biruinţa iubirii Lui smerite asupra păcatului
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare, Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul, Suntem într-o perioadă deosebit de bogată spiritual, având o frumuseţe duhovniceasc
Bucureşti, 29 februarie 2020 Sanctităţii Sale BARTOLOMEU, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă, Patriarh Ecumenic Sanctitatea Voastră, Vă felicităm călduros
Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus
Am primit cu întristare vestea trecerii din această viaţă a distinsului veteran de război, generalul Marin Dragnea, Președintele Asociației Naționale a Veteranilor de
Se împlinesc 15 ani de la apariția primului număr al cotidianului Lumina, la 7 februarie 2005. Un ziar de reportaje, informații și comentarii redactat din perspectivă creștină de o echipă de jurnaliști
- raport general privind activitățile desfășurate în Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2019 - Preasfințiile Voastre, Preacuvioși/Preacucernici părinți, Stimați membri ai Adunării
Sărbătoarea Zilei Culturii Naționale, organizată cu solemnitate și demnitate de Academia Română, ne ajută să înțelegem că omagierea marilor simboluri și valori ale neamului românesc este o datorie
Evenimentele de acum treizeci de ani, care au provocat schimbarea de regim politic în România, au avut ecouri în organizarea şi în viaţa Bisericii Ortodoxe. Prima mărturie scrisă a Bisericii noastre, privind
„Copiii se bucură de mama lor, bărbatul de femeia lui, ea de toţi şi cu toţii se bucură de Dumnezeu.” * Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi
Începând cu slujba Vecerniei din această seară, Biserica noastră îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Nicolae, cunoscut în rândul copiilor drept Moș Nicolae, cel care ne însoțește în călătoria postului, pe drumul spre peștera din Betleem. Odinioară, în popor exista credința că de Sfântul Nicolae începe, cu adevărat, iarna. În această zi, Moșul îşi scutura barba sură și afară începea să ningă. Iar dacă nu ningea, însemna că Sfântul Nicolae a întinerit.
Din timp în timp istoricii Bisericii noastre revin cu studii asupra începuturilor creștinismului pe teritoriul României. Poporul român, a cărui creștinare coincide cu etnogeneza, a primit creştinismul atât în
- 30 noiembrie 2019 - Dragi români, Mă bucur să împărtaşesc cu dumneavoastră
Postul Naşterii Domnului sau Postul Crăciunului a fost instituit în sec. IV-V, deci mai târziu decât Postul Sfintelor Paşti. Este un post al pocăinţei, dar nu cu aceeaşi intensitate ca Postul Sfintelor Paşti.
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Patriarhia Română, Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 drept Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al
Salutăm inițiativa Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România de a organiza, în ziua de sâmbătă, 9 noiembrie 2019, la Palatul Patriarhiei, o expoziție şi lansarea albumului Biserica Armeană din România –
Sărbătorirea a 100 de ani de existență a Universității Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca reprezintă un moment semnificativ în viața academică și culturală națională, întrucât este, pe de o parte, un
Preafericite Părinte Patriarh, Preasfințit Sinod, Distinși participanți, La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din Patriarhia Română, Har, pace şi bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti
Încă de la începutul său, din anul 2008, Concursul Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul! nu a avut un scop publicitar (de imagine) și nici unul pecuniar (de a atrage fonduri de la sponsori), ci
Prezenţa în aceste zile de sărbătoare, la Bucureşti, a moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi ale Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe, din Republica Moldova, alături de
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17 Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după
„Zis-a Domnul: Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine, și cel ce nu-și ia crucea
Fraților, noi propovăduim înțelepciunea la cei desăvârșiți, dar nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înțelepciunea de taină a lui
Sfântul Mucenic Avtonom „a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și a fost episcop în cetatea Prenestului (azi Palestrina, în Italia). Din pricina prigoanei contra creștinilor, episcopul a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 699-700 „(Protosinghelul Teodul Varzare), mare duhovnic și preot slujitor din Mănăstirea Agapia s-a
Când aud la spovedanie cum cineva își mărturisește doar păcatele, chiar și cu zdrobire de inimă, îl întreb, pe cât de delicat pot, la final: „Dar relația cu Hristos... cum e?”. E îngrijorător când în
Crucea este semnul iubirii absolute a lui Dumnezeu. Îmbrățișând-o, Hristos redă vieții, iubirii și suferinței pământești adevăratul sens care duce la lumina și fericirea nesfârșită. Omul nu este făcut
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


