Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
- La sediul Protopopiatului Iaşi 2 a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. În cadrul întrunirii, d-ra Cristina Sava, asistent social în cadrul Biroului de Asistenţă Socială al protopopiatului, a prezentat
Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, în parteneriat cu Biroul de Asistenţă Socială al Centrului Eparhial Iaşi, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Direcţia de
Înalt Preasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Europei Occidentale şi Meridionale, a susţinut miercuri, 25 ianuarie 2009, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“, conferinţa cu
- Un nou lăcaş de cult a fost sfinţit pe 25 martie 2009, în oraşul Mioveni, judeţul Argeş. Preasfinţitul Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit slujba de târnosire a Paraclisului cu hramul
Astăzi, în ziua în care sărbătorim unirea Basarabiei cu Patria-mamă, România, la ora 11:00, la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul“ din Chişinău, un sobor de preoţi va oficia un Te Deum în
Cu binecuvântarea şi participarea PS Lucian, Episcopia Caransebeşului a organizat o manifestare închinată praznicului Bunei Vestiri. Manifestarea a avut trei părţi, una de muzică psaltică, în interpretarea
Cu ocazia marelui praznic al Bunei Vestiri, IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Clocociov, în judeţul Olt, înconjurat de un ales sobor de ierarhi,
▲ Patriarhia Română a lansat, în colaborare cu lanţul de magazine Selgros Cash & Carry, Proiectul „Masa Bucuriei“, prin intermediul căruia Biserica va distribui persoanelor în nevoi ajutoare alimentare ▲
Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului a fost ridicată în piatră începând din anul 1495 de către localnici, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab. Lăcaşul de cult şi
În ultima şedinţă a Consiliul Local al sectorului 3 a fost aprobată elaborarea studiilor de fezabilitate pentru realizarea unor extinderi de reţele publice de alimentare cu apă şi canalizare pe mai multe străzi
▲ Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică şi medicii Secţiei de Pneumoftiziologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui atrag atenţia asupra faptului că mulţi dintre bolnavii de tuberculoză refuză
Înalt Preasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Europei Occidentale şi Meridionale, a oficiat ieri, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie
Preoţii din Protopopiatul Săveni s-au întâlnit marţi, 24 martie 2009, în şedinţă lunară. La întrunire a fost prezent şi pr. Constantin Grigore, consilier juridic al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a
Citind cartea intitulată Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt, publicată la Editura „Paralela 45“ în anul 2007, înţelegem că evoluţia autorului ei, a preotului şi poetului Ioan Pintea, în perioada formării
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat ieri slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la Mănăstirea Durău din judeţul Neamţ. În
Ieri s-au împlinit 2 ani de când a fost sfinţită prima mănăstire ortodoxă de călugări din Italia. Mănăstirea este închinată Bunei Vestiri şi este situată în localitatea Benevento, pe ruta Bari-Napoli, la
Pe 24 martie 2009, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc, la Reşedinţa Patriarhală, şedinţa săptămânală de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei
De praznicul Bunei Vestiri, ieri, două dintre eparhiile Bisericii Ortodoxe Române împlinesc un an de activitate: Episcopia Slatinei şi Romanaţilor şi Episcopia Tulcii. La Slatina, momentul aniversar a fost marcat
Ca de fiecare dată în ultimii 8 ani, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Casian, în Eparhia Dunării de Jos, pe toată perioada Postului Mare, se desfăşoară ample acţiuni social-filantropice
▲ Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ţinut ieri un cuvânt de învăţătură în Paraclisul Reşedinţei patriarhale, în care a evidenţiat importanţa şi înţelesurile
Un număr de 77 de asociaţii de locatari, reprezentând circa 20% din cele existente în Drobeta-Turnu Severin, a depus documentaţiile şi cererile solicitate pentru reabilitarea termică a blocurilor. Potrivit
Un spectacol cultural-artistic cu caracter umanitar va avea loc, mâine, la Casa de cultură din oraşul Zimnicea. Potrivit organizatorilor acţiunii, fondurile strânse vor fi donate tânărului Adrian George
▲ Staţiuni precum Vâlcele, care atrăgea, la începutul secolului al XIX-lea, protipendada Bucureştiului, dar şi membri ai caselor regale străine, sau Malnaş-Băi, unde poetul Ion Minulescu a scris o parte din
▲ Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat că s-a cerut o suplimentare a bugetului ministerului cu 500 de milioane de lei, bani necesari pentru susţinerea şomajului, în condiţiile în care numărul de 525 de mi
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


