În Bucureştiul interbelic, la 220 de ani de la martirizarea domnitorului Constantin Brâncoveanu, ziua de 21 mai 1934 a fost aleasă pentru organizarea unei procesiuni solemne de reînhumare a osemintelor voievodului martir. Presa vremii a prezentat atât programul ceremoniei, întocmit de Patriarhia Română, cât şi desfăşurarea evenimentelor, în prezenţa familiei regale, a reprezentanţilor autorităţilor de stat şi a numeroşi credincioşi.
Constantin Brâncoveanu a stat, ca mulţi alţi conducători de stat din perioada premodernă, sub iataganul Înaltei Porţi. Întreaga sa viaţă, începând cu frageda pruncie şi
În anul 1698, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, domnitorul Constantin Brâncoveanu vedea încheiate lucrările de construire a palatului domnesc de la Potlogi, ridicat pentru fiul său cel întâi născut şi moştenitor, Constantin. Pe când era boier, Brâncoveanu a avut în acel loc case şi a ctitorit, în anul 1683, o biserică de curte. Chinuit de vicisitudinile vremii, palatul stă în prezent sprijinit în cârje de reparaţii, dar încă vesteşte prezenţa domnitorului martir în acele locuri.
Domnia Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu reprezintă ultima şi cea mai remarcabilă perioadă de progres cultural şi artistic din istoria medievală a Ţării Româneşti. În timpul său
Situată în judeţul Dâmboviţa, pe drumul dintre cetatea Târgoviştei şi Bucureşti, comuna Potlogi este locul unde marele spătar Constantin Brâncoveanu cumpăra, în 1679, moşia unui postelnic cu numele Dima. La Potlogi a construit o casă pentru a-i servi drept adăpost în misiunile avute pe drumul spre Bucureşti, Târgovişte sau Piteşti şi a ctitorit prima biserică, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Biserica ridicată în anul 1683 se află în prezent la finele unui amplu proces de restaurare ce i-a redat frumuseţea de odinioară.
Despre arestarea şi moartea lui Constantin Brâncoveanu există numeroase mărturii, multe din ele aparţinând unor străini, agenţi diplomatici sau economici la Constantinopol. Interesul mare pentru destinul principelui este motivat şi de caracterul considerat iraţional, chiar "bestial" al atitudinii turcilor faţă de "nefericitul" principe, asta într-o epocă în care cruzimile erau la ordinea zilei. Toate mărturiile sunt unanime în a aprecia că arestarea întregii familii şi modul în care a fost regizată moartea celor şase persoane depăşesc cu mult limitele acceptabile, chiar şi pentru o societate crudă precum era cea otomană.
Temeluitor al culturii în ţara pe care o conducea, voievodul Constantin Brâncoveanu reprezenta pentru sfârşitul secolului al XVII-lea ceea ce Neagoe Basarab fusese la începutul secolului al XVI-lea. Prin măsurile
Horezu sau Hurezi. Sunt denumirile unei localităţi de la poalele munţilor Căpăţânii, judeţul Vâlcea, dar mai presus de acestea sunt reperele de recunoaştere şi localizare ale unei sfinte mănăstiri care dăinuie de secole pe aceste meleaguri. Mănăstirea Horezu (Hurezi) este considerată drept cel mai reprezentativ monument al arhitecturii, al culturii secolului al XVII-lea din Ţara Românească. Primează însă bogăţia spirituală care se revarsă ca un izvor cu susur nesecat de spiritualitate, un loc de care poporul român a avut şi are în continuare nevoie şi căruia i-a fost dăruit de Dumnezeu prin domnitorul Constantin Brâncoveanu, cel care, „într-al doilea an al domniei noastre, pus-am temelie şi am început a zidi mănăstire”. Mai mult, despre mănăstirea oltenească Nicolae Iorga spune, în cartea sa „Bizanţ după Bizanţ”, că este continuatoare a civilizaţiei române, ai cărei moştenitori în Europa de Răsărit sunt românii.
