Preoţii din protopopiatele Sibiu, Mediaş, Sălişte, Avrig şi Agnita au participat astăzi, 18 mai, la prima conferinţă preoțescă de primăvară din acest an organizată în Arhiepiscopia Sibiului. Conferinţa a
Preoţii din protopopiatele Sibiu, Mediaş, Sălişte, Avrig şi Agnita au participat astăzi, 18 mai, la prima conferinţă preoțescă de primăvară din acest an organizată în Arhiepiscopia Sibiului. Conferinţa a
Moaștele Sfintei Olimpiada din Fărcașa, mama Sfântului Petroniu de la Prodromu, au fost deshumate în această dimineață, 18 mai, la cimitirul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Fărcașa, județul Neamț. Momentul a avut loc în prezența Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și a Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
La Parohia Tudor Vladimirescu 1 din cartierul bucureștean Rahova va fi adusă, marți, 19 mai 2026, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Evenimentul duhovnicesc este prilejuit de
În apropierea marelui praznic al Înălțării Domnului, în Duminica a 6-a după Paști, 17 mai, a avut loc sfințirea Bisericii „Buna Vestire” din localitatea Drugănescu, județul Giurgiu. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, sfântul lăcaș a primit și hramurile „Sfinții Martiri Brâncoveni”, „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu” și „Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu”. Programul liturgic a debutat cu slujba de târnosire a bisericii, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Ambrozie. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, ierarhul a evidențiat importanța acestui moment pentru viața duhovnicească a comunității și pentru păstrarea valorilor credinței ortodoxe.
În Duminica a 6-a după Paști, a Vindecării orbului din naștere, 17 mai 2026, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. În această zi, ierarhul a sărbătorit prin rugăciune împlinirea a 73 de ani de viață. La finalul slujbei, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru ajutorul și binefacerile dăruite Preasfințitului Părinte Galaction până la acest ceas aniversar.
Parohia ortodoxă românească din Oslo, Norvegia, ocrotită de Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul, a primit joi, 14 mai, vizita Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, cu prilejul hramului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ierarh împreună cu soborul de preoți și diaconi, în prezența enoriașilor români și norvegieni din capitala Regatului Norvegiei, fiind cinstite și icoanele Maicii Domnului „Grabnic ascultătoarea” și „Alăptătoarea de la Țibleș”.
Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a găzduit, în perioada 1-3 mai, în apropierea mănăstirii ortodoxe românești din Mono, Ontario, Congresul AROLA (Asociația Femeilor Ortodoxe Române din America), un eveniment de amploare dedicat consolidării lucrării misionare și duhovnicești a femeilor ortodoxe din diaspora nord-americană, informează site-ul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a primit vineri, 1 mai, pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României,
Consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München, la propunerea preotului paroh Alexandru Nan și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a
Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a efectuat miercuri, 13 mai, o vizită în comuna Soveja, județul Vrancea, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale și a inspectat zona afectată de incendiul devastator din satul Rucăreni. Această deplasare continuă planul de sprijin inițiat de Centrul eparhial imediat după catastrofa din data de 26 aprilie, când un incendiu violent a distrus în totalitate 29 de locuințe din această comunitate.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, miercuri, 6 mai, Centrul de Permanență - Medicină de familie - Dispensar Sud Focșani a primit din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei un electrocardiograf ECG Cardiovit, necesar pentru monitorizarea pacienților care se prezintă în regim de urgență la această unitate medicală.
Fundația medicală „Providența”, în parteneriat cu Policlinica și Spitalul „Providența”, a organizat, în perioada 21-29 aprilie, o caravană medicală în localitatea Mihălășeni, județul Botoșani. Evenimentul a marcat și utilizarea cabinetului medical mobil achiziționat recent de Arhiepiscopia Iașilor, care a permis desfășurarea investigațiilor direct în comunitate, în condiții optime.
