Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
Opera Naţională deschide noua stagiune cu opera „Carmen” de Bizet
Opera Naţională Bucureşti (ONB) prezintă, în deschiderea stagiunii 2025-2026 premiera spectacolului de operă „Carmen” de Georges Bizet, în regia Adei Hausvater. Costumele poartă semnătura Corinei Grămoşteanu, iar decorurile sunt realizate de Helmut Stürmer, conducerea muzicală aparţinându-i maestrului Ciprian Teodoraşcu, după cum anunţă ONB pe pagina sa de Facebook.
Evenimentul are loc în contextul în care întreaga lume a muzicii lirice celebrează anul acesta 150 de ani de la premiera mondială a operei, care a avut loc în 3 martie 1875. Reprezentaţiile cu titlu de premieră vor avea loc la 1, 2 şi 3 octombrie, de la ora 18:30. Producţia promite o nouă perspectivă asupra uneia dintre cele mai îndrăgite lucrări ale repertoriului liric internaţional. Biletele se pot achiziţiona online, pe https://tickets.operanb.ro/, şi de la Casa de bilete a ONB.



.jpg)