Un alt moment cu totul special

Îndreptându-mă duminică, 31 august, spre Sala Palatului, într-o mare de oameni care ieșiseră să se bucure de o seară răcoroasă în ultima zi calendaristică a verii, m-am întrebat, mai în glumă, mai în serios, câți dintre ei vor fi mergând la concertul Orchestrei Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma.

Ei bine, am aflat curând răspunsul: patru mii, capacitatea maximă a sălii, care a fost arhiplină. Și trebuie să spun că erau acolo spectatori cam între 15 (foarte mulți tineri!) și 85 de ani, în frac cu papion, respectiv elegante rochii de seară, dar și în sacou sau chiar în cămașă, adică în ținute de fiecare zi, căci nu hainele contau, ci ceea ce acești oameni diferiți au în comun: dragostea profundă pentru muzică.

Sub conducerea dirijorului Daniel Harding, concertul s-a deschis cu frumoasa Pastorală-fantezie a lui George Enescu, urmată de Concertul nr. 1 în Do major pentru pian și orchestră al lui Ludwig van Beethoven. Mai puțin cunoscut de către publicul larg decât „Imperialul”, este la fel de frumos ca acesta, lucru scos în evidență cu strălucire de către pianistul coreean Seong-Jin Cho, una dintre - îndrăznesc să spun - vedetele mult așteptate ale actualei ediții a festivalului. La doar 31 de ani, acesta este deja un nume mare al scenelor muzicale, după ce în 2015 a devenit primul din țara lui care a câștigat International Chopin Piano Competition. Născut din părinți fără vreo legătură cu muzica, la 6 ani a început să studieze atât pianul, cât și vioara, rămânând ulterior fidel primului. Azi, susține peste o sută de concerte pe an (deci aproape unul la 3 zile!) și are un program stabilit cu cel puțin trei ani înainte!

Aplaudat la sfârșit cu urale, a oferit la bis delicatul Vals minut, de Arthur Rubinstein, o dantelărie muzicală. Cum publicul refuza să-l lase să plece, a revenit la pian și a început să cânte Sonata lunii, de Beethoven, ceea ce era oarecum surprinzător, căci piesa e de patru ori mai lungă decât primul bis. Numai că, după doar câteva măsuri, a virat, păstrând ritmul și tonalitatea, în... „Happy Birthday To You”, căci era ziua de naștere a dirijorului! Mai mult, o zi specială, căci împlinea 50 de ani. Publicul a izbucnit în aplauze, iar Daniel Harding a ieșit din culise și s-a înclinat, mulțumind solistului. A fost un moment inedit și emoționant.

La rândul lui, Harding și-a dat întreaga măsură în partea a doua a concertului, dirijând Simfonia nr. 2 de Johannes Brahms cu o pasiune, libertate de exprimare și, aș zice, spirit ludic, aproape dansând pe podium, care aminteau de stilul dirijoral de neuitat al lui Sergiu Celibidache.

Dacă bisurile soliștilor sunt ceva nelipsit din concertele simfonice, mai rar asistăm la bisul unei orchestre! Or, după numeroase rechemări la rampă ale dirijorului britanic, acesta ne-a oferit, cu echipa lui, o interpretare a uverturii la opera Forța destinului, de Giuseppe Verdi, care te făcea să vibrezi odată cu muzicienii.

Mai trebuie spus că Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia a fost prima din Italia care s-a dedicat exclusiv repertoriului simfonic, realizând și premiere remarcabile ale secolului 20. O relație specială a legat-o de Leonard Bernstein, care i-a deținut titlul de președinte de onoare între 1983 și 1990.

Și mai trebuie semnalată organizarea fără cusur, din toate punctele de vedere, a festivalului - jos pălăria, Artexim! -, dar și eforturile făcute, în relațiile cu presa și cu impresarii, de Bianca Boitan-Rusu. Nu e ușor! Voi reveni.