Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Salonul „Fotogeografica 2025”

Salonul „Fotogeografica 2025”

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Cultură
Data: 04 Noiembrie 2025

Salonul Național de Fotografie „Fotogeografica 2025” prezintă la Biblioteca Națională a României fotografiile premiate la cele două secţiuni ale concursului: patrimoniu cultural și patrimoniu natural, precum şi cele mai reuşite lucrări din galeria foto a concursului. Salonul reuneşte o selecție din peste 1.800 de fotografii înscrise de cei 275 de participanţi din toată ţara. Evenimentul ajuns la ediția a 29-a aduce în prim-plan frumusețea peisajelor din România, tradițiile, meșteșugurile și portul popular. 

Fotogeografica atrage anual noi tineri pasionați de fotografie, dar și profesioniști din domeniu, în cel mai important concurs național de fotografie care are ca tematică promovarea valorilor naturii, culturii şi tradiţiilor româneşti de pe teritoriul României. Concursul se bucură de un real succes și de o popularitate crescută. Standardul a crescut an de an, iar premianții au devenit ulterior profesioniști respectați, cu trofee în competiții prestigioase interna­ționale, au ilustrat publicații și albume, au realizat expoziții personale de mare succes.

Paul Bordaș, coordonatorul proiectului și concursu­lui, consideră că „patrimoniul natural și cultural reprezintă o parte importantă din identitatea noastră și o moștenire ce obligă, iar prin intermediul concursu­lui este pus în valoare. Sunt fotografii de-a dreptul spectaculoase. Mă refer la cele de patrimoniu cultural, care cuprind și surprind într-un mod mai mult decât plăcut lumea satului, cu obiceiuri și tradiții încă nealterate. Foarte reușite sunt fotografiile din Ținutul Momârlanilor, din Ținutul Pădurenilor, avem fotografii și din Maramureș și cu celebrele biserici maramureșene, cu turlele care ajung până sus, sus de tot, aproape de cer. De asemenea, portul popular este la mare preț în Fotogeografica. Aici promovăm și arta, deoarece este o artă realizarea unui costum popular, dar și portul de sărbătoare. De vreo câteva ediții chiar ne vin fotografii din șezătorile din România, care surprind într-un mod superb atmosfera. Prin Fotogeografica promovăm toate formele identitare ale spațiului românesc și folosim fotografia ca un instrument de informare și educare. Tinerii se regăsesc în această formă de a se exprima”.

Mihai Moldovan, directorul Casei de Cultură a Studenților din București, spune că „Fotogeografica este o șansă de apropiere a tinerilor de patrimoniu și totodată de dezvoltare a acestora. Cum putem prezenta mai bine patrimoniul cultural și natural al țării decât prin ochii tinerilor și prin fotografiile minunate pe care aceștia ni le transmit? O prezentare mai bună a țării decât prin ochii tinerilor nu cred că poate exista”.

Salonul Naţional de Fotografie „Fotogeografica” va putea fi vizitat la Biblioteca Națională a României până în data de 12 noiembrie 2025. Expoziția este disponibilă și online, unde poate fi consultat și programul evenimentelor conexe care se derulează la Casa de Cultură a Studenților din București. (A.D.)

Citeşte mai multe despre:   Fotogeografica  -   Biblioteca Națională a României  -   fotografie  -   expozitie