Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra‑Neamț a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi a 30 de ani de existență. Momentul aniversar a fost marcat prin
Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra‑Neamț a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi a 30 de ani de existență. Momentul aniversar a fost marcat prin
În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română, Parohia „Sfântul Spiridon” din Târgu Neamț a organizat joi, 4 iunie 2026, un eveniment academic dedicat familiei creștine
Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov a devenit astăzi, 5 iunie, o adevărată grădină duhovnicească împodobită cu flori alese, reunind clerici și pelerini adunați din întreaga țară pentru a cinsti două sfinte care „s‑au întraripat cu dumnezeiescul dor”: Sfânta Cuvioasă Elisabeta și Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în biserica mare a mănăstirii a avut loc proclamarea locală a canonizării celor două cuvioase.
Zilele de 3 şi 4 iunie au fost momente de sărbătoare pentru Episcopia Tulcii, care i‑a cinstit cu mare solemnitate pe ocrotitorii ei: Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, martirizaţi la Noviodunum
Elevii clasei a XII‑a de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău au încheiat, în mod festiv, ciclul de învățământ liceal, în 2 iunie. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Catedrala
Praznicul Cincizecimii a fost sărbătorit duminică, 31 mai, şi de comunitatea românească din Kildare, Irlanda, care a marcat şi hramul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Colman”. Sfânta
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, marți, 2 iunie, comunitatea românească din localitatea Moncalieri, Italia, a trăit un moment de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuit de slujba de târnosire și de sfințire a picturii bisericii Parohiei „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia”. Slujba a fost săvârșită de un sobor de cinci ierarhi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest eveniment deosebit din viața comunității parohiale.
După pelerinajul organizat săptămâna trecută împreună cu tinerii români și scandinavi din Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord la străvechile mănăstiri din
În Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, 24 mai, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a liturghisit în Parohia Valdemoro, Protopopiatul Madrid, Spania, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea”.
În Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 24 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă română din Alcalá de Henares, Protopopiatul Madrid Est, Spania.
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Copiii și tinerii din localitatea Bâra, județul Prahova, au participat la o serie de activități educative și recreative prilejuite de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Manifestările s‑au desfășurat în cadrul celei de‑a treia ediții a evenimentului „Bâra Fest”, organizat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti, unde au fost incluse ateliere de creație, jocuri interactive și concursuri. „Noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, venim cu mare drag la astfel de activități dedicate copiilor și comunității. Ne bucurăm că aici, la Bâra, am ajuns deja la a treia ediție și că de fiecare dată suntem primiți cu căldură, cu deschidere și cu multă bucurie din partea oamenilor. Astăzi am văzut multă veselie, jocuri, râsete de copii și o atmosferă frumoasă în care toată lumea s‑a simțit bine împreună. Pentru noi, astfel de momente nu sunt doar evenimente, ci ocazii în care ne apropiem unii de alții și în care arătăm că se pot face lucruri bune atunci când există implicare și dorință sinceră de a ajuta”, a declarat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat luni, 25 mai, o nouă acțiune în cadrul campaniei de prevenție și educație pentru sănătate. Activitatea s-a desfășurat la Școala româno-finlandeză „Al. D. Ghica” din localitatea Moara Vlăsiei, județul Ilfov, și a implicat aproximativ 100 de elevi. Copiii au avut ocazia să învețe de la voluntari cum să adopte un stil de viață sănătos, să recunoască și să gestioneze situațiile de hărțuire (bullying), dar și importanța igienei orale, a unei posturi corecte și tehnici de prim ajutor.
