Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Biserica veche de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, din satul Mănăstirea, comuna Giuleşti, judeţul Maramureş, se află pe locul fostului aşezământ monahal, de la 1560, desfiinţat prin
În cadrul amplelor programe misionare, pastorale, educaţionale şi sociale pe care le desfăşoară în perioada Postului Mare, pentru a prăznui cum se cuvine Duminica Ortodoxiei, Arhiepiscopia Dunării de Jos, în pa
Ieri, în duminica I din Postul Mare, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală din Bucur
În prima duminică din Postul Mare, în „Duminica Ortodoxiei”, în toate Bisericile Ortodoxe se va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Această Liturghie, una dintre cele trei existente în cultul ortodox,
În prima duminică din Postul Mare (21 februarie), numită şi "Duminica Ortodoxiei", la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (Roma, Via Ardeatina, nr. 1741) se va organiza, începând cu orele 16.00,
Comitetul parohial al Bisericii „Sf. Trei Ierarhi“ din Suceava, sub îndrumarea părintelui paroh Dragoş Buta, va întreprinde în Postul Mare mai multe acţiuni filantropice. Astăzi, după slujba Sfintei
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Curelari din Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia Ortodoxă „Oastea Domnului“, organizează în Duminica Ortodoxiei, începând cu ora 17.00, o dezbatere cu tema „Cum
În prima duminică din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei
Perioada postului este, pentru suflet, ca un teren mult roditor: răsădeşti, împreună cu osteneala postirii, faptele vrednice de pocăinţă şi milostenia, prin care, stropindu-le cu multă rugăciune, vei primi
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit în urmă cu două zile, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, ultima parte a Canonului Mare al
Mănăstirea Banului, construită în 1571 de Andronic Cantacuzino, poartă numele dregătoriei ctitorului. După ce, în 1722, biserica buzoiană a fost rezidită de Andreiana, soţia lui Şerban Cantacuzino, în 1884,
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în zilele de 20 şi 21 februarie 2010, la Biserica Icoanei din Capitală, Arhiepiscopia Bucureştilor şi Primăria Sectorului 2 vor organiza manifestarea
Pe 18 februarie 2010, începând cu orele 11:00, în Sala de festivităţi a Complexului cultural-religios „Sfântul Antim Ivireanul“ de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a avut loc, cu
La un an de la înfiinţare, programul social-filantropic „Masa Bucuriei“ iniţiat de Patriarhia Română şi un lanţ de hipermarketuri va fi extins, conform hotărârii Sfântului Sinod. Prin acest program, anul tr
În cadrul Protoieriei Piteşti, Biroul de catehizare a tineretului, în colaborare cu revista Orthograffti şi cu profesorii de religie din liceele piteştene, a organizat luni 15 februarie, în sala de şedinţe a
Perioada Postului Sfintelor Paşti este una specială şi din punctul de vedere liturgic. Este perioada în care se săvârşesc toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Ortodoxe: a Sfântului Vasile cel Mare,
Prilej de meditaţie duhovnicească şi de rugăciune fierbinte, prima săptămână a postului Sfintelor Paşti îndreaptă pe credincioşii autentici spre mai multă rugăciune şi nevoinţă, precum şi spre aspră
Vineri, 19 februarie 2010, informează mitropolia-banatului.ro, se împlinesc patru ani de când Preasfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanu a fost hirotonit arhiereu în catedrala mitropolitană din Timişoara, urmare
Preoţii de la mai multe parohii şi de la Centrul Eparhial Iaşi vor participa duminică, 21 februarie, la dezbaterea teologică cu tema „Cum înţelegem Ortodoxia”. Manifestarea se va desfăşura de la ora 17:00 la
Mâine, 20 februarie, la ora 9.00, va avea loc faza locală a Olimpiadei de Religie Ortodoxă. Concursul se adresează elevilor de gimnaziu şi de liceu. Competiţia, organizată de către Ministerul Educaţiei, prin
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, în zilele de 20 şi 21 februarie 2010, la biserica Icoanei din Capitală, Arhiepiscopia Bucureştilor şi Primăria Sectorului 2 vor organiza manifestarea
La Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău s-a întrunit joi, 18 februarie, comisia de evaluare a proiectului de construcţie şi dotare a Catedralei „Înălţarea Domnului“. La întâlnirea de azi a fost an
La Biserica „Sf. Nectarie“ din Iaşi se va organiza pe 20-21 febriuarie 2010 şi pe 27-28 februarie o preselecţie pentru Corul „Nectarios Junior“. Din juriu va face parte Daniel Popa, profesor de muzică şi
(File din jurnalul unui preot de ţară) 24 decembrie 1986 S-a înserat de-abinelea. Colindători bat la fereşti şi vestesc în cântec de Lerui-Ler, Naşterea Domnului. În casă, în ochii celor mici, citesc
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


