Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
Începând cu această lună, conducerea Centrului cultural‑social „Iustin Patriarhul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost încredințată părintelui Ciprian Valentin Chirițoiu. Cu o bogată experiență
Credincioșii din Episcopia Basarabiei de Sud au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe - Ismail, unul dintre ocrotitorii eparhiei.
La Centrul eparhial din Cluj‑Napoca a avut loc joi, 17 septembrie, ședința semestrială de lucru a Permanenței Consiliului eparhial cu protopopii celor nouă protopopiate din cele două județe ale Arhiepiscopiei
Mai mulți oficiali români care au purtat discuții la Bruxelles cu comisarul pentru agricultură, Oliver Varhelyi, sau cu echipa tehnică a Comisiei Europene se declară optimiști cu privire la deblocarea
Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care cota de TVA pentru hrana albinelor este redusă de la 21% la 11%. Actul normativ, cerut cu insistență de apicultori,
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în contextul crizei din Orientul Mijlociu este 24 septembrie, inclusiv, a
Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi, produs tradiţional care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată, are loc în perioada 18-20 septembrie, în comuna Berca, județul Buzău.
Fermierii au fost afectaţi anul acesta de creşterea costurilor de producţie, care au ajuns la o medie de 5.000 lei/ha în cultura mare, însă cea mai mare presiune este legată de lichiditate, a declarat joi,
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” Olt organizează începând cu luna octombrie o serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Agerpres, atelierele
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
În perioada 17-20 septembrie, la Botoșani se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, eveniment organizat de Fundația Corona și finanțat de
Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin apariția unor crize epileptice recurente, determinate de activitatea electrică anormală a creierului. Deși imaginea cea mai cunoscută este aceea a unei
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
Un mare trăitor creștin din Ardealul secolului XX, pustnicul Ioan David, spunea odată: „Focul cu foc se aprinde și inima cu inimă se câștigă”. Chiar dacă aceste cuvinte se referă la viețuirea și
Întrucât acest an a fost dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române familiei și importanței ei, am socotit potrivit un dialog dedicat subiectului cu acad. Ioan Aurel Pop. Ca intelectual și
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
Prezentând alegerea carierei sale, fizicianul Heisenberg redă cuvintele spuse de mama unui coleg: "Mersul lumii este determinat în ultimă instanţă de ce vor oamenii tineri. Dacă tinerii aleg frumosul, va exista ma
Sintagma dată ca titlu, prezentă în expresia a scoate (pe cineva) basma curată, cu sensul "a absolvi pe cineva de o învinuire, de o acuzaţie" (acesta aflându-se într-o situaţie cel puţin dubioasă), cunoaşte
Când copiii visează, visele lor se transformă în frumuseţe, în artă a inocenţei. Pot spune că aşa s-a întâmplat anul acesta cu un copil talent din parohia "Sf. Mc. Pantelimon" Baseu-Hudeşti, din judeţul Bo
Obişnuinţa cu exigenţa originalităţii în producţiile filosofice ale contemporaneităţii, un criteriu care, de altfel, ia uneori forme aberante, face ca pentru exegetul de astăzi repetarea unor obsesive teme şi
Am fost foarte impresionat când am aflat citind nu ştiu unde că la înmormântarea lui Trackl nu a asistat decât un singur om. Era, se pare, un om simplu, ordonanţa sa de pe front din timpul Primului Război
Părinte, trebuie să faceţi mai multe, să vorbiţi mai mult, să fiţi mai convingător, să aduceţi oamenii în Biserică." Cu siguranţă, majoritatea clericilor au auzit acest îndemn, acest sfat oferit cu
Ne bucurăm atunci când avem o reuşită, când ne sunt împărtăşite sentimentele, când ni se împlinesc dorinţele. Ne supărăm când lucrurile nu merg după voia noastră. În logică dumnezeiască însă,
Este tot mai limpede pentru oricine că, în ultima vreme, iluminismul european a trecut, în mare măsură, de la critica sa acerbă faţă de Bisericile instituţionale istorice şi de la abuzurile sale faţă de
