Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

În această seară în Biserica Ortodoxă se săvârşeşte Denia în cadrul căreia se citeşte integral Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Sinaxarul ne spune că facem acest lucru acum, în săptămâna a cincea din Postul Mare, „după o veche tradiţie”.

Canonul Mare prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a Protopărinților Adam și Eva până la Sfintele Pătimiri și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Acest imn liturgic impresionează prin întinderea sa, dar mai ales prin conținutul său, care ne aduce în atenție pocăința, ce ne duce la mântuire. Din lectura lui învăţăm virtuţile oamenilor drepţi care s-au nevoit duhovniceşte, iar de la cei căzuţi în păcăt învăţăm pocăinţa şi întoarcerea lor la credinţă.

Rugăciunea pe care o repetăm în timpul citirii acestui Mare Canon de umilinţă este „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă”. Prin ea cerem, plini de smerenie, milă de la Dumnezeu şi iertare pentru greşelile noastre.

Această rugăciune este numită de ieromonahul Makarios Simonopetritul „refren” al Canonului Mare. Este rostită de trei ori înainte de fiecare tropar „cu trei metanii, astfel că în timpul acestei slujbe se fac în jur de 1000 de metanii”, după cum scrie monahul athonit în lucrarea sa „Triodul explicat”.

Rugăciunea smerită a vameşului: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13), pe care am auzit-o în prima duminică din perioada Triodului, devine în Canonul Mare stihul plin de pocăinţă: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă”. El ne introduce în duhul de pocăinţă al postului.

De aceea, încă de la începutul Canonului, după ce rostim acest stih, Sfântul Andrei Criteanul se întreabă: „De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele cele ticăloase?” Şi ne oferă răspunsul că începutul pocăinţei vine de la mărturisirea greşelilor către „Ziditorul tuturor”. Ceea ce ne îndepărtează de nebunia păcatului prin „lacrimi de pocăinţă”.

Rostind acest stih suntem introduşi în istoria pocăinţei din care învăţăm cum să ne îndepărtăm de păcat şi să ne întoarcem la Dumnezeu. Facem acest lucru prin Taina Pocăinţei, unde mărturisim Mântuitorului nostru Iisus Hristos păcatele pe care le-am făcut, prin care ne-am rănit sufletul şi ne-am întinat trupul.

Prin participarea noastră la Denia din această seară, ascultând imnografia Canonului Mare şi rostind, ca o respiraţie duhovnicească, stihul: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă”, suntem transpuşi în stare de pocăinţă şi de bucurie a nevoinţei duhovniceşti.