În 4 octombrie, a început seria de manifestări incluse în programul Sacrum Iași Art Festival, un maraton cultural care se va desfășura pe parcursul întregii luni și care oferă publicului ocazia de a reflecta asupra relației dintre patrimoniu, spiritualitate, tehnologie și responsabilitate umană. În deschidere, conferința „Transcendentul care coboară”, susținută de cercetătoarea Tereza Sinigalia, nume marcant al istoriei artei românești, a creionat direcții generoase de discuție, pornind de la „substanța spirituală” a ansamblurilor picturale din bisericile medievale românești, modele de „teologie ilustrată” încă insuficient cercetate şi gata să releve scene inedite.
O nouă ediție Art Safari în București
Începând din 5 septembrie se deschide o nouă ediție a celui mai amplu eveniment din România dedicat artei: Art Safari. Organizatorii au anunțat că pentru acest sezon colaborează cu celebrele Musee de l’Orangerie şi Musee „Henri Matisse” din Paris. Publicul va putea participa la tururi ghidate nocturne şi de zi, ateliere de artă pentru adulţi şi copii sau brunch-uri duminicale.
Printre cele mai importante expoziții anunțate se numără „Paris Pallady”, realizată în parteneriat cu Musee de l’Orangerie şi Musee Henri Matisse - Departement du Nord, care împrumută către Art Safari lucrări semnate de Henri Matisse, şi cu sprijinul Institutului Francez din România şi Ambasadei Franţei în România. Expoziţia este orchestrată de Maria Munteanu, cu acompaniament de Erwin Kessler. De asemenea, expoziția „Enescu şi Minotaurul” propune „o interpretare vizuală şi simbolică a parcursului lui George Enescu, modelat de marile încercări ale secolului XX”.
Art Safari se află la cea de-a 17-a ediţie și este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. În colaborare cu muzeele de artă din România şi internaţionale şi colecţionarii privaţi, în cadrul evenimentului sunt organizate expoziţii retrospective care vizează recuperarea valorilor de patrimoniu.



.jpg)