Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Acad. Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române
Adunarea Generală a Academiei Române (AGAR) l-a ales astăzi, 7 aprilie 2026, pe academicianul Marius Andruh în funcția de președinte al instituției. Acesta a obținut, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi „pentru”, din totalul celor 157 de voturi exprimate. Alegerea s-a desfășurat prin vot secret, în cadrul AGAR, alcătuită din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare, informează Agerpres.
La aceste alegeri au candidat academicienii Marius Andruh și Mircea Dumitru, ambii ocupând până în prezent funcția de vicepreședinți ai Academiei Române. Noul președinte ales va prelua oficial funcția la 15 zile de la data scrutinului și va conduce Academia Română în perioada 2026 - 2030. Totodată, la 29 aprilie 2026 vor avea loc alegerile pentru cele patru funcții de vicepreședinte și pentru funcția de secretar general, potrivit aceleiași surse.
Acad. Marius Andruh este una dintre personalitățile importante ale chimiei românești contemporane, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul chimiei anorganice, chimiei coordinative și chimiei supramoleculare. Format la Universitatea din București, unde a absolvit Facultatea de Chimie ca șef de promoție, el și-a construit ulterior o carieră universitară și științifică de prestigiu. Înainte de alegerea sa la conducerea Academiei Române, a deținut funcția de vicepreședinte al instituției și pe cea de director al Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu”.


