„Jertfa Crucii și slava Învierii sunt nedespărțite”

În Duminica a treia din Sfântul și Marele Post, închinată de Biserica Ortodoxă cinstirii Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, Prea­fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învă­țătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, explicând sensurile duhovnicești ale textului evanghelic duminical (Marcu 8, 34-38; 9, 1).

În deschiderea cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a zugrăvit principalele învățături care reies din pasajul evanghelic duminical: „Evanghelia acestei duminici ne arată, în esență, că, urmând lui Hristos, Crucea ne duce la Înviere. Din Evanghelia de astăzi se desprind mai multe învățături. În primul rând, lepădarea de sine este renunțarea la modul egoist sau posesiv de a trăi. În al doilea rând, luarea crucii este asumarea propriilor neputințe, suferințe și neîmpliniri, precum și lupta duhovnicească de a birui păcatul și a cultiva sfințenia. În al treilea rând, urmarea lui Hristos înseamnă comuniune cu El prin rugăciune și fapte ale iubirii milostive. În al patrulea rând, învățăm că Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare este prevestire a Pătimirilor și a slavei Învierii lui Hristos. Această duminică a fost stabilită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a-i întări duhovnicește pe cre­dincioși în urcușul lor spiritual spre Înviere, spre Sfintele Paști. Atât textul evanghelic, cât și faptul că în această duminică ne închinăm în mod deosebit Sfintei Cruci ne arată înțe­lesurile duhovnicești ale Sfintei Cruci pentru viața creștină și pentru unirea creștinilor cu Hristos, spre mântuirea lor. Domnul Iisus Hristos ne arată că oricine dorește să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-I urmeze. Așadar, acestea sunt cele trei condiții pentru a fi creștin și a dobândi viața veșnică, adică unirea omului cu Dumnezeu”.

Patriarhul României a explicat apoi dife­rențele existente între cele două mari sărbători închinate Sfintei Cruci: „Duminica aceasta a Sfintei Cruci are un înțeles mai mult duhovnicesc sau ascetic. Spre deosebire de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, Evanghelia de astăzi nu se referă, ca Evanghelia din acea zi, la Pătimirile lui Hristos pe Cruce, ci vorbește despre Sfânta Cruce ca luptă duhovnicească pentru biruirea patimilor egoiste și dobândirea iubirii milostive și smerite ca semn al învierii sufletului nostru din moartea pricinuită de păcat. De aceea, veșmintele cu care sunt îmbrăcați preoții astăzi sunt luminoase. Ele se referă nu la Pătimirea lui Hristos pe lemnul Crucii, ci la lupta duhovnicească a creștinului pentru a urma viața în Hristos, pentru a se uni cu El. De aceea, vedem că Domnul dorește să ne ajute să Îl urmăm, să înțelegem crucea ca un mod de viețuire, ca lepădare de sine, nu în înțelesul de negare sau desființare de sine, ci în înțelesul de eliberare de un mod egoist și narcisist de a trăi și trecerea la un mod de viețuire în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii. Lepădarea de sine este o primă condiție și înseamnă o eliberare din închisoarea propriului egoism, adică din preocuparea excesivă și exclusivă de sine. Ea trebuie să fie urmată de asumarea crucii, adică asumarea neputințelor, limitelor, bolilor, sufe­rințelor și încercărilor vieții, care trebuie purtate cu gândul la Hristos. Luarea crucii înseamnă și o luptă duhovnicească între idealul propus și eșecul nerealizării idealului. Purtarea crucii, spune Părintele Stăniloae, este și lupta de a învinge păcatul și a cultiva virtuțile, iubirea de Dumnezeu și de semeni. Lepădarea de sine este însoțită de purtarea crucii ca un fel de creștere duhovnicească. (...) Hristos vo­iește să ne ajute să purtăm crucea suferinței spre a dobândi bucuria slavei Învierii. El dorește ca necazul, încercarea, neputința sau suferința pe care le avem să nu ne despartă de Dumnezeu, să nu ne înstrăineze de El, ci să le folosim ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat apoi legătura strânsă între suferința Crucii și slava Învierii Domnului, trăită de oameni în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu: „Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne mai arată că jertfa Crucii și slava Învierii sunt nedespărțite. De aceea, Mântuitorul spune la sfârșitul Evangheliei: «Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere». Acest lucru înseamnă că Mântuitorul, înainte de Pătimirile Sale pe Cruce, a arătat pe Muntele Tabor Sfinților Apostoli Petru, Iacov și Ioan slava Învierii Sale și a celei de a Doua Veniri a Sa. El Și-a arătat slava ca, atunci când Îl vor vedea desfigurat de suferință pe Cruce, ucenicii să își aducă aminte de Hristos Cel transfigurat pe Muntele Tabor, arătând că Cel care moare pe Cruce este Domnul slavei, Care din iubire smerită S-a făcut Om și ascultător până la moarte ca să vindece neascultarea protopă­rinților Adam și Eva și să ne dăruiască viața veșnică”.

În încheiere, Preafericirea Sa a subliniat conexiunea, atât de întâlnită în imnografie și în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, între pomul vieții și lemnul făcătoarei de viață Cruci, cinstită la jumătatea Postului Mare: „În această duminică, Sfinții Părinți ne reamintesc că, după cum în mijlocul Raiului era pomul vieții, acum în mijlocul Postului a fost rânduită sărbătoarea lemnului Sfintei Cruci, căci Hristos, prin suferința Sa pe Cruce, a biruit păcatul neascultării, și prin Cruce a ajuns la Înviere și a dăruit lumii viață veșnică. De aceea, Hristos Domnul vindecă păcatul neascultării protopărinților Adam și Eva care n-au ajuns să mănânce din pomul vieții pentru că au încălcat porunca lui Dumnezeu și, prin neascultare și nepostire, au gustat din pomul cunoaș­terii binelui și răului. Ei nu și-au cerut iertare după ce au greșit, dar Hristos, Noul Adam, în ascultare desăvârșită față de Dumnezeu, ne-a dăruit viața veșnică, iar pomul vieții, spune Sfântul Isaac Sirul, „este dragostea lui Dumnezeu de la care a căzut Adam și nu s-a mai întâlnit cu bucuria. Dar cel ce viețuiește în dragoste rodește viață din Dumnezeu și respiră în lumea aceasta aerul Învierii din cele de aici. În acest văzduh se vor bucura drepții după Înviere”. Pomul vieții este acum Hristos Însuși, iubirea lui Dumnezeu arătată în Sfânta Euharistie. De aceea, în perioada postului ne spovedim și ne împărtășim mai des, ca să simțim iubirea sfântă și smerită a lui Hristos în noi și, astfel, să ne pregătim și să simțim bucuria Învierii lui Hristos”, a concluzionat Părintele Patriarh Daniel.