Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Duminica a 6‑a după Pogorârea Sfântului Duh la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Duminica a 6‑a după Pogorârea Sfântului Duh la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Irina Ursachi,   Daniela Livadaru - 13 Iulie 2026

În Duminica a 6‑a după Pogorârea Sfântului Duh, când în bisericile ortodoxe a fost citită Evanghelia Vindecării slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi de la Centrul eparhial, catedrală și mănăstire. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou”, dirijat de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.

În timpul chinonicului, părintele inspector bisericesc Laurențiu Nicolae Stamatin a tâlcuit Evanghelia zilei, arătând că paralizia trupească simbolizează și neputința sufletească, iar credința și dragostea aproapelui pot deveni căi ale vindecării. Totodată, i‑a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul celor patru purtători ai slăbănogului, prin iubire jertfelnică, iertare și sprijinirea celor aflați în suferință.

La final, ierarhul i‑a mulțumit părintelui predicator și a amintit credincioșilor de cuvântul exegetic și Decalogul dedicate Evangheliei zilei, publicate pe site‑ul arhiepiscopiei. În contextul pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, Înaltpreasfinția Sa a prezentat volumul „Izvoare și icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului”, evocând și mărturia despre pictarea minunată a icoanei „Prodromița”.

În încheiere, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate, inclusiv pentru cei care suferă de depresie, i‑a binecuvântat pe credincioși cu apă sfințită, iar pelerinii s‑au închinat la moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.