Dacă la vindecarea Slăbănogului de la Ierusalim viaţa şi lucrarea Mântuitorului erau semnificate ca "scăldătoarea tămăduirii trupeşti, dar mai ales a învierii cu duhul, astfel în Evanghelia Duminicii a V-a d
Cei care sunt interesaţi de istoria creştinismului, în special de perioada incipientă a acestei religii, vor constata că toate lucrările de istorie bisericească universală consideră depăşirea diferenţelor
Pentru a-l înţelege pe Paradjanov trebuie să părăsim pentru o vreme reperele axiologice ale modernităţii şi să descindem în cele ale Bizanţului şi Eurasiei. A fost o vreme când… a fost o dată ca nicioda
A fost preotul cartierelor sărace, preocupat de copiii abandonaţi, de tineri şi de muncitori. Dorea să-i facă să crească în credinţă şi să înfrunte viaţa. Visa activitatea educativă ca un ambient familial
O expresie consacrată în limba română care-l descrie foarte bine pe cel care nu gândeşte cu propriul său cap şi se comportă ca un sclav chiar dacă nu are stăpân este de "om moale, aflat sub vremuri". Pentru
Pe data de 17 mai 2011 am fost anunţaţi că filosofia a murit. A decedat în pace fără să o mai jelească nimeni. Era o moarte previzibilă. După ce în 1882 fusesem anunţaţi că a murit Dumnezeu, era o
Ce ne omoară în viaţă nu sunt greutăţile, ci lipsa unei perspective prin care să scăpăm de ele. Iar când perpsectiva culminează într-o viziune religioasă, şansa de a trece peste piedici fără să te laşi
Omul meu şi-a pierdut înfăţişarea: şi eu mi-am pierdut-o! Omul meu trăieşte într-o lume incertă: ce nu e incert în veacul nostru? Omul meu e silit să îndure o singurătate nedorită: şi eu. Omul meu e
Eram, cred, student prin anul III, când un cunoscut medic din Iaşi i-a spus pentru prima dată tatălui meu o formulă, care caracterizează, într-un fel, sistemul concentraţionar comunist. Gata, suntem terminaţi sa
Romanele lui Dickens sunt pline de copii abandonaţi. Îngeri rătăciţi pe pământ, au o lumină ce contrastează blând cu neguroasa şi întortocheata lume a adulţilor. Ştiinţa lor cea mare este îndurarea
O recentă apariţie editorială de la "Polirom" ne oferă satisfacţia publicării unei cărţi care face proba, de nici o instanţă publică impusă, dar cu atât mai preţioasă, a unei staturi ştiinţifice şi a un
De multe ori gândim în categorii gata fixate de alţii, consumăm idei semi-preparate, cu alte cuvinte suntem adepţii fast-food-ului valoric: e repede, potoleşte foamea şi deci e cea mai bună alegere. Lasă la o
Copilul este un bătrân cu braţele întinse Bătrânul este un copil cu braţele încrucişate Copilul este un bătrân cu ochii umezi Bătrânul este un copil cu ochii trişti Copilul este un bătrân cu zile
Rănile migraţiei ce se dezvoltă cu iuţime după Revoluţia din '89 trezesc în toţi şi în toate dorinţa regăsirii identităţii de neam şi de credinţă. Tinerii şi chiar cei mai în vârstă, lipsiţi în
Compunem pentru noi şi pentru ceilalţi o lume pestriţă, când ostilă, când prietenoasă, când, vai, indiferentă: călâie, stătută... mediocră. Culorile sufletelor noastre, departe de a se aşeza estetic în
Începutul pericopei evanghelice care se citeşte în cea de-a patra duminică după Paşti (Ioan V, 1-15) este unul foarte cunoscut pentru creştinii practicanţi care îşi sfinţesc casele cu frecvenţa recomandată
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-3; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul
Fraților, știind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii,
Sfinţii Mari Mucenici Eustaţie şi soţia sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist (†118) Între sfinţii mucenici care au suferit moarte martirică în timpul acestor veacuri de persecutare a
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mănăstireşti, Cartea a IV-a, cap. 32-43, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 157-162 „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie, nu
În lucrarea sa de părinte duhovnicesc, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim a cunoscut multe familii, pe care le-a îndrumat cu înțelepciune și discernământ pe drumul mântuirii. Însăși viețuirea
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
Pe 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci, un bun prilej de a vorbi despre Sfânta Cruce. Pentru creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este lemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


