În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Astăzi, 22 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit, la Palatul Patriarhiei din București, vizita domnului Ioannis Loverdos, ministru adjunct al afacerilor externe al Republicii Elene. La întrevedere a participat și Excelența Sa doamna Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei în România, și doamna Eleni Kyriakopoulou, director al Cabinetului diplomatic al ministrului adjunct.
În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat, alături de obștea Mănăstirii Giurgeni, la slujba Privegherii închinate Sfântului Cuvios Gherasim din Kefalonia.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Un îndulcitor artificial foarte popular ar favoriza formarea cheagurilor de sânge, crescând astfel riscul de AVC și de infarct, concluzionează studiul unor cercetători americani, prezentat în revista de
Specialiștii IT sunt puşi în faţa unei provocări medicale care să vină în beneficiul a peste 200 de mii de pacienți cu afecțiuni cronice din regiunea de Nord-Est a României, ce ar putea beneficia de o
Cunoscută pentru problemele grave pe care le provoacă la nivelul sistemului osos, osteoporoza afectează și sănătatea dinților, prin creșterea riscului de apariție a paradontozei, demineralizarea maxilarelor și
Doi gemeni din Canada născuți în cea de-a 22-a săptămână de sarcină au intrat în Cartea Recordurilor drept cei mai prematuri gemeni din lume, în condițiile în care o sarcină la termen durează 40 de
În perioada 6-31 martie 2023, Consiliul Județean Cluj (CJC) sprijină Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj‑Napoca în derularea a două campanii ce vizează prevenția, respectiv depistarea
Academicianul Victor Voicu, președintele Secției de științe medicale a Academiei Române, va susține, în data de 16 martie 2023, la Sala Dalles, conferința cu titlul „Medicina bazată pe dovezi - concepte,
Proteinele sunt o parte esențială a corpului uman, constituind circa 16-17% din greutatea acestuia. Reprezentând componenta principală a mușchilor, pielii și organelor interne, dar și a părului și unghiilor, ele
Tamarindul este fructul unui copac tropical, din familia Fabaceae, cu un gust dulce- acrișor. Este bogat în nutrienți și are multe beneficii pentru sănătate. Polifenolii din tamarind au proprietăți antioxidante
Atunci când se pune problema unei examinări cu imagistică de rezonanță magnetică (RMN), unul dintre aspectele de care trebuie să se țină cont este dacă pacientul are vreun dispozitiv cardiac implantabil.
Poliția Română atrage atenția asupra riscului de a cumpăra de pe internet sau din surse neautorizate medicamente și suplimente alimentare falsificate. În urma unui studiu la nivel național, realizat prin
Mișcarea în aer liber este elementul-cheie pentru imunitatea copiilor, şi nu popularele suplimente de vitamine. Nici un studiu realizat până acum nu a demonstrat o scădere a duratei de spitalizare sau de boală
Presa din Marea Britanie a relatat cazul unei femei în vârstă de 38 de ani diagnosticată cu hipersomnie idiopatică, o boală foarte rară care o face să doarmă și până la 22 de ore zilnic. Primele simptome
Elevii și studenții din 14 unități de învățământ de stat din București se pot programa online pentru consultații sau tratament la cabinetele stomatologice școlare și universitare din Rețeaua de Medicină
Postul este o practică umană din toate timpurile, nu doar în creştinism. Acesta face parte din firea noastră, prin urmare este normal și benefic să postim. Postul a rămas în memoria colectivă a omenirii, care
Fasolea roșie este una dintre cele mai nutritive soiuri de fasole din lume, de aceea are multe beneficii pe termen lung pentru sănătate. Poate fi consumată în mai multe feluri: adăugată în diverse salate sau
Cu o vorbă frumoasă sau cu o faptă bună putem aduce bucurie oamenilor cu care interacționăm, dar bunătatea și disponibilitatea de a‑i ajuta pe ceilalți înseamnă mai mult decât un fel de a fi. Este și un
Un program gratuit pentru testarea genetică a copiilor recent diagnosticați cu cancer, menit să crească șansele de răspuns la tratament, a fost demarat cu prilejul Zilei internaționale a copilului bolnav de
Un copil în vârstă de 11 ani diagnosticat cu insuficiență hepatică și ciroză hepatică decompensată a primit o nouă șansă la viață, în urma unei intervenții de transplant hepatic pediatric realizat în pr
Asociația Pacienților cu Sclerodermie din România și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, cu susținerea mai multor medici reumatologi, sub coordonarea prof. dr. Simona Rednic,
Substanțele necesare creșterii și dezvoltării plantelor sunt asigurate de rezervele acumulate în niște structuri speciale ale seminței - cotiledoanele și endospermul. Acestea conferă semințelor deosebitele lor
Laptele de măgăriță are o istorie îndelungată în utilizări medicinale și cosmetice, chiar şi Hipocrate l-a consumat ca tratament în artrită, tuse și răni. Pentru că are proprietăți antimicrobiene, acest
Alunițele, mici pete sau excrescențe existente pe piele la naștere sau care apar mai târziu, se pot transforma în anumite condiții în cancer de piele sau în melanom. De aceea, medicii recomandă să ne
O nouă procedură chirurgicală neinvazivă pe bază de ultrasunete, testată clinic în Statele Unite, ar putea îmbunătăți substanțial viața oamenilor care suferă de tremor esențial, depresie și alte
O femeie din Bacău, în vârstă de 64 de ani, este cea mai longevivă supraviețuitoare după un transplant de rinichi, donat de sora ei mai mare. La 28 de ani de la transplant, intervenție la care a fost supusă
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
- surse și semnificații ‑ Anul acesta, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au hotărât1 instituirea sărbătorii Soborului
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


