Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 24 iunie 2026, a decis, prin vot secret, alegerea a patru noi membri corespondenți. Potrivit unui comunicat de presă al Academiei Române, au fost al
A început Festivalul Internaţional „George Enescu”
La Sala Palatului a avut loc duminică, 24 august, concertul de deschidere a Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia a 27-a, susţinut de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dar şi o instalație-performance VR, numită LUV s LUV, de Gigi Căciuleanu, o premieră în România, informează site-ul festivalenescu.ro. Bucureștiul devine, astfel, până în 21 septembrie 2025, cea mai mare scenă a muzicii universale. Sub conducerea directorului artistic Cristian Măcelaru, programul festivalului include peste 95 de concerte - prezentând numeroase premiere internaționale și reinterpretări unice ale unor lucrări-cheie - expoziții, conferințe și un simpozion dedicat lui George Enescu. Sunt așteptați să participe la festival aproximativ 4.000 de artiști din 28 de țări, alături de muzicologi, compozitori, studenți și pasionați de muzică clasică. Ediţia din acest an introduce, în premieră, o dimensiune a muzicii clasice prin spectacole imersive, cele două reprezentații ale primului spectacol-concert imersiv fiind programate în zilele de 28 și 29 august. Întregul program poate fi consultat pe site.



.jpg)