La Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc mâine, 4 septembrie 2026, vernisajul expoziției de fotografie „Poveștile fascinante ale Chinei”, care propune o incursiune vizuală de-a lungul uneia dintre cele mai sp
Teatrul bârlădean, la 70 de ani de existenţă
Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad va sărbători, în perioada 13-15 noiembrie, 70 de ani de existență printr-o serie de spectacole prezentate atât de trupa proprie, cât și de trupe din București și Bacău. Joi, 13 noiembrie, va avea loc spectacolul „Regina Mamă”, de Manlio Santanelli, în regia lui Mădălin Hîncu, cu Oana Pellea şi Marius Manole în distribuție, iar vineri, 14 noiembrie, actorii Teatrului municipal „Bacovia” din Bacău vor pune în scenă piesa „Vrăjitoarele din Salem”, în regia Mădălinei Ciupitu. În 15 noiembrie este programat spectacolul aniversar „Take, Ianke şi Cadîr”, susţinut de actori ai Teatrului „V.I. Popa”, regizat de Ştefan Alexiu. Teatrul bârlădean a fost inaugurat pe 28 decembrie 1955, iar primul spectacol prezentat publicului a fost „Mielul turbat”, de Aurel Baranga, în regia lui Sică Alexandrescu. Din 1956, instituția poartă numele scriitorului și dramaturgului Victor Ion Popa (1895-1946), originar din Bârlad, autorul unor piese celebre, precum „Sfârlează cu fofează”, „Velerim și veler Doamne” sau „Take, Ianke și Cadîr”.



.jpg)