Vântul și soarele

Bunătatea dă naştere la bunătate, spune un proverb grecesc. Ea este soarele în care creşte virtutea. Bunătatea valorează mai mult decât cunoștințele, banii, onoarea, pentru persoanele care o posedă, dar și pentru cei care beneficiază de ea. Orice gest de bunătate, indiferent cât e el de mic, nu e în zadar, ci produce mutații în sufletele sensibile.

Un om suferea din cauza purtării aspre a șefilor săi. Acest lucru amenința să-l umilească și să dea impresii greșite despre caracterul său. Un preot l-a primit, a pus lucrurile la punct și i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă:

- Ești bun, sensibil, pașnic. Dar când cei din jur se poartă aspru cu tine, ripostezi înlăuntrul tău și, atunci, ei te judecă greșit și nu te înțeleg. În schimb, când te iau cu binele, ești capabil de lucruri atât de mărețe, încât toți rămân surprinși. Oamenii care te-au judecat greșit și te-au rănit nu cunosc fabula aceea veche cu vântul și soarele, care se certau, fiecare spunând despre sine că e mai puternic. Aceștia s-au învoit ca acela dintre ei care va da jos șuba de pe păstorul care tocmai urca muntele în acel moment, acela va fi declarat cel mai puternic. Vântul a suflat cât a putut, dar păstorului i s-a făcut frig și s-a înfășurat și mai strâns în șuba lui. A ieșit apoi soarele de după nor, împrăștiind în jur bunătate și căldură, încât păstorul și-a scos șuba și a rămas în cămașa albă ca zăpada. Atunci, soarele a strigat la vânt: „Ai văzut care dintre noi e mai puternic?”.

Așadar, preotul a concluzionat: Pe om nu-l câștigi cu asprimea, ci cu bunătatea.