După ce au susținut luni proba la Limba şi literatura română și miercuri cea la Matematică, iar azi - cei din partea minorităților naționale - proba la Limba şi literatura maternă, cei circa 148.000 de
Modificări la evaluările naţionale
Evaluările naţionale în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi schimbate printr-un ordin care va fi emis cât mai curând, a anunţat ministrul educaţiei, Daniel David, citat de Agerpres. Evaluările vor cuprinde şi itemi precum cei din testările PISA şi vor măsura mai multe competenţe care au legătură cu viaţa cotidiană.
„În aceste testări aş vrea să văd, pe lângă itemi clasici legaţi de programe, itemi în logica PISA. Adică folosirea conţinuturilor în viaţa de zi cu zi. (...) Antrenăm (copiii) să utilizeze conţinutul la viaţa de zi cu zi şi în clasa a IX-a, îi testăm şi copiii deja vor şti ce înseamnă itemi PISA. Îmi asum acest lucru”, a explicat ministrul David. În acest an şcolar, elevii vor susţine evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a în luna mai 2026. (O.N.)



.jpg)