Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Muntele Athos: țara rugăciunilor de foc (1)
Citește și: Muntele Athos: țara rugăciunilor de foc (2)
Pe pământurile locuite încă din vechime de greci, se află unul dintre cele mai frumoase locuri din întreaga lume - Sfântul Munte Athos. Frumusețea sa este dată nu doar de natura care se îngemănează cu marea, ci mai ales de liniștea și taina acestui loc din care s-au înălțat, de-a lungul veacurilor, rugăciuni de foc, făcute în smerenie de mulțimea călugărilor ce s-au nevoit aici.
Despre Athos se vorbește încă din Antichitatea greacă. După poemele lui Homer (în Iliada - Cântul XIV, 224), pe lângă Athon a trecut flota viteazului între viteji Achile, fiul lui Peleu, regele Tesaliei, când împreună cu Agamemnon și înțeleptul Ulise au pornit război împotriva Troiei, faimoasa cetate ale cărei ruine se văd și astăzi pe coastele Asiei Mici. Herodot enumeră următoarele orașe vechi în are alul athonit: Sane, Holophyxos, Akrothoon, Thyssos și Kleonai. Strabo menționează orașul Charadria, în timp ce Pliniu, câteva secole mai târziu, se referă la orașele Ouranopolis, Palaiotrion, Thysson, Kleonas și Apollonia.
Nu este ușor să determini locul unora dintre aceste orașe. Majoritatea cercetătorilor plasează Sane pe locul lui Trypiti, lângă canalul lui Xerxe; Dion la Platys Yalos, lângă Ierissos; Holophyxos pe coasta estică a Athosului; Akrothoon lângă capul peninsulei; Thyssos în zona Mănăstirilor Dochiariu și Konstamonitou și Kleonai lângă Xiropotamu. Charadria a fost probabil lângă Vatopedu. Cele mai multe dintre ele au fost dis truse înainte de a veni romanii, dar unele dintre ele probabil că au fost locuite și în secolele care au urmat. Prezumția aceasta este întărită de descoperiri arheologice ce vizează perioada creștină primară.
Cucerirea tărâmului zeilor păgâni
Înainte de a fi un loc presărat cu mănăstiri și chilii călugărești, Athosul era un loc ca multe altele din Antichitatea greacă, în care se aflau temple unde erau glorificați zeii Jupiter și Apolon. Printre celelalte temple din acest loc, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit un templu care le întrecea pe toate, ca mărime, înălțime și artă. În zilele senine, acesta se vedea din cetatea Bizantion.
După o tradiție bisericească, vechii închinători la idoli, care trăiau în preajma acestor temple păgâne, au primit creștinismul într-un chip minunat. Se știe că după pogorârea Duhului Sfânt, credincioși cuvintelor Mântuitorului Hristos apostolii au plecat în toată lumea cunoscută atunci, propovăduind Evanghelia la toată făptura. Născătoarea de Dumnezeu a rămas în grija ucenicului iubit, Evanghelistul loan. Călătorind, în anul 49, împreună cu acesta către Cipru, locul în care se afla Lazăr, cel a patra zi înviat de către Mântuitorul Hristos, în Betania, corabia, purtată de un vânt puternic, a ajuns, după o dumnezeiască rânduială, la un liman al Muntelui Athos, în dreptul Mănăstirii Iviru de astăzi.
Istoria Sfântului Munte ne vorbește despre minunea întâmplată în momentul în care s-a apropiat corabia, care o aducea pe Fecioara Maria lângă țărm. Statuile zeilor și templele care le adăposteau au căzut, sfărâmându-se în mii de bucăți.
Maica Domnului a coborât pe mal și, plăcându-i foarte mult locul, l-a binecuvântat. Apoi L-a rugat pe Fiul ei să-i dăruiască această frumoasă așezare: „Să fie acest loc moștenirea și grădina ta, rai și liman pentru cei ce caută mântuirea” - i-a răspuns: Mântuitorul Hristos. Locuitorii muntelui s-au botezat în urma propovăduirii Maicii Domnulu și a Evanghelistului loan.
După aceasta, Maica cea Preacurată s-a urcat în corabie fiind însoțită de ucenici și a plecat spre Cipru, unde s-a întâlnit cu Sfântul Lazăr. Acesta era episcop, hirotonit de către Apostolul Barnaba, ucenicul Sfântului Pavel. Apoi Născătoarea de Dumnezeu s-a întors la Ierusalim.
Sfântul Munte este cea mai frumoasa dintre cele trei peninsule ale regiunii Halkidiki, având lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8-12 km, fiind scăldată jur împrejur de apele azurii ale Mării Egee. Țărmurile sunt stâncoase, de aceea se întâlnesc foarte puține porturi naturale. Peninsula este străbătută de un lanț muntos, având vegetație abundentă, ce se termină în partea de sud cu Vârful Athonului. Zona muntoasă este plină de prăpăstii adânci, de-a lungul cărora curg și nenumărate pârâiașe, mai ales în timpul primăverii. Vârful Athonului domină peninsula fiind ca un con uriaș, cu o înălțime de 2033m. Toate acestea fac să putem vorbi de o zonă de o rară frumusețe naturală.
În locurile de mică înălțime se întâlnește vegetație mediteraneeană, totdeauna verde, unde găsim: pini, goruni, chiparoși, măslini sălbatici, laur și iarbă-neagră. Mai sus, sunt păduri de stejar, aluni, tei și pin negru.
Marea este în general agitată, iar iarna deseori este furtună, astfel că sunt multe zile când este dificil (dacă nu imposibil) să te apropii de țărm. Climatul este în general blând, cu variații de la o zonă la alta.