Alexandru Vlaicu are 13 ani și luptă zi de zi pentru recuperarea sa. În urma diagnosticului de ependimom de ventricul IV, grad II OMS, o tumoră malignă, viața lui s‑a schimbat complet. Au urmat intervenții
Elevii de gimnaziu şi liceu mai pot interacţiona astăzi şi mâine cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Târgului Ed
Universitatea din București (UB) lansează, prin Laboratorul de Testare la Scară Largă al Facultății de Psihologie și Științele Educației, prima infrastructură națională de cercetare longitudinală
Politehnica București organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, în perioada 4-6 iunie 2026, cea de-a 3-a ediție a MedFest, „un eveniment
Mii de elevi se află în faţa celor mai importante examene din viaţa lor: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. Luni, 8 iunie 2026, vor debuta, pentru absolvenţii de liceu, probele de evaluare a competenţelor
Marea finală a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială a reunit aproximativ 200 de liceeni din întreaga ţară, care au concurat pentru premii în valoare totală de 40.000 de euro, după cum a transmis
Opera Națională București (ONB) deschide, în 11 iunie, de la ora 19:00, evenimentul „Bucharest Opera Festival 2026” cu una dintre cele mai emoționante partituri din repertoriul liric universal, „Iolanta” de
La Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț este deschisă expoziția personală de pictură „Prezență”, semnată de artistul plastic ieșean Mihai Coțovanu, al cărei vernisaj va avea loc în 5 iu
Muzeul Județean Botoșani găzduieşte astăzi, 3 iunie 2026, conferința „Din istoria Botoșanilor: oameni și instituții”. Evenimentul este inclus în programul manifestărilor dedicate Zilelor Nicolae
Cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar contemporan, Gheorghi Gospodinov, va participa la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo, în perioada 3-7 iunie 2026. Vor fi prezenți la
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) organizează, în parteneriat cu Fundația Bonte, în perioada 19 mai - 30 iulie 2026, un nou concurs pentru acordarea Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic
Hernia inghinală este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale, dar și una dintre problemele pe care mulți oameni le amână, fie din teamă, fie pentru că simptomele inițiale sunt minime. De cele mai
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, însă progresele tehnologice din ultimii ani au schimbat profund modul în care sunt diagnosticate și tratate. Astăzi, medicina poate
Pancreasul este un organ situat în abdomenul superior, în spatele stomacului, cu roluri esențiale în digestie și reglarea glicemiei. Prevenția afecțiunilor pancreatice se concentrează în principal pe reducerea
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina,
Uitarea este una dintre cele mai frecvente temeri ale vârstei înaintate. Mulți oameni se îngrijorează când nu își amintesc imediat un nume, când caută un obiect prin casă sau când au nevoie de mai mult timp
Pandemia de Covid-19, pe lângă faptul că a îngenuncheat sisteme medicale dintre cele mai bine organizate și performante și a falimentat economii și domenii variate de activitate, a produs și profunde
Legătura dintre religie și știință a cunoscut de-a lungul timpului perioade diferite. Astăzi, nu mai este o excepție ca un cercetător să fie drept-credincios. Un studiu din anul 2015, realizat în Marea
Trăim de câteva săptămâni în miezul unei pandemii, la modul propriu. Măsurile constrângătoare au afectat direct și considerabil ritmurile vieții spirituale și familiale, pulsațiile economice și
Există o carte publicată la jumătatea secolului trecut de un mare stilistician și istoric al literaturii, Erich Auerbach, numită Mimesis, adică o istorie a stilisticii europene, de la începuturi până la
În fața frumuseților creației și a tainelor vieții, uimirea reprezintă un firesc. Imensitatea cosmosului, complexitatea lumii vii sau adâncimile spirituale ale omului, așa cum au fost ele surprinse în vechi
La Nașterea lui Hristos, creștinătatea prăznuiește, într-un fel, începuturile ei. Întrucât creștinii se botează cu botezul Lui și își trăiesc viața urmându-I, în Nașterea lui Hristos
Trăind în spațiul urban, în miezul culturii de consum și în fluxul neîntrerupt de date al societății informaționale, suntem expuși neîntrerupt unor forme multiple de zgomot. Rezultatele cercetărilor
Dezvoltarea accelerată, în ultimele decenii, a tehnologiilor informaţionale a populat stratosfera cu staţii spaţiale de telecomunicaţii, înălţimile muntoase cu antene de retransmisie, dar a determinat şi echipa
Lumea cercetării, a descoperirilor științifice, este una fascinantă fiindcă progresele înregistrate în cunoaștere sunt uimitoare. Dar în fața morții orice orgoliu care ar pretinde că deține răspunsul la
