Reunite sub denumirea „Marile staţiuni balneare ale Europei”, unsprezece oraşe balneare din şapte ţări europene au fost incluse, în 2021, în lista Patrimoniului UNESCO: Baden bei Wien din Austria, Spa din
Reunite sub denumirea „Marile staţiuni balneare ale Europei”, unsprezece oraşe balneare din şapte ţări europene au fost incluse, în 2021, în lista Patrimoniului UNESCO: Baden bei Wien din Austria, Spa din
Centrala termică pe gaz este principala sursă de încălzire a locuinţelor din România, dar şi a apei calde menajere. 58% dintre români folosesc un astfel de echipament, în timp ce aproximativ 16% sunt racordaţi
Preţul mediu al proprietăţilor rezidenţiale a crescut cu aproape 8% la nivel naţional în primul trimestru din 2024, raportat la intervalul similar din 2023, până la 1.563 euro/mp util, arată o analiză
Aproape jumătate (49%) dintre participanţii la un studiu derulat de EY intenţionează să cheltuiască pentru masa de Paşti sume cuprinse între 400 şi 1.000 de lei, 25% este procentul persoanelor care vor cheltui
Poşta Română a început sâmbătă distribuirea pensiilor pentru luna mai, suma totală necesară pentru plata în avans a drepturilor pentru circa 4,74 milioane de pensionari fiind de 9,33 miliarde de lei, a
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Institutul Polonez prezintă, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, pe gardul Palatului Suțu, expoziția „Culorile Ortodoxiei în Polonia”. Deși religia dominantă în această ţară este cea ca
Muzeul Naţional Cotroceni își așteaptă vizitatorii în data de 1 Mai pentru a admira saloanele oficiale, apartamentele familiei regale, expoziția multimedia „A fost odată la Cotroceni”, dar şi cea de-a 22-a
La Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a avut loc, în data de 28 aprilie 2024, vernisajul expoziției „Ion Vlasiu. Omul printre arbori”, care continuă seria de expoziții dedicate prezentării operei și
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Garam masala este un amestec de 32 de condimente și mirodenii, fiind utilizat la prepararea diverselor rețete. Deşi are specific indian, a devenit tot mai popular în lumea întreagă, nu doar pentru arome, ci şi
Copiii se plâng deseori de dureri abdominale. Deși în cele mai multe cazuri au doar cauze funcționale, nu o patologie care să îngrijoreze, aceste dureri sunt supărătoare și îi pot afecta și emoțional pe
Un studiu al cercetătorilor clujeni de la Facultatea de Științe din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care a semnalat recent pericolul reprezentat de radon, un gaz cancerigen detectat în concentrații
Pentru atenuarea simptomelor supărătoare ale sindromului de colon iritabil, schimbarea obiceiurilor alimentare ar trebui să fie abordarea inițială înainte de a trece la o schemă de tratament cu medicamente,
La 40 de zile de la tragedia din clubul Colectiv, din îndemnul şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un sobor de slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române a săvârşit ieri, 9 de
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Filofteia” de la Mănăstirea Pasărea, județul Ilfov, a îmbrăcat ieri, 7 decembrie 2015, haine de sărbătoare. Cu prilejul hramului,
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, sâmbătă, 5 decembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Lumea în care trăim vorbeşte foarte mult despre iubire/ compasiune şi aproape deloc despre bunătate. Ca şi cum bunătatea ar fi ceva total străin sau de o esenţă diferită faţă de iubire/ compasiune. Mai mult
Într-o societate bulversată, greu încercată uneori, a aduna comunitatea în jurul Sfântului Potir și a face din el inima parohiei se constituie în răspunsul cel mai adecvat, cel mai concret, pe care Biserica îl
În cele cinci sate ale comunei Slătioara, județul Vâlcea - Coasta Cerbului, Gorunești, Rugetu, Milostea și Mogești - funcționează 11 locașuri de cult. Această realitate dovedește cât de
Dr. Mircea Ioan Popa, profesor la disciplina microbiologie II, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare și Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”, le dovedește studenților săi, cu
Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire a poporului român într‑un stat român
Poporul român s-a născut creştin. Această simplă afirmaţie vine să arate modul cum formarea poporului român şi a limbii române este strâns legată de încreştinarea noastră. Propovăduirea credinței în
Ieri, 27 noiembrie, în Aula Academiei Române, a avut loc o sesiune solemnă consacrată zilei de 1 Decembrie 1918, Ziua Națională a României. Au participat membri ai Academiei Române și oameni de cultură ai
La câteva sute de metri după intersecţia de lângă staţia de metrou Eroii Revoluţiei, pe şoseaua Giurgiului, se înalţă o frumoasă biserică închinată Maicii Domnului. Biserica „Buna Vestire” Belu
Numeroşi credincioşi bucureşteni au participat, alături de corpul profesoral şi studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, ieri, 25 noiembrie, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfânta
Societatea românească se confruntă astăzi cu o multitudine de probleme, cărora trebuie, cu necesitate, să le răspundă. Printre provocările actuale cu care se confruntă țara noastră se regăsesc și cele legat
Sărbătoarea unui sfânt este, înainte de toate, intrare în voia lui Dumnezeu. Am dobândit acest înțeles de la părintele Damaschin, de la Mănăstirea Iezer, din Arhiepiscopia Râmnicului, unde astăzi este
La o săptămână după începerea Postului Nașterii Domnului sărbătorim Intrarea în biserică a Fecioarei Maria. Înțelepții noștri străbuni au numit ziua „ovidenie”, de la slavul введение, care ar
Îndrumarea duhovnicească se cere tot mai mult în zilele noastre, într-o societate dezorientată şi dezbinată, ale cărei valori morale şi spirituale sunt distorsionate. Această îndrumare duhovnicească
Astăzi, Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Sărbătorirea Arhiepiscopului Constantinopolului este și un prilej de meditație asupra operei sale vaste. Alături de Sfântul Vasile cel Mare,
Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni - Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu- sunt prăznuiți astăzi în Biserica noastră. Este un motiv de mare bucurie ș
Satul Hagieni din județul Ialomița se întoarce pe zi ce trece în țărâna din care a fost ridicat. Cea mai veche așezare atestată documentar din județ, pe teritoriul căreia s-au descoperit urme materiale ale
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vizitat în după-amiaza zilei de duminică, 8 noiembrie 2015, Casa memorială „Teoctist Patriarhul~ din localitatea Tocileni, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani. Alături de
Mii de credincioși botoșăneni au participat ieri, 8 noiembrie, la slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii Zosin din comuna Bălușeni, săvârșită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un
„Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu.~ Cuvintele părintelui Teofil Părăian au
La chemarea Patriarhiei Române, fii ai Bisericii din întreaga Capitală s-au adunat joi, la lăsarea serii, în rugăciune în jurul Părintelui Patriarh Daniel. Într-o atmosferă cu accente pascale, în linişte şi
Dragi tineri, În aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovați la Clubul Colectiv din Bucureşti, pentru familiile îndoliate care îşi plâng pe cei dragi ai lor, şi pentru cei răniți
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. Atunci arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea