Chipuri de icoană într-o fotografie istorică - Cuvioșii Cleopa Ilie și Paisie Aghioritul la Muntele Athos

În anul în care Biserica Ortodoxă Română a consfințit canonizarea mai multor mărturisitori din perioada regimului comunist, au fost înveșnicite numeroase cuvinte de cinstire pentru cei propuși spre preaslăvire de către distinși autori, însă multe taine ale viețuirii duhov­nicești a acestora trebuie încă scoase de sub obroc spre a lumina sufletele celor de astăzi.

În acest context, o fotografie realizată cu aproape jumătate de veac în urmă, la Muntele Athos, transmite un mesaj profund, plin de învățături filocalice și îndemnuri duhovnicești, chemându-ne să căutăm adevărata noastră patrie, conform cuvintelor Scripturii: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea care va să vină” (Evrei 13, 14).

Fotografia imortalizează întâlnirea dintre Cuviosul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria și Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți monahi ai Muntelui Athos, nevoitor în tinerețe și la Muntele Sinai.

Paisie Athonitul era renumit pentru viața sa înaltă și pentru lucrarea duhovnicească printre călugări și mireni, purtând o deosebită atenție tinerilor.

Dragostea sa pentru monahii români este bine cunoscută, mărturie rămânând amintirile așternute pe hârtie despre unii dintre aceștia, vecini din zona Kapsala, pe care îi considera modele de viețuire filocalică.

Vizita la Muntele Athos a fost un vis al Părintelui Cleopa Ilie, alimentat de lecturile sale despre Țara Sfântă, dar și despre patria monahilor aghioriți. În ciuda dificultăților administrative ale vremii și a numeroaselor refuzuri primite de cei care solicitau permisiunea pentru astfel de pelerinaje, Părintele Cleopa a fost sprijinit personal de Patriarhul Justinian. Acesta a facilitat două călătorii importante pentru Cuviosul nemțean: la Ierusalim, în 1974, și la Muntele Athos, în 1977.

Pelerinajul la Ierusalim a avut loc alături de ierodiaconul (pe atunci) Ioanichie Bălan și protosinghelul Ioil Gheorghiu (fost stareț al Mănăstirii Sihăstria), ieromonahii Ambrozie și Iosif, din aceeași obște.

Călătoria la Muntele Athos a fost întreprinsă împreună cu arhimandritul Victorin Oanele și părinții Ioanichie Bălan și Bartolomeu Florea, cei din urmă devenind ulterior arhiman­driți. Printre cei prezenți atunci la Athos se distinge și viitorul Patriarh al României, doctorand în anul 1977 la Strasbourg.

Fotografia surprinde un moment deosebit de comuniune între doi sfinți ai Ortodoxiei într-un veac frământat: Cleopa Ilie și Paisie Aghio­ritul. Deși nu se mai întâlniseră până atunci, Cuviosul Paisie i-a spus Părintelui Cleopa pe nume, ceea ce a întărit legătura iubirii lor duhovnicești. Au schimbat gânduri înalte și s-au bucurat unul de celălalt, taină pe care doar oamenii duhovnicești o pot înțelege.

Amintirea acestei întâlniri poate fi frumos evocată prin cuvintele psalmistului: „Iată, cât de bine și cât de frumos este să locuiască frații împreună!” (Psalmul 132, 1).

Părintele Cleopa revenea deseori, în cuvintele sale de învățătură, la experiențele din Muntele Athos, numindu-l „Grădina Maicii Domnului” și subliniind nevoințele marilor sihaștri.

Amintirile sale despre călătoria la Athos și despre întâlnirea cu Paisie Aghioritul au rămas vii în memoria ucenicilor săi. Acea vizită era adesea evocată de arhimandritul Ioanichie Bălan, precum și de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, plăcut impresionat de întâlnirea Cuviosului athonit, vorbind despre acesta în termeni elogioși peste ani, mai ales în 2005, în timpul unui popas duhovnicesc la Mănăstirea Suroti, în pre­zența unor ierarhi greci (păstorul din Veria, Nausa și Kampanias și ierarhul din Kasandria ș.a.).

Odată cu trecerea vremii, semnificația profundă a acelei fericite întâlniri s-a oglindit în inițiativa de canonizare a marilor mărturisitori din timpul regimului totalitar ateu.

Locul realizării fotografiei este discutat: unii susțin că a fost făcută la Chilia Panaguda, alții afirmă că ar fi fost în apropierea Mănăstirii Stavronikita. Întrucât în anul 1977 Cuviosul Paisie locuia la Chilia Cinstitei Cruci de sub jurisdicția Mănăstirii Stavronikita, eu susțin a doua variantă. De altfel, chilia care apare în fotografie este cea a Cinstitei Cruci. În imagine sunt, alături de cei doi sfinți, câțiva părinți duhovnicești: Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria, și arhimandritul Bartolomeu Florea, pictor și vechi cunoscător al vieții monahale. De asemenea, este prezent teologul grec Haralambos Nikiforidis, pe atunci student, devenit arhimandrit în Mitropolia de Kerkyra, Paxon și insulele Diapontice (Corfu), cu studii teologice la București.

În fotografie nu apare părintele Ioanichie Bălan, deși a fost prezent atunci în Sfântul Munte.

Identitatea monahilor care apar alături de viitorul Patriarh al României, Daniel, și de cei doi sfinți, Paisie Aghioritul și Cleopa Ilie, rămâne încă subiect de dezbatere. Pe lângă cei deja menționați, unii sugerează că între părinți ar fi monahul athonit Calinic Iviritul, care a ocupat de cinci sau șase ori funcția de protos al Muntelui Athos. Această demnitate, al cărei purtător era desemnat anual, era adesea reînnoită în cazul monahilor recu­noscuți pentru atenția, destoinicia și priceperea lor.

Se poate ca în partea stângă a Cuviosului Cleopa să fie arhimandritul Vasile Gondikakis, un cunoscut teolog și fost stareț al Mănăstirii Iviron, atunci viețuitor la Stavronikita.

Cuviosul prodromit Petroniu Tănase l-a menționat adesea în scrierile sale, subliniind grija specială pe care o arăta monahilor români. Vasile Gondikakis a susținut în cadrul sinaxelor athonite sprijinirea românilor, continuând tradiția altor stareți precum cei ai mănăstirilor Grigoriu și „Sfântul Pavel”, renumiți pentru ajutorul acordat monahilor noștri compatrioți.

Această fotografie reprezintă mai mult decât un simplu document vizual. Este o mărturie a sfințeniei și a legăturilor duhovnicești dintre marii Părinți ai Ortodoxiei, care reușesc să exprime firescul și iubirea chiar și în cadrele limitate ale unui aparat de fotografiat.

În aceeași măsură, prin fascinanta ei istorie, imaginea ne introduce într-o lume a sfintei viețuiri, a căutării adevărului și a comuniunii duhovnicești. Ea rămâne o mărturie vie a harului care strălucește prin viețile marilor slujitori ai Bisericii.

Totodată, transmite un mesaj profund despre căutarea adevărului și a vieții veșnice, chemându-ne să urmăm pilda iubirii față de Dumnezeu și de Biserică pe care au arătat-o înaintașii noștri.