S-au împlinit zece ani de când Moara de hârtie din Comana a lansat un mărțișor aparte, lucrat din hârtie manuală cu inserții florale și cu urări în versuri, numit Cărțișor. Nămeții au troienit drumurile, dar sâmbătă, 21 februarie, echipa care bucură oamenii cu mărțișorul cultural a sărbătorit evenimentul cu prietenii - adulți și copii din comunitate care beneficiază de existența Cărțișorului.
Dialog între arheologie și inovație la Muzeul UAIC
La Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași s-a deschis, în 21 noiembrie 2025, expoziția „Ecourile civilizației Cucuteni. Abordarea multivariată a patrimoniului cultural”, un demers care integrează tehnologiile aditive în procesul de reconstituire și reinterpretare a vestigiilor culturale. Proiectul reunește modele realizate prin imprimare 3D de studenții Facultății de Design Industrial și Managementul Afacerilor a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (UTGA) din Iași, evidențiind potențialul ingineriei digitale în reconstrucția și valorificarea patrimoniului arheologic, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a UAIC.
Expoziția, care poate fi vizitată până în 18 decembrie 2025, propune o lectură complexă asupra civilizației Cucuteni, articulând fundamentul arheologic și istoric cu instrumentele tehnologiilor emergente, de la designul vestimentar conceptualizat pe baza motivelor cucuteniene până la reproducerea fidelă, la scară controlată, a obiectelor ceramice prin procedee de fabricație aditivă. Această intersecție dintre cercetarea științifică și inovația tehnologică prezintă vizitatorilor un cadru interpretativ în care patrimoniul este reconsiderat în cheie contemporană.


