Avva Petroniu de la Prodromu, însemnări după 13 ani

Amintirea celor care nu mai sunt, ascunși în Lumina Celui Nepătruns, devine din comemorare și pomenire luminos sentiment, pe care trăindu-l, suntem părtași negrăitei bucurii experiate în duhul credinței...

Cuviosul părinte Petroniu, fost stareț al Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos, a trecut prin vremuri zbuciumate.

A cunoscut, în tinerețea sa, exilul numeroșilor monahi, care au fost trimiși departe de mănăstire. A avut mai târziu o experiență monahală athonită, care a însemnat multă jertfă, într-un schit care se degrada, din punct de vedere material, odată cu trecerea timpului, dar care avea și puțini monahi, la care s-au mai adăugat alții după anul 1990.

Părintele Petroniu a învățat rugăciunea și rânduiala monastică în cea mai mare mănăstire care exista atunci, în Lavra Neamțului, care îna­inte de Decret avea câteva sute de monahi și frați (350 de monahi și peste 100 de frați începători).

Dacă cercetăm scrierile părintelui Petroniu, vom afla că în mănăstirea nemțeană erau la vremea aceea călugări cu viață sfântă. Unul dintre ei a fost Cuviosul Ioan Iacob. Au intrat în aceeași perioadă în mănăstire, părintele Petroniu și-l amintea bine, au viețuit împreună, fiind ucenicii unui monah iubitor al bolnavilor și bătrânilor, care, în bolnița Mănăstirii Neamț, a alinat suferințele călugărilor neputincioși.

Schimonahul Iov Burlacu, la care au ucenicit părintele Petroniu, cât mai ales Cuviosul Ioan Iacob, a fost povățuitorul smerit, învățându-i virtutea iubirii de frați. Ce frumos este să dăruiești celorlalți din bunătatea ta, care prinde contur în extensie, prin împlinirea poruncii iubirii față de aproapele.

A cunoscut numeroși ierarhi încă din tinerețea sa. Mănăstirea Neamț era condusă atunci de Episcopul Nicodim Munteanu, devenit mai târziu Mitropolit și Patriarh.

Tot la Mănăstirea Neamț l-a cunoscut îndeaproape pe arhimandritul Victorin Ursache, care l-a călugărit, trimis apoi ca Reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, iar peste ani devenind Episcop și Arhiepiscop al românilor din cele două Americi.

L-a cunoscut la Mănăstirea Neamț pe fratele Toader Arăpașu, viitorul monah, Episcop și Patriarh Teoctist, cu care mergea adeseori spre Schitul Vovidenia, amintindu-și mai târziu de frumusețea slujbelor și a rânduielilor din lavră.

A cunoscut bine și viața monahală din Muntenia, urmând Seminarul monahal la Mănăstirea Cernica, cu profesori cunoscuți, a urmat Teologia, Literele și Filosofia.

A fost slujitor la Catedrala Patriarhală (pe seama căreia a fost hirotonit), viețuitor la Antim, ostenitor la Cancelaria Sfântului Sinod și secretar al Cabinetului Patriarhal.

A revenit în Moldova, viețuind la Sihăstria și Slatina, a cunoscut încercările Decretului 410/1959, după care a fost nevoit să locuiască pe Valea Bistriței, într-o casă a unor rudenii, viețuind în restriște, păstrând rânduiala monahală, după care a revenit la Sihăstria și la Curtea de Argeș.

A avut o nevoință aparte, era iubitor al rugăciunii și cântărilor. A înființat un cor la Mănăstirea Slatina, cu o evoluție foarte bună. Îndrăgea literatura, a scris mult, rămânând de la el preafrumoase file de Pateric despre călugării pe care i-a întâlnit.

Chiar dacă și alți călugări au scris despre monahii din diferitele perioade ale istoriei noastre, părintele Petroniu a adăugat la trăirea și sensibilitatea sa frumusețea literară a zugrăvirii chipurilor monahilor respectivi.

Așa au rămas de la el scrieri din care aflăm despre Sfântul Ioan Iacob, despre mulți călugări nemțeni, unii dintre ei mari cântăreți, cum au fost arhim. Demostene Tebeică și arhim. Victor Ojog, despre părinții Paisie și Cleopa, Arhiepiscopul Teofil Ionescu și alții.

A scris și despre monahi simpli, pe care, cu siguranță, nu-i mai amintea nimeni.

În ultimii 30 de ani ai vieții a ostenit la Muntele Athos împreună cu monahi râvnitori și jertfelnici. Schitul avea nevoie de refacere. Pentru aceasta s-a muncit mult. Monahii de la Prodromu îndrumați de părintele Petroniu au reușit să refacă schitul în întregime.

Când părintele Petroniu s-a mutat către Domnul, schitul ruinat pe care l-a găsit în 1978 era un schit preafrumos pe care l-a lăsat generațiilor următoare.

Cu toate acestea, și în prezent, la Schitul Prodromu continuă importante lucrări de restaurare, de refacere a clădirilor istorice sau de construire a altora noi. Darul lui Dumnezeu se revarsă peste acest loc!

La Prodromu, părintele Petroniu a organizat viața duhovnicească, cu prezența la slujbe, privegheri care durau ceasuri întregi sau, uneori, toată noaptea. Se adăugau permanent ascultarea, jertfa, nevoința.

A primit numeroși pelerini, fiind deschis către monahii greci din Muntele Athos, având legături și purtând corespondență cu marii călugări ai Athosului aceleiași perioade.

S-a bucurat de mare cinstire din partea chinoviilor athonite. Am observat acest lucru la înmormântarea lui, unde au fost prezenți mulți călugări greci și chiar Episcopul Hrisostom, vechi cunoscut al părintelui Petroniu și oarecum vecin cu Schitul Prodromu, întrucât o parte a vieții sale a locuit într-o chilie, nu departe de Mănăstirea Lavra și de Schitul Prodromu.

Părintele Petroniu a fost un monah râvnitor. Nu doar iubitor al vechilor rânduieli monahale, al cântărilor și rugăciunii, al vieții trăite în duh paterical. A fost deschis către dialog, către numeroși pelerini, unii de alte confesiuni, care veneau la Prodromu, adresându-i întrebări.

Răspundea ca un adevărat învăță­tor al credinței Ortodoxe. Iubitor al literaturii, a scris pagini care sunt de o veritabilă frumusețe.

După 13 ani, pământul și oamenii țării sale îl pomenesc după cum se cuvine, aducându-și aminte de cel care a plecat în Lumina Celui Nepă­truns... Aduceţi-vă aminte de mai- marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13, 7).