Rugul aprins

În a doua carte a Bibliei, Ieşirea, în capitolul 3, Moise vorbeşte despre teofania pe care a trăit-o pe când „păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său”, la muntele lui Dumnezeu, Horeb (Ieşirea 3, 1). Aici, Domnul Se arată lui Moise în rug de foc: „Într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia” (Ieşirea 3, 2).

Despre această arătare a Domnului, Sfântul Grigorie de Nyssa, în lucrarea sa „Viaţa lui Moise”, oferă o interpretare teologică în care vorbeşte despre vederea şi cunoaşterea lui Dumnezeu: „Dacă s-ar aprinde lumina într-un oarecare tufiş mărăcinos, cum este luminat şi sufletul prorocului (Moise), nici acest lucru nu este fără de folos în ceea ce căutăm. Căci dacă Dumnezeu este adevărul, iar adevărul este lumină (iar aceste înalte şi dumnezeieşti minuni sunt mărturisite şi în cuvântul Evangheliei rostit de către Dumnezeu, Care ni S-a arătat nouă în trup), această învăţătură prin virtute ne călăuzeşte la cunoaşterea luminii aceleia care s-a pogorât până la firea omenească, nestrălucindu-ne din vreuna din stele, ci dintr-un mărăciniş pământesc, copleşind prin razele sale luminătorii de pe cer”.

Marele capadocian vede în rugul aprins şi taina Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului „din care a strălucit prin naşterea vieţii omeneşti lumina dumnezeirii, care a păzit nestricat rugul aprins, neveștejindu-se frumuseţea fecioriei prin naştere”. Aici, fratele Sfântului Vasile cel Mare mărturiseşte pururea fecioria Maicii Domnului, pe care o vede ca rugul aprins care primind în pântecele ei focul dumnezeirii (pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat) nu s-a mistuit.

Sfântul Grigorie de Nyssa arată cum şi noi cei care i-am urmat lui Hristos putem fi ruguri aprinse care nu se mistuiesc: „Trupul este un tufiş (face paralelă cu tufişul care devine prin arătare lui Dumnezeu rug aprins care nu se mistuie) sau chiar un mărăciniş care ne înţeapă cu mulţi spini sau acoperă lumina, iar prin spini înţelegem ispitele şi durerile ce ni le procură. Dar lumina dumnezeiască se poate face transparentă prin el. Ba, la vederea luminii lui Dumnezeu nu putem ajunge decât prin trup şi deci prin sporirea în cunoştinţa lui prin virtute, care e o luptă a face mai puţin îngroşat şi înţepător trupul nostru”.

Legat de rolul sufletului în imaginea omului de rug aprins, Sfântul Grigorie ne spune că „cunoaşterea lui Dumnezeu prin trup este o cunoaştere prin sufletul care trăieşte o viaţă cu mult mai complicată şi mai intensă în trupul însuşi”.

Însă cel mai important exemplu pentru umanitate este Întruparea Fiului lui Dumnezeu Care devine om neîncetând să fie Dumnezeu. Sfântul capadocian scrie în acest sens: „Cuvântul ipostatic al lui Dumnezeu ni S-a făcut străveziu ca lumină prin acest trup, subţiat prin curăţia lui de păcat”. De aceea rugul aprins este „un chip” şi „al lui Dumnezeu Cuvântul cel întrupat”.