Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
„Cârstovul viilor” la Muzeul Național al Satului
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 13-14 septembrie 2025, evenimentul cultural „Ziua Crucii. Cârstovul viilor”. Odată cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie) începe și „Cârstovul viilor”, sărbătoare ce marchează, conform calendarului popular viticol, începutul culesului viilor și „bătutul nucilor”, informează site-ul muzeul-satului.ro.
În cele două zile ale evenimentului, specialiștii muzeului vor conduce publicul vizitator către gospodăriile unde sunt reflectate, prin construcții specifice (instalații de tehnică populară) și obiecte, ocupația cultivării viței-de-vie și a producției de vin în România. De la târgul organizat cu acest prilej, iubitorii de artă populară vor putea cumpăra obiecte confecţionate de meşteri populari veniți din toată țara.
Datinile şi obiceiurile specifice culesului viilor vor fi ilustrate de Ansamblul folcloric „Ţara Vrancei” din Focşani, județul Vrancea. Programul complet al evenimentului va fi disponibil, începând cu data de 1 septembrie 2025, pe site.


