Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Înscrieri-record la Universitatea Cernăuți
Universitatea „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi a înregistrat, anul acesta, circa 22.000 de candidați la licenţă, un număr record, cu peste 40% mai mare faţă de 2024 când au fost 15.000 de înscrieri, a declarat, pentru Agerpres, rectorul Ruslan Biloskurski.
El susține că această creştere a interesului este dată atât de prestigiul instituţiei, cât şi de faptul că Cernăuţiul este unul dintre cele mai sigure oraşe ucrainene. „Anul acesta, după numărul de cereri depuse, suntem pe locul şase în Ucraina, după cinci universităţi din Kiev şi Lvov”, a afirmat Biloskurski. (C.Z.)



.jpg)