Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Lansarea, la Iași, în 27 noiembrie, a volumului „Colecția Mihnea Berindei. Inventarul arhivistic”, întocmit de Cătălin Botoșineanu (supliment al revistei Archiva Moldaviae a Societății de Studii Istorice din România), a fost prilej de a reda memoriei publice o figură-cheie a exilului românesc. Înainte de 1989, istoricul Mihnea Berindei (1948-2016) a însemnat enorm pentru disidența anticomunistă, salvând mulți dintre intelectualii terorizați de regimul Ceaușescu. După 1989, prin relațiile cu presa și cu cercurile înalte de putere de la nivel internațional, a făcut mai mult decât un întreg corp diplomatic pentru democratizarea României și pentru aderarea țării la structurile europene. A fost nu doar un om de acțiune, eficient și atent, ci, așa cum îl numesc prietenii, un om fundamental bun.
Expoziția anuală a Pinacotecii București, „Între România și Franța”, are o importanță aparte pentru că se înscrie în contextul celebrării a 30 de ani de francofonie în România. Mijlocul secolului al
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a realizat o nouă expoziție, intitulată „Restaurarea: între știință și artă. Includerea în circuitul muzeal a unor cărți, documente și hărți”. Aceasta
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ va avea loc, în perioada 9-10 decembrie 2023, Festivalul de datini și obiceiuri „Florile Dalbe”, organizat anual cu scopul de a prezenta publicului tradițiile de
Muzeul Național al Literaturii Române organizează miercuri, 6 decembrie, de la ora 16:00, un eveniment dedicat memoriei poetului Nicolae Labiş, de la a cărui naștere s-au împlinit 88 de ani în 2
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (MNS) a deschis Cartea faptelor bune, până în 20 decembrie, timp în care puteți dona, în holul clădirii administrative a muzeului, jucării și haine pentru copiii
Pictorul Cozmin Movilă se prezintă ca fiind un om simplu, dar nu simplist, un om cu idealuri mari, cu o puternică dorință de apărare a adevărului, o persoană care iubește și promovează valorile autentice
Muzeul Național Roman - Termele lui Dioclețian de la Roma va găzdui, în perioada 21 noiembrie 2023 - 21 aprilie 2024, expoziția arheologică „Dacia. Ultima frontieră a romanității”, fiind cea mai mare și
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti prezintă expoziția „Restituiri” cu peste 250 de bunuri culturale din tradiţionalul instituției, care au fost supuse restaurării, cu diverse grade
Asociația Da’DeCe își dorește ca vizita la muzeu pentru un copil să fie o experiență atât interactivă, cât și educativă, și astfel a luat naștere proiectul „Muzeu de buzunar”, care cuprinde un kit de
Ziua Națională a României va fi sărbătorită în satul din inima Capitalei cu o defilare în costume militare caracteristice anului 1918, oferită de Asociația Tradiția Militară. De la 14:30, Grupul psaltic
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” a realizat expoziția „Tricolorul - simbol identitar al unității românilor în costumul popular”, care va fi vernisată vineri, 1 decembrie, ora 13:00.
Teatrul Naţional din Bucureşti împlinește, luna aceasta, 50 de ani de activitate, astfel că, de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, va avea loc primul moment de sărbătoare, marcat prin evenimente culturale
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va concerta în SUA, în perioada 26 noiembrie - 4 decembrie 2023. Corul Madrigal revine în America după 35 de ani și va
Cuvântarea lui Vasile Goldiș din 1 decembrie 1918, singurul act original păstrat, care cuprinde Rezoluţia Unirii, va putea fi văzut, din 30 noiembrie, în noua expoziţie permanentă a Sălii Unirii a Muzeului
Muzeul Satului Bănățean Timișoara deschide, în perioada 28 noiembrie 2023 - 28 februarie 2024, expoziția de sculptură și pictură intitulată „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”. Ev
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) a avut loc, recent, vernisajul expoziției de gravură japoneză „Celebrități din lumea plutitoare - Celebrities of the Floating World”. În cadrul vernisajului,
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ajuns la ediția cu numărul 30, şi-a deschis ieri la prânz porțile în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo și va primi iubitorii de carte
La Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București s-a desfășurat, zilele acestea, conferința internaţională „Media & Culture Days” 2023, organizată de Societatea Română de Radio, în
La Iași a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, lansarea a trei volume semnate de scriitorul Grigore Ilisei, precum și vernisarea colecției de artă „Ecaterina și Grigore Ilisei”, donată Muzeului
Muzeul Național de Istorie a României prezintă expoziția „Artă religioasă. Formă. Conținut. Sens”, realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Mănăstirea Stavropoleos, în cadrul
Salonul Cerchez al Muzeului Național Cotroceni găzduieşte expoziția „Stilouri românești, instrumente de scris și manuscrise ale șefilor de stat și ale scriitorilor români. Colecția Petre Crăciun”, astfel
Festivalul de Muzică Veche București, unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România, ajuns la ediția a XVIII-a, este în plină desfășurare în această perioadă şi reprezintă cel
Muzeul Municipiului Bucureşti organizează în perioada 23-24 noiembrie 2023, la Palatul Suțu, Simpozionul de artă și istoria artei, ajuns la ediția a VII-a, „Artă și călătorie”. Muzeul îşi propune să
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor. Sunt și trupuri cerești și trupuri
Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul († 96) Acest sfânt al Bisericii noastre din veacul apostolic este unul dintre cei mai importanți părinți din primul secol al istoriei creștine. El era de loc din
Sfântul Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ediția a IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 359–360 „Cuvântul de chemare la
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


