Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Maica Domnului, acoperă-ne cu omoforul milei tale!
În imnografia Bisericii noastre, cinstirea Maicii Domnului este prezentă aproape în toate slujbele, iar la sărbătorile ei din cursul anului bisericesc avem o bogăţie de cântări ce o laudă pe Preasfânta Fecioară Maria. Un astfel de caz este şi la prăznuirea ei din prima zi a lunii octombrie, când am sărbătorit „Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria”.
În imnurile închinate acestei sărbători, Maica Domnului este numită „Stăpâna”, „Preacurata”, „Fecioara”, „Maica lui Dumnezeu”, „Preasfânta Fecioară”, „dumnezeiască Mireasă”, „Născătoare de Dumnezeu”, „Împărăteasa şi Stăpâna tuturor”, „Preacurată Fecioară”, „Maica lui Hristos Dumnezeu” şi „Maica Luminii”.
Aceste numiri exprimă teologia mariologică ortodoxă prin care o cinstim pe Preasfânta Maria ca Maica Domnului şi Pururea Fecioară.
La sărbătoarea Acoperământului ei, prin imnografia slujbelor închinate acestei prăznuiri, îi cerem Sfintei Fecioare Maria să ne „acopere cu omoforul milei ei”. Prin el Maica Domnului ne apără de „năvălirile celor potrivnici, de foamete, de cutremur şi de războiul cel dintre fraţi”, la fel cum a salvat în nenumărate rânduri Constantinopolul.
Preacurata Născătoare de Dumnezeu este „acoperământul şi apărarea oamenilor”, care cu omoforul ei „acoperă poporul de toate ispitele vrăjmaşului”.
De aceea duminica ce a trecut am cântat „poporul cel binecredincios luminat a prăznuit” Acoperământul Preasfintei Fecioare, „umbriţi prin venirea Maicii lui Dumnezeu şi căutând la preacinstita ei icoană cu umilinţă grăiesc: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre”.
Maica Domnului luminează cu cinstitul ei Acoperământ „pe poporul ce o mărturiseşte întru credinţă, din curată inimă, ca adevărată Maică a lui Dumnezeu”. Şi face acest lucru „ca una care este mai înaltă decât toate cele cereşti şi pământeşti, mai slăvită decât heruvimii şi mai cinstită decât toată făptura” şi mai ales „apărătoare şi acoperământ puternic al neamului nostru”.
De aceea „o preamărim ca pe Maica lui Dumnezeu” care se roagă pentru noi lui „Dumnezeu Cel mai înainte de veci” şi o cinstim cântând: „Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”