Ouăle de struț din naosul bisericilor - o învățătură duhovnicească străveche (III)

Citește și:

Ouăle de struț din naosul bisericilor - o învățătură duhovnicească străveche (II)

Ouăle de struț din naosul bisericilor - o învățătură duhovnicească străveche (I)

Am identificat până în prezent patru texte arabe creștine care cuprind un capitol despre struț și simbolismul ouălor lui. În toate aceste scrieri, pasajul cu privire la simbolul oului de struț însoțește descrierea interiorului bisericii, cu icoanele, candelele și candelabrele ei, uneori, cu oglinzile ei. Către 1280, Yuhanna ibn Abi Zakariya ibn Saba’ a preluat parabola struțului în lucrarea sa Perla prețioasă a științelor biseri­cești, o enciclopedie privitoare la teologia dogmatică, liturghia și rânduielile Bisericii Copte, care s-a păstrat numai în versiune arabă. Cu privire la oul struțului, el explică: „Oul devenit sterp este luat și atârnat la vedere în biserică între candele, nu ca podoabă, ci pentru a arăta oricui îl vede că trebuie să fie cu luare aminte ca gândul lui să nu se abată de la rugăciune și să nu se piardă astfel rugăciunea lui cum s-a pierdut oul, din pricină că nu a fost păzit cu ochii”. Iată și un pasaj asemănător dintr-un alt text arab creștin de la mijlocul secolului al XIV-lea, Rânduiala preoției, un manual în 22 de capitole pentru slujitorii altarelor copți și melkiți (de rit bizantin):

„[...] Biserica este un cer pământesc și un pământ ceresc, de vreme ce aici se petrec slujbele și rugăciunile îngerești și duhovnicești, iar cei ce stau aici sunt oameni cerești și îngerești pe pământ. [...] Cât despre ouăle de struț, ele nu se pun în biserică fără rost, ci rostul așezării lor acolo este că neamul struțului este altfel decât toate păsările îna­ripate care fac ouă [...]. Oamenii Bisericii iau [ouăle sterpe] și le atârnă între candele, nu de frumusețe, ci ca să arate că ele au devenit sterpe pentru că au fost părăsite de privirea părinților. Astfel se arată oricui se roagă că, dacă mintea lui, care este mama cuvântului, pără­sește atenția la rugăciune, atunci rugăciunea lui devine stearpă la fel cum oul struțului se face sterp și nu mai iese puiul din el. Astfel, oul de struț se atârnă în biserică pentru rugăciune. Există aici o învățătură bună și o îndreptare a sufletelor înțelepte, care vor avea mintea luminată dacă vor pricepe acest înțeles adânc.”

Un alt autor arabofon care a apelat la Fiziologul grec este Macarie III ibn al-Za’im, Patriarhul Bisericii Antiohiene (1647-1672), călător în Țările Române, Ucraina și Rusia în 1653-1658. El a întocmit împreună cu fiul său, arhidiaconul Paul („din Alep”), o tălmăcire a Fiziologului cu titlul Carte despre trăsăturile unor animale. Originalul versiunii arabe a fost redacția lui Damaschin Studitul, despre care am amintit că a circulat și la noi. Este probabil că Patriarhul Macarie a avut la dispoziție volumul tipărit la Veneția în 1643, dedicat lui Mihail Cantacuzino. Cap. 42 cuprinde o Scurtă lămurire despre fapta bună pe care o fac cei care aduc la biserică lumânări, ulei de candelă și altele asemenea, despre felul păsărilor numite struți și pricina pentru care ouăle lor sunt atârnate în biserici.

Ouăle de struț atârnate de tavanul bisericilor și de candelabre au apărut mai întâi în templele gre­cești și romane de pe coastele estice și sud-estice ale Mediteranei. Tra­di­ția s-a răspândit apoi în toate regiunile din Orientul Apropiat, în lă­cașurile copte, nestoriene și melkite. A apărut încă din secolul al XIX-lea și o artă a ouălor de struț confecționate din ceramică pictată, unele de o mare frumusețe. La reînnoirea candelabrelor apare în capăt un element foarte asemănător unui ou, care poate fi interpretat ca o imitație în metal, uneori coexistând cu ouă de struț veritabile (de exemplu, la Sf. Ioan de la Suceava, la Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea Bistrița din jud. Olt, la Biserica „Sfântul Gheorghe“ a Așezământu­lui românesc de la Ierusalim).

Ouăle de struț sunt plasate de obicei în naos și uneori în partea corului, ceea ce ar putea însemna că mesajul lor se adresează călugărilor care stau de obicei în această strană timp îndelungat, pe toată durata slujbelor. La Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ de la Muntele Sinai se aflau în secolul trecut câteva zeci de ouă de struț, ca suport de candele sau independente, în naos și în alte zone ale bisericii (Paraclisul Rugului Aprins, galeriile de nord și de sud), iar un ou era atârnat chiar deasupra mormântului sfintei, între candele (majoritatea sunt și astăzi acolo). La Muntele Athos se găsesc numeroase exemple. Cel mai impresionant este candelabrul mare din naosul bisericii Mănăstirii Vatoped, de care atârnă 12 ouă cu aspect foarte vechi. În Țara Sfântă, ouăle sunt prezente în numeroase locuri, între care: Sfântul Mormânt, Mormântul Maicii Domnului, Sfântul Gheorghe și Sfântul Ioan Iacob din Hozeva (Autoritatea Palestiniană), Betleem. Iată alte câteva lăcașuri ortodoxe din țări străine în care se găsesc ouă de struț: biserica Mănăstirii „Sfântul Anton“ din Egipt; Biserica „Sfinții Serghie și Vah“ din Sadad, la est de Homs, în Siria; în Cipru, la Nicosia și la Larnaka, în biserica mănăstirii din Kykkos.

În cercetările privitoare la pre­zen­ța oului de struț în lăcașuri de cult ori în forme ale artelor vizuale trebuie să se țină seama că ea nu poate fi redusă la un act artistic, cu valoare exclusiv estetică. Prin studierea textelor arabe creștine menționate am urmărit să extind sfera surselor acestei teme, căutând o confirmare a faptului că, dintre toate credințele, creștinismul ortodox a extras din purtarea struțului și a păstrat o învățătură durabilă privitoare la trezvia minții: cel ce se roagă trebuie să aibă grijă să nu se lase copleșit de gânduri și ispite lumești când își îndreaptă glasul, mintea și inima către Dumnezeu.