Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Desăvârșirea bunătății - răspuns la ură cu iubire

Desăvârșirea bunătății - răspuns la ură cu iubire

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Cuvintele Evangheliei Duminicii a 19-a după Rusalii pun înaintea simțirii noastre o treaptă înaltă de trăire duhovnicească, spre care trebuie să privească ucenicii Domnului.

Mesajul este simplu, ușor de înțeles, dar greu de împlinit. Evanghelia acestei duminici ne propune trei căi de a-L simți aproape pe Dumnezeu, Cel care este pretutindeni și pe toate le împlinește.

Cea dintâi învățătură a Evangheliei este: „Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31).

Cum voim să ne facă oamenii? Desigur, dorim să se poarte cu bună­voință față de noi, să ne cinstească, dorim ca vecinii, prietenii, rudeniile să fie în stare de concordie. Nimeni dintre noi nu vrea să fie lovit, jefuit, calomniat, vorbit pe la colțuri, nu vrea să întâlnească stări dificile în drumul către împlinire. Dacă preferăm un astfel de comportament, nu la fel arătăm semenilor prin ceea ce facem. Nu suntem atenți cu alții, nu-i cinstim, nu-i respectăm, nu le oferim locul pe care îl merită, singurul obiectiv fiind de cele mai multe ori cel pe care trebuie să-l atingem noi şi nu altcineva. Aceasta este realitatea de acum și din vremea Mântuitorului. De aceea Domnul Iisus Hristos le-a spus ucenicilor și prin ei tuturor celor care aveau să creadă în El: „Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31). Sfinții Părinți ne spun că, înainte de a aștepta ceva de la semenii noștri, trebuie să oferim noi mai întâi, să ne facem pildă, întrucât cel înțelept arată cel dintâi slujire și iubire, după cuvântul Mântuitorului: „Cel care vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru” (Marcu 10, 43).

A doua poruncă nu este doar o sugestie, un sfat. Mântuitorul a spus clar: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13, 34).

Nu se referă doar la slujitorii Bisericii, la monahii care din tinerețe și-au închinat viața Domnului, ci tuturor Domnul le-a dat porunca iubirii. Acesta este lucrul cel mai greu de împlinit, iar în mărturisirea sinceră a fiecăruia va trebui să recu­noaș­tem că iubirea aproapelui este un examen greu.

Dacă am pierdut vreun examen în tinerețea noastră, dacă am obținut rezultate negative, ne amintim de acestea ca neîmpliniri ale vârstei. Cu atât mai mult va trebui să recu­noaș­tem ce dezastru sufletesc produce împietrirea inimii, când nu reu­șim să iubim, fiind restanțieri înain­tea lui Dumnezeu și a aproapelui.

În timpul Mântuitorului, exista în rândul poporului iudeu legea talionului, care s-ar putea traduce cu o lege a dreptății: dacă cineva scotea ochii cuiva, trebuia să i se scoată și lui ochii, dacă cineva era ucigaș, trebuia să fie și el omorât, dacă tăia cuiva o mână sau un deget, i se făcea și lui la fel. Era o anumită disciplină, întrucât oamenii se temeau, dar în locul unei astfel de legi, dreaptă în ochii oamenilor, Mântuitorul le-a recomandat ceva mai înalt și a răspuns întrebărilor lor: „Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcă­toșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțu­mire puteți avea? Că și păcătoșii fac același lucru. Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcăto­șilor, ca să primească înapoi întocmai” (Luca 6, 32-34). Mântuitorul merge mai departe, spunân­du-le: „Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi” (Luca 6, 35).

S-ar putea spune de unii că este o lege nedreaptă, porunca pe care Mântuitorul a lăsat-o fiind greu de împlinit, lucru foarte înalt la care nu putem ajunge.

Mântuitorul a arătat El Însuși iubirea pentru vrăjmașii Lui, după cum cunoaștem din întâlnirea cu guvernatorul Pilat din Pont, înainte de a fi răstignit pe cruce. Demnitarul roman i-a pus câteva întrebări, dar Domnul n-a răspuns niciodată la ură cu ură și întotdeauna a așezat iubirea ca început al tuturor. Pilat i-a spus: „Mie nu-mi vorbești? Nu știi că putere am să Te eliberez și putere am să Te răstignesc?“ (Ioan 19, 10), şi atunci Domnul, în aceeași manieră a unei înțelegeri superioare, adică a unei iubiri înalte, i-a spus: „N-ai avea nici o putere asupra Mea dacă nu ți-ar fi fost dată ție de sus” (Ioan 19, 11). Și când L-au dus să-L răstignească, S-a rugat pentru ei: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