Cel puțin în câteva privințe, viața duhovnicească pare să fie mai dificilă astăzi decât era acum 40-50 de ani. Un aspect care ar putea împovăra nevoința spirituală a omului recent, cred că ține de
Minunat este darul primit de oameni la Întruparea Fiului lui Dumnezeu! Prin Nașterea, prin lucrarea și Jertfa Lui, câștigăm o putere asupra plasticității ființei noastre, lărgind prin spirit hotarele
Limitele cunoașterii umane sunt cu fiecare zi depășite. Pentru că truda cercetătorilor spre o înțelegere mai clară și unitară a Cosmosului pare a nu obosi nicicum. În persoana profesorului Andrei Dorobanțu,
Căutările ştiinţifice şi graba omului de a aplica tot ceea ce descoperă în viaţa de fiecare zi sunt expresia unei nevoi de înnoire. Omul îşi sesizează propria nedeplinătate şi urmăreşte neobosit să
Rar întâlnim în aceeaşi săptămână două ocazii pentru a reflecta la propria viaţă, la felul cum am ales să trăim. Însă sfârşitul fiecărui an și cu precădere cele şase zile dintre praznicul Naşterii
În ultimii ani, cercetarea ştiinţifică, ajutată de dispozitive tot mai rafinate, a pătruns cu o fermitate fără precedent în teritoriul lăuntric, investigând procesele biologice şi psihologice ale subiectului
În ultimii ani s-a desprins tot mai evident constatarea că ambientul social, informaţional, cultural în care ne mişcăm în fiecare zi are repercusiuni serioase asupra vieţii. Nu putem trăi complet decuplaţi de
În lumea hipercomunicării globalizate, în era informaţiei, omul preocupat de viaţa spirituală e pândit de riscul unei înţelegeri eronate a credinţei. Întreaga lucrare a vieţii spirituale ar putea fi
Cititorule, te îndemn să îţi găseşti o clipă de liniște. Îndepărtează-te, când poţi, de zgomotul și graba obișnuită a zilei şi aruncă o privire atentă asupra lumii înconjurătoare. Chiar dacă nu ai
În 14 septembrie 2015, patru premiere științifice au deschis o eră nouă în cercetarea spațiului cosmic! Datele privitoare la aceste evenimente s‑au dat publicității însă în 11 februarie 2016, după luni de
Este evident, pentru oricine, că omul nu poate călători, nu poate cerceta în mod direct structurile îndepărtate ale universului. Distanțele până la ele sunt colosale. Suntem nevoiți, de aceea, să recunoaștem
O parte considerabilă din civilizația și culturile lumii sunt edificii construite prin cuvânt. Faptele de viață, parcursul umanității prin istorie sau descoperirile științifice sunt fixate în cuvinte, primind
Sfinții ne arată că fără lucrarea duhovnicească, fără travaliul ascetic și reflexiv al persoanei, datele cunoașterii nu pot realiza un pod semantic care să ne treacă de la „a ști” la „a fi”. Abunden
O perspectivă teologică privind bioingineriile şi biotehnologiile este astăzi inevitabilă. Amploarea şi diversitatea cercetărilor actuale, potenţialităţile imense pe care astăzi ştiinţa le pune la
Viaţa spirituală luminată de credinţă răstoarnă talerul istoriei. Fizica lumii şi biologia existenţei nu au ultimul cuvânt. În lumina Celui Care S-a jertfit pentru om şi care a biruit moartea,
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei, 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30 „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el
„Zis-a Domnul: Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale». Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jurați nicidecum, nici pe cer, fiindcă este
Fraților, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin
Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea (†2014) s-a născut în comuna Moldova-Suliţa din judeţul Suceava, la 16 iulie 1970, primind la botez numele Rodica. În clasa a şaptea a mers în pelerinaj la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 584-585; 595-596 „Un frate curând călugărit a întrebat pe Părintele Vichentie (Mălău): –
Sfințenia nu este rezervată unei anumite categorii de oameni, ci cu toții suntem invitați și chemați de Dumnezeu la desăvârșirea vieții lăuntrice. În societatea de astăzi, dincolo de oamenii a căror vocație arată în mod clar și constant implicare în cele duhovnicești, fiecare după rostul și ascultarea pe care le are în lume, este invitat la sfințenie.
În prima duminică după Rusalii trăim cu toții bucuria prăznuirii Tuturor Sfinților, din toate timpurile și din toate locurile. Treapta supremă a vieții spirituale este cea a sfințeniei, împlinirea unei mari
În prima duminică după prăznuirea Pogorârii Sfântului Duh, se face pomenirea tuturor sfinţilor pentru a ne arăta că rostul trimiterii şi venirii Duhului Sfânt în lume îl constituie naşterea Bisericii şi sf
Profesor savant, predicator de renume și ierarh cărturar, fiul cel vrednic al Abrudului și-a înscris numele în galeria de aur a vieții bisericești sibiene din secolul trecut. Chipul său a rămas o rază de


