Avva Cleopa, întru lumina cea neînserată (II)

Îmi amintesc că la Si­hăstria erau mulţi duhovnici căutaţi de popor: Calinic Lupu era unul dintre ei. Din aproape toate satele Bucovinei veneau credincioşi la uşa Cuvioşiei Sale. Era apoi părintele Ve­nia­min Barbacariu, un călugăr sfânt, iubitor de linişte. Nu se prea vorbeşte despre el. Şi apoi Ioil Gheorghiu, Valerian, Da­mas­chin arhimandritul, Na­za­rie, Ambrozie şi alţii împreună cu ei.

Părintele Cleopa era vestit pentru predicile lui, pentru a­go­niseala duhovnicească, po­ve­ţe şi înţelepciunea ieşită din tipare.

Preoţii îl căutau fie pentru sfat, fie pentru spovedanie. Şi arhiereii îngenuncheau sub epitrahilul lui şi-i cereau lă­mu­riri. Îmi amintesc (sunt mulţi ani de atunci) că mitropolitul Teoctist al Moldovei şi Sucevei l-a invitat, prin anii â80, la Mă­năstirea Neamţ. Hramul de la sărbătoarea Înălţării Dom­nului, ca şi la cele de la Su­cea­va şi Iaşi, aduna mulţimi de cre­dincioşi. Acelaşi mitropolit l-a invitat şi la sfinţirea de la Sasca, lângă Fălticeni. Bi­se­rică nouă, frumoasă, mai ales pentru anii aceia. Şi acolo puhoi de lume, în plin regim comunist. La vremea cuvenită, Avva Cleopa a cuvântat. Nu se auzea nici o vorbă, nici un murmur. A vorbit atunci despre dra­gostea de mamă. Mama noastră şi iubirea ei fără margini, dar mai ales despre Biserică - mama noastră a tuturor. Biserica care-i aşteaptă îndelung pe cei care au plecat de la sânul ei. Aşteaptă în­toarcerea lor.

Satul Sasca este aproape de Mănăstirea Slatina, locul în care Părintele Cleopa stăreţise cu dăruire. Oamenii din ţinutul Fălticenilor îl ştiau, iar părintele, la rându-i, îi cunoştea pe mulţi dintre ei.

Într-unul din pelerinajele ce le-am făcut de timpuriu la Sihăstria, Părintele Cleopa m-a întrebat de unde sunt. Aveam să aflu că ştia bine satul Ră­dăşeni cu oamenii lui, ctitori de lăcaşuri sfinte.

În vremea stăreţiei sale, Mă­năstirea Sihăstria a trecut prin încercarea focului. Au ars în întregime paraclisul de iar­nă şi un corp de chilii că­lu­gă­reşti. În anii â40, un grup mare de ră­dă­şeneni s-a aflat pentru câteva luni în refugiu la Si­hăs­tria. În marginea schitului îşi făcuseră colibe şi au făgăduit că, dacă vor găsi în bună stare gospodăriile de acasă, vor ajuta Sihăstria să refacă paraclisul şi chiliile arse. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Credincioşi făgăduinţei fă­cu­te, au înălţat un nou paraclis, închinat Sfinţilor Ioachim şi Ana, pictat mai târziu de vestitul iconar Irineu Prot­cenco. Deasupra uşii de intrare în paraclis se află o pisanie: „Acest paraclis s-a zidit prin bunăvoinţa credincioşilor din comuna Rădăşeni, jud. Su­cea­va“. Mulţi ani, masa la care participa întreaga suflare din ziua Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, considerată până aproape de noi al doilea hram, era pre­gătită de rădăşeneni. Amin­tindu-şi mereu de momentul deosebit de greu prin care trecuse mănăstirea în vremea stăreţiei sale, părintele pomenea de satul Rădăşeni şi de unii credincioşi: Costache şi Maria Sofica, Andron Gheorghe şi Mariţa, Toader şi Vasile Şol­dă­nescu etc.

Îşi mai aducea aminte părintele de slujbele pe care le-a săvârşit la Rădăşeni cu prilejul hramului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, de parastasele şi înmormântările la care a participat. Pomenea de părinţii Haralambie Teodorescu, Mo­dest Antonovici şi Emanuel Manoliu. Îmi mai aduc aminte de ceea ce mi-a spus cândva: „N-am văzut nicăieri atâţia colaci ca la Rădăşeni. Mesele pentru pomeniri erau mai lungi ca biserica, iar colacul pentru ctitori era mai mare decât roa­ta căruţei“. Ştia bine de aceste tradiţii, pentru că mulţi ră­dă­şeneni l-au ajutat în vremuri grele. Într-adevăr, în Rădăşeni se află o tingire (tavă) şi un cuptor mare, unde se coace colacul pentru zilele speciale de sărbătoare.