Peste 90% dintre persoanele de peste 55 de ani din România care au participat la un studiu european, intitulat „Reducerea decalajului de încredere: cum se descurcă persoanele în vârstă în lumea digitală”, au
Atacurile cu drone din zona de graniţă cu Ucraina din proximitatea Deltei Dunării au dus la scăderea turiștilor în judeţul Tulcea. Comunităţile locale dependente de această activitate solicită mai multă
Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere un proiect de Ordin privind noul sistem de calcul al rovinietei care se va aplica începând cu 1 iulie şi care va ţine cont și de nivelul de poluare, nu numai de
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, din promoţia 2026, cu vârsta de minimum 16 ani, pot beneficia de indemnizaţie de şomaj timp de 6 luni,
Raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2026, aprobat vineri de Consiliul de administraţie al BNR, arată că rata anuală a inflaţiei va creşte în trimestrul II 2026 peste nivelurile previzionate anterior, dar va cu
Cercetările din ultimii 20 de ani au aprofundat mult procesul inflamator, legătura acestuia cu bolile cronice și modul în care poate fi influențat de alimentație. Pe scurt, inflamația este răspunsul de
Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală a osului. Deficitul ei favorizează scăderea densității
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și menținerea unei stări bune fizice și psihice pe termen lung. De aceea, activitatea preventivă reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale
În ultimele două decenii, diabetologia a suferit una dintre cele mai importante transformări din istoria sa, prin integrarea tehnologiilor digitale în managementul diabetului zaharat. Astăzi asistăm la dezvoltarea
Știați că luna mai este Luna Internațională a Dietei Mediteraneene și, totodată, Luna Sănătății Mentale? Deși evidențiată în special pentru efectele favorabile asupra sănătății cardiovasculare, die
Personalitatea dirijorului Sergiu Celibidache a fost evocată la Iași, în perioada 7-9 mai, în cadrul mai multor evenimente culturale. Primul, desfășurat în 7 mai, la Colegiul Național, a fost dedicat elevilor, care l-au invitat la o întâlnire-dezbatere pe istoricul Stejărel Olaru, autorul volumului „Spațiul Celibidache”, considerat cea mai atent documentată și complexă biografie a muzicianului. Cartea a fost lansată în 9 mai, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, alături de autor fiind prezenți diplomatul Emil Hurezeanu, criticul literar Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și Daniel Șandru, președintele IICCMER. De asemenea, în 8 mai, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF), Stejărel Olaru a susținut o conferință despre biografia artistului.
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
Mănăstirea Samurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov
În 1994, locuitorii cartierului bucureștean Titan s-au bucurat din toată inima când s-a ridicat, la intersecția străzilor Soldat Stelian N. Mihale și Soldat Ghiță Ștefan, o bisericuță de lemn, căci era mare nevoie: sute de blocuri aveau până atunci un singur lăcaș de cult. În ziua sfințirii, pe cerul senin a apărut o cruce de nori, și apoi un curcubeu. A doua zi, ziarele au titrat „Miracolul din Balta Albă!”
În Piața Tricolorului din municipiul Bacău vor avea loc, în zilele de 25, 26 și 27 august, concertele incluse în programul celei de-a doua ediții a Festivalului Serilor Băcăuane. Evenimentul este organizat de Fi
Șaizeci de lucrări semnate de artistul grafician Aurelian Scorobete sunt expuse publicului, în Galeria L a Palatului Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara (MNAT). În expoziția „Personlități din
La Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani este organizată, în perioada 17 august - 20 septembrie 2023, expoziția intitulată „Donația Petre Achițenie”, curatoriată de Maria-Laura Tocariu și
Muzeul Municipiului București (MMB) invită publicul, în data de 25 august 2023, ora 18:00, la vernisajul unei expoziții deosebite, „Hanurile uitate ale Bucureștilor”, care va avea loc la Palatul
O nouă microexpoziție, „Leul de hârtie: începuturile”, poate fi vizitată la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București, până în 10 septembrie 2023, de miercuri până duminică. În
Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, a susţinut în Germania, la Berlin, în 13 august 2023, un concert, în cadrul Festivalului Internațional „Young EuroClassic”. Potrivit comunicatului Ce
Concertele și recitalurile din cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Muzică „George Enescu” vor avea loc, potrivit organizatorilor, nu doar în București, ci și în alte șase orașe din
Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești găzduieşte expoziția pictoriței Alina Vuxanovici, intitulată „Drum sacru”, care îmbină frumusețea atemporală a artei bizantine cu expresivitatea și
La Câmpulung Moldovenesc, în județul Suceava, încep azi evenimentele din cadrul Festivalului internațional de film Câmpulung Film Fest (CFF). Până pe 15 august, localnicii, dar și turiștii aflați în zona
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Ansamblul monumental „Podul Înalt”, ce marchează locul celebrei bătălii a lui Ștefan cel Mare din 10 ianuarie 1475, va intra într-un proces de
Muzeul de Etnografie Brașov (MEB) invită publicul la expoziția „Mode și cafenele în Brașovul de odinioară”, care se desfășoară la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, Piața Sfatului nr. 15.
