Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Între 22 şi 24 octombrie va avea loc, la Muzeul de Artă din Constanţa, cea de-a XX-a ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România. Invitaţii de onoare ai acestei ediţii aniversare sunt
Expoziţia "Pe urmele timpului", vernisată ieri, 5 octombrie, la Muzeul Judeţean Olt, Slatina, va putea fi vizitată până în 24 octombrie, informează un comunicat emis de Muzeul Ţăranului Român (MŢR).
Filarmonica Braşov găzduieşte mâine, 7 octombrie, de la ora 19:00, la Complexul Militar, un concert simfonic, dirijat de Mihai Gafiţa, cu Anton Niculescu solist. Spicuim din program: M. Musorgski - Introducere la op
Decernarea premiilor Nobel a debutat luni, la Stockholm, cu premiul pentru medicină. Cele mai aşteptate dintre distincţiile acordate anual sunt cele pentru Pace şi pentru Literatură. Laureatul premiului pentru
Din ce în ce mai des mi se întâmplă să nu recomand filme. Filme ori cărţi de ultimă oră. Mi-e din ce în ce mai peste mână să găsesc artă cu un cât de cât mesaj creştin, nepervertit sau cel puţin
Galeria "GalAteCa" din Bucureşti găzduieşte de luni, 27 septembrie 2010, un eveniment, pe cât de valoros, pe atât de inedit: o expoziţie de pictură, căreia i se adaugă lucrări de artă decorativă realizate
Între 1 şi 3 octombrie, la Piteşti a avut loc al X-lea Simpozion Internaţional "Experimentul Piteşti - Reeducarea prin tortură", amplu eveniment organizat de Fundaţia culturală MEMORIA, Muzeul Judeţean Argeş,
Vineri, 1 octombrie, la Centrul cultural al Primăriei sectorului 2 din Bucureşti a fost lansat volumul "Templul brâncuşian al iubirii" (Editura Universalia Press) al istoricului de artă Nina Stănculescu, o
Între 7 şi 9 octombrie, la Centrul de întâlniri şi conferinţe "Hans Bernd von Haeften" din Sibiu, Academia Evanghelică "Transilvania" organizează Conferinţa "Biserică. Stat. Corupţie - Ce misiune le revine
Când am scris, în această primăvară, despre serialele istorice sud-coreene, crezusem că am epuizat toate tematicile de referinţă ale acestora, dar iată că nu este aşa. Harnicele studiouri MBC se pricep să
Semnalăm apariţia volumului "Filozofia vinului" de Massimo Dona, tradus din limba italiană de Cristian Cercel, la Editura Trei. Cercetătorul italian realizează o istorie filosofică a vinului, de la tradiţiile
În cadrul Festivalului dedicat Literaturilor Mici, desfăşurat la Zagreb între 1 şi 2 octombrie, au participat cu lecturi nouă tineri scriitori români, printre care Adela Greceanu, Cosmin Perţa, Ştefania
Începând din noiembrie, în prima miercuri din fiecare lună, în Sala Mică a Ateneului Român, vor avea loc mai multe concerte camerale pentru promovarea muzicii româneşti. Iniţiativa vine ca urmare a semnării un
La 130 de ani de la naşterea scriitorului Mihail Sadoveanu, Muzeul Literaturii Române din Iaşi (MLRI) dă startul unui festival naţional de proză. Astfel, prima ediţie se derulează în perioada 6-7 noiembrie şi
La început de stagiune, în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), vă puteţi delecta cu remarcabila punere în scenă a "Nopţii furtunoase" de I.L. Caragiale, sub semnătura regizorală a lui Felix
Artista Judit Balko (n.1978) transcende mâncarea, metafora consumismului, în sculptură şi ne relevă cum experienţele pe care le ingerăm ne fac ceea ce suntem. Ea a deschis o expoziţie (30 septembrie - 22
Joi, 30 septembrie, a fost lansată la Galeria Atelier 35 de pe strada Şelari "Revista la Plic", care livrează informaţii culturale la plic. Publicaţia cuprinde cronici, recenzii, texte literare şi de atitudine,
Biblioteca Metropolitană Bucureşti a deschis un Club de informare şi lectură pentru persoanele instituţionalizate, în cadrul Centrului de Asistenţă nr. 1 din sectorul 4. Proiectul, intitulat "Nu sunt singuri",
Pe 6 octombrie, se deschide oficial cea de-a şaptea ediţie a Târgului Internaţional de Artă Contemporană "Berliner Liste 2010". Galeria Anaid Art din România va fi prezentă la acest mare eveniment cultural din Ge
Pe 3 octombrie, Germania va plăti Marii Britanii ultima tranşă din despăgubirile care i s-au impus la finalul Primului Război Mondial. Este vorba de suma de 59,9 milioane de lire sterline pe care trebuie s-o predea
Muzeul Ţăranului Român (MŢR) invită şcoli, grădiniţe, licee, fundaţii etc. la: desenat, pictat, poveşti (ţărăneşti şi nu numai), teatru de păpuşi (confecţionat de măşti, păpuşi şi spectacol de
British Council lansează proiectul "British Documentary"/"Documentare Britanice", care cuprinde o serie de 12 filme documentare britanice. Proiecţiile, subtitrate în limba română, vor fi prezentate săptămânal, î
Duminică, 3 octombrie 2010 de la ora 17:00, în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia, pianista Luiza Borac va interpreta în primă audiţie românească piesa schumaniană recent descoperită "Ahnung". Luiza Borac
Marţi, 28 septembrie, a avut loc, la Muzeul Satului din Capitală, vernisajul expoziţiei "Mărturii de artă şi cultură ortodoxă din Episcopia Covasnei şi Harghitei". Expunerea face parte din programul "Biserica,
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


