Ziua Culturii Naționale și marele poet Mihai Eminescu au fost celebrați joi, 15 ianuarie, și la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, printr‑un eveniment cultural‑duhovnicesc
Monahia Fevronia Simian, noua stareță a Mănăstirii Vorona
Începând de joi seara, 15 ianuarie, obștea Mănăstirii Vorona are o nouă stareță, în persoana monahiei Fevronia Simian. Momentul solemn al instalării a avut loc în cadrul slujbei de priveghere și a fost săvârșit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Noua stareță a preluat îndatoririle administrative și duhovnicești ale mănăstirii de la stavrofora Teofana Scântei, cea care, timp de 57 de ani, s-a îngrijit de acest așezământ monahal.
În cadrul hirotesiei, maica Fevronia Simian a primit însemnele specifice noii demnități - bastonul și actul de numire -, fiind apoi așezată în scaunul stărețesc.
Totodată, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a transmis un mesaj de felicitare și a dat citire cuvântului de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, intitulat “Maica Teofana Scântei - o viaţă în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor”.
„Iată, de 57 de ani de când maica Teofana Scântei a fost numită stareță, înțelegem că și acest eveniment pe care îl avem în această seară este făcut după o viață de om - 57 de ani de slujire, de slujire grea, de slujire frumoasă. Slujirea starețului și mulțumirea pentru stareț nu-l cuprind niciodată doar pe el, ci pe toți ce care îi sunt alături, toți cei care slujesc, toți cei care își aduc truda lor, care nu este mică înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Sofronie spunea că oricare dintre noi, oricât de mic ar fi înaintea oamenilor, să nu se considere mic, pentru că înaintea Domnului, Care are o legătură tainică cu fiecare din noi, acela este mare și știe slujirea lui. […] Nevoința starețului este grea, mulțumim și maicii Teofana pentru slujirea ei, dar mulțumim tuturor celor care au făcut cu putință ca această mănăstire să ajungă și la acest moment. Nădăjduim să-și continue lucrarea cu înțelepciune, cu echilibru, cu pace, și mai ales plăcută înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu știe nevoința fiecăruia, știe inima fiecăruia, iar această mulțumire o aduc pentru fiecare soră, pentru fiecare maică din această mănăstire, cu nădejdea, încredințarea și rugămintea să vă continuați slujirea cu aceeași râvnă și bună credință, cu înțelegerea că Dumnezeu, Cel împreună-rugător cu noi, ne va aduce pacea, nădejdea și mântuirea pentru care am venit în această mănăstire”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul slujbei de priveghere, obștea mănăstirii și credincioșii prezenți au primit binecuvântare de la noua stareță.
După momentul liturgic, obștea s-a îndreptat spre chilia proinstareței Teofana Scântei, ajunsă la venerabila vârstă de 91 de ani, care a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate de-a lungul unei activități rodnice, desfășurate pe parcursul a peste 57 de ani de stăreție. Cu acest prilej, stavrofora a primit cea mai mare distincție a mitropoliei, „Crucea Moldavă”.



.jpg)
