Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Turiştii prezenţi pe litoral sunt aşteptaţi, în perioada 17-22 august, la cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Naţional al Meşterilor Populari din Staţiunea Mamaia, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate
Ieri, la Tulcea, a fost deschisă cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional al Dunării, o replică a manifestărilor similare care se desfăşoară o dată la doi ani în oraşele Ulm şi Noul Ulm, Germania. Ev
Astăzi şi mâine, bucureştenii interesaţi de produsele ecologice, tradiţionale şi naturale pot participa la târgul de Sfânta Marie Mare, organizat în parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe
"The Tree of Life", de Terrence Mallick, câştigătorul de anul acesta al Palme dâOr, a deschis Festivalul internaţional de film "Anonimul", ce se desfăşoară între 8 şi 14 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta
Timp de şapte zile, la Târgu Mureş se va desfăşura cea de-a şasea ediţie a Festivalului internaţional de chitară clasică "Harmonia Cordis". Evenimentul va fi găzduit de Filarmonica de Stat din Târgu Mureş,
Diferit ca ton de celelalte capodopere ale scriitorului, romanul "Adolescentul" (1875) ocupă un loc aparte în creaţia dostoievskiană. Dostoievski zugrăveşte cu o măiestrie inegalabilă adolescenţa ca pe o stare
Rosa del Conte, simbol al culturii române în Italia, a murit la vârsta de 104 ani. Critic şi istoric literar, Rosa del Conte a fost o reputată profesoară italiană, membră de onoare a Academiei Române din anul 19
Între 8 şi 12 august, Radio România Muzical aniversează 15 ani de la moartea lui Sergiu Celibidache, prin difuzarea seriei de emisiuni "Anotimpul discurilor", care cuprinde înregistrări în premieră românească
Sâmbătă, 20 august, de la ora 21:00, Opera Naţională din Bucureşti (ONB) va fi gazda unui eveniment devenit deja tradiţional, concertul în aer liber "Promenada Operei". Aflat la a V-a ediţie, concertul se va
A III-a ediţie a Târgului de carte "Gaudeamus" Mamaia se desfăşoară în perioada 11-15 august în incinta unui pavilion expoziţional amplasat pe faleza din faţa studioului Radio Vacanţa. Târgul "Gaudeamus"
"Tatăl-fantomă", primul lungmetraj al scenaristului Lucian Georgescu, a fost selecţionat în secţiunea competitivă pentru debut a Festivalului de Film de la Montreal (18-28 august). Pelicula este inspirată după
Între 18 şi 21 august, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Natanael de Nevrokop, se va desfăşura cea de-a V-a Adunare Generală a Asociaţiei Balcanice a Tineretului Ortodox (BOYA). Manifestarea, al
Lungmetrajul de debut al lui Marian Crişan, "Morgen" (Premiul special al juriului la Locarno, 2010), va fi propus de România la premiile Oscar din 2012 pentru Cel mai bun film străin. Juriul Centrulului Naţional al
Despre "Aurora" lui Cristi Puiu s-a vorbit destul de mult şi divers, deşi nu tocmai elocvent. Reacţiile criticii, de la adulaţie necondiţionată la mai mult sau mai puţin disimulată stupoare, ascundeau de fiecare
La finele anului trecut, piaţa românească de carte a fost martora lansării primei colecţii în limba română dedicate exclusiv studiului istoriei şi spiritualităţii Bizanţului, sub numele de Byzantium.
Anul acesta se împlinesc trei sferturi de veac de la moartea lui Mateiu Caragiale, unul dintre autorii cei mai misterioşi ai literaturii române. A fost multă vreme umbrit de prestigiul tatălui său, până când a
Scriitoarea de origine română laureată a Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009 va fi prezentă în Suedia în luna septembrie, la invitaţia Institutului Cultural Roman (ICR) de la Stockholm. Potrivit ICR St
"Îngeri şi flori" se numeşte expoziţia de pictură şi sculptură, semnată Silvia Elena Radu, găzduită la Galeria "Goldart"-Dorobanţi. Pe tot parcursul lunii august, bucureştenii sunt invitaţi să admire
Mâine, 6 august, va avea loc deschiderea oficială a atelierului-muzeu "Moara de hârtie", în Comana (Giurgiu). Potrivit unui comunicat, proiectul "Moara de hârtie", iniţiat în 2009, a demarat cu obţinerea de
Peste 200 de meşteri din toate zonele ţării vor fi prezenţi, între 12 şi 14 august, la cea de-a 28-a ediţie a Târgului creatorilor populari din România de la Sibiu. Artiştii populari vor recrea atmosfera
22 de artişti din Malta, România, Grecia, Italia, Franţa, Polonia, Austria, Albania, Slovacia, Canada, America şi Japonia expun până pe 15 august la Muzeul Naţional de Artă din Valletta, Malta. "Aceste lucrări
Expoziţie realizată de "Jeu de Paume" Paris şi "Mediateca de arhitectură şi patrimoniu" a Ministerului Culturii şi Comunicaţiei din Franţa, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană. "L'intime
Festivalul internaţional de film independent "Anonimul" se va desfăşura în perioada 8-14 august, la Sfântu Gheorghe. La ediţia din acest an, şapte filme concurează pentru marele premiu al festivalului, care este
Începând de ieri şi până pe 5 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural difuzează spectacolele din prima săptămână a ediţiei din acest an a Festivalului "Richard Wagner" de la Bayreuth, unul
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


