Semnificații ale Postului Mare

Astăzi debutează o vreme cu totul specială a calendarului ortodox; este vorba, după cum se știe, despre cea mai lungă și mai aspră perioadă de post din cursul anului bisericesc, Postul Mare. Postirea este desigur praxisul prin exce­lență al acestui timp, dar și elementul ajutător al altor fapte, precum milostenia, rugăciunea, cu­noașterea de sine și a sensului vieții creștinești etc. Desigur, există lucrări importante care tratează amănunțit tema Postului Mare, a tipicului și a rânduielilor specifice. Dar, pentru cei ce nu au timp să parcurgă volume, foarte mult ajută la înțelegerea Postului Mare observarea cântărilor rânduite în această perioadă liturgică, întrucât ele încearcă să rezume în puține cuvinte semnificațiile și rostul adânc al întregului post care, este bine să amintim, nu se limitează la abstinența de la anumite mâncăruri. 

În afară de cunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul și de extrem de amănunțitul și de profundul Mare Canon al Sfântului Andrei Criteanul, se poate observa această tendință de a marca implicațiile, precum și finalitatea postului în multe dintre micile condace sau tropare ale fiecărei zile de post. De pildă, chiar în prima zi a Postului Mare putem auzi următoarea cântare: „Preacinstitul Post să-l începem luminat, strălucind noi cu razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt: strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfin­țenia curăției, tăria bunei vitejii. Ca să ajungem luminați la sfânta și cea de-a treia zi Înviere, care luminează lumea cu nestricăciunea”. 

Așadar, potrivit sfântului imnograf, Postul Mare nu este nimic altceva decât hotărârea de a renunța la comoditățile lumești și de asumare a trăirii vieții crești­nești la cotele ei reale. Aceasta întrucât, deși poruncile lui Hristos sunt totdeauna valabile, creștinul este atras pe nesimțite de amăgirile duhului lumesc și, din această pricină, are nevoie adesea de un imbold mai profund pentru punerea lor în lucrare. Curăția sufletului, menționată în tropar, este de asemenea o virtute esențială pentru creștin și fără de care nu se poate concepe viața duhovnicească. 

Dar mai cu seamă se cuvine avut în vedere, de la bun început, scopul final al Postului Mare, care nu este nici postirea, nici pocăința și nici chiar poruncile evanghelice. Așa cum ține să consemneze și troparul citat mai sus, sensul tuturor nevoințelor postului este ajungerea și împărtășirea de Sfânta Înviere a lui Hristos. Și aici se impune precizat faptul că „Învierea lui Hristos”, în cazul de față, are o dublă semnificație, întrucât se referă atât la praznicul Învierii, pe care-l sărbătorim anual, la finele Postului Mare, dar și la învierea noastră în Împărăția lui Dumnezeu. Și, de­sigur, că, în principal, la această înviere veșnică trebuie să ne străduim să ajungem, iar nu să identificăm Învierea numai cu o sărbătoare pământească; aceasta are doar rolul de a iconiza învierea cea cerească. În acest sens, postul reprezintă un mijloc sau un vehicul absolut necesar, care poate să ne domolească patimile trupului și să ne înlesnească adunarea și luminarea minții și, de aceea, să ne ajute în trecerea noastră „de la pământ la cer”, așa cum vom auzi la finele postului într-una din cântările Canonului Învierii.