Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Școlile filozofice ale Antichității au generat multe dezbateri, scrieri interesante, dar și suficiente polemici și direcții de gândire nu doar profunde, ci și dificil de păstrat pe termen lung. Urmând modelul
S-au împlinit zilele acestea, la început de septembrie 2017, 200 de ani de la nașterea marelui om de stat Mihail Kogălniceanu, un adevărat simbol al generației sale, generația făuritorilor României moderne, din
Dacă din punct de vedere civil anul debutează la 1 ianuarie, cel bisericesc începe la 1 septembrie, adică prima zi a celei de a șaptea luni din an, dacă numărăm din martie, cea cu care încă din vremea romanilor începea noul an. Nașterea Maicii Domnului, la rândul ei, prin simbolistica bucuriei vestite întregii lumi, capătă și ea o altă dimensiune din perspectiva începutului. Iar Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită pe 14 septembrie, este situată nu doar la jumătatea acestei luni de început, ci la 40 de zile după praznicul Schimbării la Față a Domnului. Privită din această perspectivă, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci primește și ea un simbolism, căci cele două sărbători sunt corelate nu doar prin perioada când au început să fie celebrate, ci și din punct de vedere cultual, prin catavasiile ce se cântă în cadrul slujbei Utreniei.
Artist complex, Anastase Demian (1899-1977) a fost o personalitate importantă a Şcolii de desen din prima jumătate a secolului XX. Desenator, ilustrator de carte, pictor şi muralist, Anastase Demian a rămas
Împuținarea părinților duhovnicești, micșorarea numărului de monahi, scăderea participanților la Dumnezeiasca Liturghie, creșterea actelor de violență și proliferarea desfrâului - toate acestea sunt semne
Biserica Ortodoxă propune omului un ritm duhovnicesc. Acesta este dat de succesiunea momentelor liturgice anuale și a slujbelor bisericești. Acest ritm ține cont și de etapele care se succedă în natură, de
Arhiereu prealuminat al Bisericii lui Hristos, condei ce a scris cuvinte dătătoare de înţelepciune şi ctitor al limbii române, Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1632-1653), ne-a lăsat ca moştenire
Din rândurile personalităților proeminente a căror viață s-a legat de colinele vechii moșii Țibănești, sat atestat din vremea domniei lui Iuga voievod (1399-1400), un loc de cinste îl ocupă figura
Pentru creștinii ortodocși de pretutindeni, Corfu este „insula Sfântului Spiridon”, deși în timpul vieții sale pământești sfântul nu a pășit niciodată pe aici. Odată cu aducerea sfintelor sale moaște
România a intrat în Primul Război Mondial în noaptea de 14 spre 15 august 1916, pentru a-i dezrobi pe românii din Transilvania. În primele săptămâni, Armata Română a înaintat destul de uşor în
Bătăliile de la Mărășești împreună cu cele de la Mărăști și Oituz au rămas în istoria României drept unele dintre cele mai sângeroase, însă cu un răsunător ecou peste veacuri, soldații români împreună cu aliații ruși arătând că „pe aici nu se trece” și că ofensiva Puterilor Centrale și-a găsit mormântul pe dealurile și câmpiile din această zonă de sud-est a Moldovei. În aproape o lună, cât au durat bătăliile din vara anului 1917 de la Mărășești, Armata Română a pierdut aproximativ 27.000 de oameni, însă eroismul ostașilor români a rămas emblematic până astăzi, iar jertfa lor alături de jertfele de pe celelalte câmpuri de luptă au stat la temelia Marii Uniri de la 1918.
„Câtă vreme Sfânta Lumină se pogoară în Biserica noastră şi sfinţii odrăslesc în livada cea duhovnicească a Ortodoxiei, este semn că Dumnezeu este cu noi, şi adevărul sfintei credinţe străluceşte mai
Cinstirea deosebită de care se bucură Maica Domnului în lumea creştină s-a concretizat nu doar în numărul mare de ctitorii şi sărbători închinate ei, ci şi sub forma unor cântări sau rugăciuni speciale,
În anul când a obținut licența la Facultatea de Teologie din București, ale cărei cursuri le-a urmat între 1912 şi 1916, tânărul absolvent Constantin Tomescu, în vârstă de 26 de ani, s-a angajat voluntar
S-a născut în 1873 în Afumați. Deprinde primele taine ale psaltichiei de la părintele Cleopa, protopsaltul Cernicăi (1880-1884), pe când era ucenic al casei părintelui Silvestru, fratele Mitropolitului Ghenadie
După Înălţarea Domnului Iisus Hristos la cer şi după Pogorârea Duhului Sfânt, în zilele Sfinţilor Apostoli, pe când încă nu se răspândiseră ei în toată lumea să propovăduiască Evanghelia iubirii lui
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, în ziua de 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre sfinții „doctori fără de arginți”. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, fiind un model de urmat atât ca doctor, cât şi ca slujitor creştin al Mântuitorului Hristos.
Războiul, indiferent de perspectiva omului, nicicând nu are vreun câștig. În fiecare parte sunt pierderi, fiindcă ce poate să mai rămână în urma unui război? Doar biruinţa morţii, suflete sfâşiate şi
În contextul evenimentelor comemorative ale centenarului bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, recursul la izvoare mai puțin cunoscute ne poate întregi imaginea României în preajma campaniei din 1917, în plin Prim Război Mondial. O însemnare pe paginile unei Sfinte Evanghelii dintr-un sat buzoian ne descrie calvarul prin care a trecut România în „iarna durerii” din anul 1916. Textul scris în Ajunul Crăciunului, „spre amintire”, a ajuns în posesia vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, care l-a reprodus și comentat în 1986.
Atunci când spunem Fridtjof Nansen ne gândim la prima traversare a Groenlandei și la faimoasa expediție „Fram” organizată la Polul Nord între anii 1893 și 1896. Dar celebrul explorator norvegian a fost și un
Sfântul Mare Cneaz Vladimir, luminătorul Rusiei, a fost nepotul Sfintei cneaghine Olga, căreia Biserica i-a rânduit ca dată de prăznuire ziua de 11 iulie. Vladimir a fost înscris în calendarele bisericești cu
„Povest’ vremennykh let” (Povestea vremurilor trecute) reprezintă prima cronică scrisă în limba slavonă cu privire la istoria zbuciumată a rușilor kieveni, consemnând fapte și evenimente istorice
De aproape două veacuri, Sfântul Antonie cel Mare este cinstit la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Capitală. Astăzi, 4 iulie 2017, sfintele sale moaște sunt aduse aici din biserica abației
La 9 mai 2017 a fost inaugurat la Bruxelles un nou muzeu, „Casa istoriei europene”, iar în 11 mai, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a aflat la București, unde, într-un dialog cu
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


