Comisia Europeană a prezentat un plan social ambiţios menit să combată mai bine sărăcia, lipsa de adăpost şi excluziunea socială în Uniunea Europeană, în contextul în care blocul comunitar se luptă să
Acord în domeniul minereurilor critice
SUA, UE şi Japonia au anunţat inițierea unui parteneriat strategic care vizează ameliorarea aprovizionării cu minerale critice (aluminiul, litiul, zincul etc.), esenţiale în numeroase sectoare strategice. Acordul își propune reducerea dependenţei de China, care exploatează 70% şi rafinează 90% din minereurile rare ale lumii, notează AFP. În paralel, SUA au găzduit un summit pe această temă cu reprezentanţi din 55 de ţări, la care vicepreşedintele J.D. Vance a propus crearea unui „bloc comercial” privind minereurile critice pentru a reduce monopolul Chinei în domeniu. (C.Z.)



.jpg)