Constatăm că exemplul Mântuitorului a găsit pământul cel bun, în care a încolțit și a făcut rod însutit. Observăm acest lucru la martiriul întâiului mucenic al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ștefan, care, fiind omorât cu pietre în urma mărturisirii Domnului, s-a rugat să fie iertați cei care îl lapidau. Aceasta este cea mai înaltă iubire, să ai puterea de a te ruga pentru cei care-ți vor răul, te pedepsesc. Atitudinea noastră este cea a neîmplinirii cuvintelor Mântuitorului. El ne-a îndemnat, dar noi nu încercăm să iubim pe cei care nu ne iubesc, pe părinți, rudenii, colegi sau chiar pe vrăjmașii noștri. Suntem neputincioși, mai avem un drum lung de străbătut. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că față de cei care nu ne iubesc cea mai importantă rezolvare o găsim în rugăciune, pentru că Dumnezeu poate să rânduiască ca cel mai abil dușman să devină prieten, cum și prietenii se pot transforma în dușmani.

Când cineva reușește să-și iubească potrivnicii (dușmanii), când reușește să nu observe faptele, atitudinile, calomniile și mai ales nerecunoștința sau uitarea celor din preajmă. Când face bine celui care i-a făcut rău, este cea mai înaltă formă a iubirii creștine.

Se mai întâlnește iubirea omenească a celor care cinstesc pe cei care îi cinstesc, care sunt atenți cu cei care, la rândul lor, oferă atenție în anumite împrejurări, cei care împrumută celor care știu că înapoiază datoria, dar nu trece de măsura firescului.

Unul dintre Părinții Bisericii, Epifanie, spunea: Dacă cineva te batjocorește, binecuvântează-l! Să ai mereu în vedere că răul nu se stinge cu rău și focul nu se stinge cu foc. Este ușor de înțeles că răul va fi curmat doar când faci bine, iar focul se stinge întotdeauna cu apă. Dacă lângă o căpiță care a luat foc mai pui și tu foc, focul nu se va stinge degrabă; la fel se întâmplă și cu iubirea noastră.

Ajungem în anumite momente să recunoaștem că suntem neputincioși în fața încercărilor, a unor nedreptăți pe care le putem întâlni în viață, dar consemnăm aici sfatul unei poete sensibile care definește altfel această Evanghelie: „Şi îmi pare așa ciudat că se mai poate găsi atâta vreme pentru ură, când viața nu-i decât o picătură între acest moment și celălalt, și îmi pare neînțeles și trist că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori, că nu iubim, noi, care atât de repede murim...”

Cine nu reușește să iubească după legea dumnezeiască nu va ajunge în Împărăția Sa plină de iubire. „Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni, dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi” (Ioan 15, 20).

O întâmplare din timpul slujirii mele în tinerețe îmi amintește de o bătrână cuminte care nu mai putea veni mereu la biserică, dar asculta slujba prin intermediul radioului și al televiziunii. Avea o mare mâhnire la vârsta ei înaintată: de multă vreme nu-și mai văzuse fiul, plecat dincolo de Ocean în anii ’80. Sigur, după schimbările care au avut loc în 1990, venirea lui în țară ar fi fost posibilă, mai ales că avea posibilități să călătorească, dar el n-a venit să-și revadă mama. E drept, uneori îi trimitea ajutor pentru cheltuielile lunare la care femeia era obligată să facă față, dar n-a mai venit să o vadă. Iubirea ei a rămas mereu îndreptată către fiul ei și mă întreb: dacă nici față de mamă nu arătăm iubire și respect, cum putem să arătăm iubire față de dușmani? Dincolo de pretextele noastre pe care le putem spune în fața cuiva pentru a ne apăra, iubirea rămâne treapta cea mai înaltă a învățăturii Domnului și, dacă nu reușim și nu ne străduim să o împlinim, nu ne vom bucura de comuniunea cu El.

De aceea, Mântuitorul a spus: Plata voastră va fi mare și fiii Celui Preaînalt vă veți chema. Fericiți sunt fiii lui Dumnezeu, care au puterea să ierte și să iubească, pentru că Dumnezeu este iubire, iar iubirea Lui este fără de sfârșit. Iubirea Lui este mai tare decât moartea, iar cei care cred în El, chiar dacă vor muri, vor trăi în veci (Ioan 11, 25).

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 19-a după Rusalii  -   Predica de pe munte