Tot datorită Părintelui Cle­o­pa, în Biserica „Sfinţii Apostoli“ din Rădăşeni se păstrează un valoros epitaf pictat de Irineu Protcenco. La îndemnul Părintelui Cleopa, icoanele mari pictate de Protcenco la Schitul Icoa­na Nouă din vatra Mă­năs­tirii Neamţ au fost donate de credincioşi din Rădăşeni, cum se poate citi din însemnările făcute de pictor pe marginea acestora.

În pomelnicele rădăşănenilor, duse la biserică în zilele de duminici şi sărbători, apar adeseori numele Părintelui Cleopa şi al părintelui Paisie, cunoscuţi în urma nume­roa­selor vizite făcute în satul aflat între „livezi nesfârşite“.

Într-una din cărţile „Ne vorbeşte Părintele Cleopa“ se aminteşte, într-o predică rostită de Cuvioşia Sa, de ajutorul pe care locuitorii acestui sat l-au dat mănăstirii în vremuri de încercare. Toate acestea au valoare de document. Ele vor trebui amintite într-o viitoare monografie a comunei Ră­dă­şeni. Părintele Cleopa a făcut multă misiune în vremea stă­re­ţiei sale la Sihăstria şi apoi la Slatina, iar mai târziu, din nou la Sihăstria. Cuvântul lui Dum­nezeu răsuna cu putere sub bolţile bisericilor mă­năs­ti­reşti, ca şi ale celor parohiale, unde părintele era invitat şi aşteptat cu bucurie.

Părintele Cleopa a împlinit cuvintele Mântuitorului „Mer­geţi în toată lumea şi pro­po­văduiţi Evanghelia la toată zidirea!“ El a fost, poate, cel mai înfocat apărător al cre­dinţei Bisericii noastre în a doua jumătate a veacului al XX-lea. „Măiestria corăbierului se vede în vreme de furtună, şi nu pe timp senin“, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constan­ti­no­po­lu­lui. A fost un corăbier iscusit, care a condus cu înţelepciune corabia, mai ales în vreme de furtuni şi vijelii. În zbuciumata-i viaţă a prins prea pu­ţină vreme senină.

Am avut bucuria să-i calc de multe ori pragul chiliei. Am şi îngenuncheat sub epitrahilul său. I-am cunoscut pe unii dintre ucenicii săi: Adrian Dubleş, Antim, Macarie Enache, Ar­se­nie Butnaru (pentru scurt timp), David şi Grichentie Găl­bează, Cleopa Condoroş şi alţii. Am fost unul dintre cei prezenţi (martor) la călugăria din 5 august 1987, când părintele l-a luat sub mantia sa pe profesorul şi doctorul în teologie Dan-Ilie Ciobotea, Mitropolitul Daniel de mai târziu al Mol­dovei şi Bucovinei şi Patriarhul României. L-am văzut în preaj­ma Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, a Patriarhului Teoctist al României, a Pa­tri­ar­hului Partenie al Alexandriei, a lui Pavle al Serbiei, Hrisostom al Ciprului, Ioan al Careliei şi a toată Finlanda, a unor ierarhi, clerici, monahi, demnitari, scriitori şi celebrităţi ale vremii.

L-am văzut lăcrimând, în­du­rerat de vremelnica des­păr­ţire de prietenul şi duhovnicul său, părintele cu viaţă sfântă, ieroschimonahul Paisie Olaru. L-am văzut înconjurat de florile aduse de noi la împlinirea vârstelor patriarhale de 80, 85 şi mai mulţi ani. L-am văzut bucurându-se ca un copil, des­chizându-şi sufletul faţă de noi, cei fără virtuţi şi experienţă. L-am văzut aplecându-se pentru a săruta mâna unor clerici tineri. L-am vizitat la patul de spital în Iaşi, unde a fost internat de câteva ori. Am fost, deşi eram nevrednic, păr­taş câtorva mărturisiri tulburătoare ori la momente de mare înălţare duhovnicească.

I-am fost alături la 5 decembrie 1998, însoţindu-l pe drumul către Împărăţia cerurilor. Printre atâtea amintiri şi la­crimi, i-am cântat prohodul cu ceilalţi părinţi de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Părintele Cleopa a fost unul dintre marii slujitori ai Bi­sericii Mântuitorului Hristos. Cunos­cut, apreciat, iubit, res­pectat şi pomenit, arhimandri­tul Cleopa Ilie a schimbat istoria unei mănăstiri, înscriindu-şi numele în şirul monahilor ro­mâni care au dăruit lui Hristos întreagă viaţa lor.