Complexul Muzeal Național „Moldova” (CMNM) din Iași organizează, în aceste zile, o nouă ediție a Atelierelor DICE, serie de activități incluse în programul de educație muzeală „Povestea unei
În Spațiile Medievale ale Muzeului Național Cotroceni (MNC) poate fi vizionată expoziția „Merem la America!”, care cuprinde imagini ale emigrărilor românești din Europa Centrală și Răsăriteană, de la
Până la 17 septembrie, la Muzeul Național Cotroceni poate fi vizitată expoziția foto-documentară „Un principe al Coroanei României, Nicolae”, care marchează împlinirea a 120 de ani de la naşterea celui
Muzeul Municipiului Bucureşti a anunţat startul proiectului „Mesaje săpate în piatră - digitizarea crucilor din piatră din București”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Naţional, care
Dacă ajungeți la Ateneul Român în perioada aceasta, veți fi întâmpinați în foaier de expoziția foto-documentară „Viorile lui George Enescu”, prezentată cu ocazia festivalului „Vară Magică”.
Vila „Dr. Nicolae Minovici”, creată ca muzeu de artă națională la începutul secolului trecut, „Vila cu clopoței”, așa cum mai este cunoscută bucureștenilor, deține o colecție bogată de artă
Pe întreaga durată a lunii august, Muzeul de Artă Religioasă Museikon de la Alba Iulia va fi gazda Salonului de Artă Creștină, o manifestare artistică ce a căpătat amploare în ultimii doi ani prin sporirea
Cercetătorii de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” din cadrul Academiei Române au anunțat disponibilitatea consultării și în format digital a celei mai noi ediții a
Până în 6 august, pe scena Teatrului de Vară din Vaslui se va desfășura cea de-a opta ediție a Festivalului internațional de folclor „Hora din Străbuni”. Manifestarea, devenită deja una tradițională,
În luna august, weekendurile la Grădina Botanică „D. Brandza”, Universitatea din București, au gust de poveste, deoarece se organizează aici Clubul de Poveste, ateliere de lectură activă pentru copii cu
În contextul Anului Ciprian Porumbescu, în prestigioasa Sală de Aur a Musikverein din Viena a fost susținut duminică, 30 iulie, Concertul „Crai Nou - Ciprian Porumbescu” de soliștii, orchestra și corul Operei
Academia Română (AR) organizează, în perioada 31 iulie - 4 august 2023, cea de-a doua ediție a Școlii de vară „Sub semnul istoriei”, dedicată elevilor studioși care au câștigat bursă de merit din partea
Muzeul Vârstelor - Casa Filipescu-Cesianu, găzduieşte o expoziţie, în aer liber, cu cele mai bune lucrări de benzi desenate, câştigătoare la Olimpiada de benzi desenate, concurs național de promovare a
Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13 În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca
„În vremea aceea fariseii ziceau între ei: Vedeți că nimic nu folosiți! Iată, lumea s-a dus după El. Și erau niște elini, din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceștia au venit la
În zilele acelea, atenienii au luat cu ei pe Pavel, l-au dus în Areopag, zicând: Putem să cunoaștem și noi ce este această învățătură nouă, grăită de tine? Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine.
Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie († 362) a trăit în secolul al IV-lea şi a fost episcop în oraşul Prusa din Bitinia (Asia Mică). Astăzi, pe locul acestei cetăți antice se află oraşul Bursa din Turcia.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 591 „Spunea maica Laurenția despre acest mare duhovnic (protos. Vichentie Mălău) că reușea cu mult
În contextul în care Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine, reflecția asupra familiei depășește dimensiunea strict pastorală și devine o
În ultimii ani, societatea românească vorbește tot mai des despre memoria închisorilor comuniste, despre martiri, mărturisitori și victimele represiunii totalitare, despre eroi. Este un lucru necesar, chiar dacă
Catedrala Naţională, care se împodobeşte acum cu pictura în mozaic, reprezintă împlinirea visului înaintaşilor noştri uniţi într-un cuget în credinţa ortodoxă. O catedrală este locul de unde arhiereul ves
Comentând cuvântul Sfântului Apostol Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, adresat filipenilor, Fericitul Augustin (†430) scria în Comentariul său la Sfânta Evanghelie de la Ioan, 104 (la 17, 1), următoarele:
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


