În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
2025 a fost al cincilea cel mai cald din ultimii 125 de ani în România, temperatura medie naţională fiind de 11,04 grade Celsius, cu 1,97 grade peste media perioadei 1971-2000, relevă raportul „Starea Climei - Rom
Peste 4 din 10 angajaţi români cu vârsta de cel puţin 55 de ani sunt dispuşi să îşi continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel
Astăzi, de la ora 14:00, va avea loc şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se va vota învestirea Guvernului Luca Niculescu, potrivit programului stabilit de Birourile permanente
Ministerul Finanţelor a prelungit reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru perioada 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea
România trebuie să mai încaseze 6,43 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din care 2,08 miliarde de euro din cererea de plată nr. 5, aflată în evaluare la Comisia
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Într-o societate bazată pe rațiune, oamenii se împart în deștepți și proști. Noi toți ne considerăm deștepți, încât stai și te întrebi: Cui i-a rămas onoarea de a fi prost? Ce înseamnă să
Recordul personal de comentarii pe Facebook (vreo 250!) l‑am obținut când am lansat o întrebare care nici pe departe nu mi se părea a avea un asemenea potențial: Ce film ați văzut de cele mai multe
Victoria Milescu s-a născut în municipiul Brăila, a studiat la Liceul teoretic „Nicolae Bălcescu” din Brăila, la Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureşti, limbile română şi engleză și a făcut
Adrian Munteanu este un poet aparte, ușor de pus în raftul inimii, atât pentru sonetul cu care a devenit „un cuplu inseparabil”, cât și pentru felul unic în care își recită poezia, făcând din orice
Spectacolul „Șantaj”, de Ludmila Razumovskaia, în regia lui Cosmin Creţu, a avut premiera în data de 12 octombrie 2016, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Spre lauda actorilor şi a regizorului, care este
Părintele Server Negrescu publică al doilea volum, închinat timpului sacru, din seria Zile cu sfinţi (sinaxare, însemnări, cântări, lecturi şi gânduri filocalice), dedicat lunii octombrie (brumărel) (Editura
„Îngerii păzitori” este prima expoziție personală, vernisată în București, a artistei plastice Anda Varlam. Aceasta a fost deschisă la data de 29 noiembrie, în foaierul H.H. Stahl al Muzeului Național al Sa
Dacă ar fi să dăm crezare unui studiu sociologic recent, într-o singură zi, în întreaga lume, oamenii postează pe reţelele de socializare în jur de 350 de milioane de imagini. Desigur, nu toată lumea vede pe
Catalogat, unanim, drept scriitor creştin, şproţvenit din jurnalist de investigaţie, Dumitru Manolache este scriitor adevărat pur şi simplu, excelent arhitect al scriiturii, o judecată critică de tip generativ
Florin Caragiu (n. 1969, Ploieşti), director al Editurii Platytera din Bucureşti (din 2003), editor al revistei „Sinapsa”, organizator al „Serilor Sinapsa” de poezie şi muzică. Volume publicate: „Cuviosul G
O scriitoare minunată, o poetă, o fiinţă delicată a decis în Decembrie 1989 că trebuie să intre în lupta pentru o Românie cu adevărat nouă. Alianţa Civică, pe care a fondat-o un an mai târziu, a fost un pr
Muzeul Țăranului a găzduit, recent, în sala Studio „H. Bernea” premiera absolută a filmului Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude, inspirat din romanele scriitorului român Max Blecher (1909‑1938).
În noiembrie 2016 se împlinesc nouăzeci de ani de la vizita lui Rabindranath Tagore în România la invitaţia regelui Ferdinand, între 20 şi 22 noiembrie 1926, când a fost însoţit de fiul său, Rathindranath
Dintre cele aproape 30 de cărți semnate de Vasile Andru (Andrucovici Vasile, n. 1942, Bahrineşti, Cernăuţi, plecat la cele veșnice pe 21 octombrie 2016), ne‑am oprit la titlul „Cel mai îndepărtat paradisÎ
Volumul „Muntele viu” (Ed. Pleiade, 2016), semnat de Paul Aretzu, este, în cuvintele autorului, un „război de țesut litere” în care apar întrepătrunse luminile și umbrele istoriei personale și a umanită
Nici poeta vates, nici troubadour courtois, nici mistic precum Juan de la Cruz, nici postmodern și nici lampadofor nu e poetul‑preot Cristian Muntean; ci e câte puțin, ori mult, din toate acestea. De la
La Monica Patriche vocația de a fi om se simte în nevoia de a exprima frumusețea lumii create de Dumnezeu prin literatură și matematică. În poemele sale se îndreaptă spre stări ce emană armonie și echilibru,
„Am vrut să fac un spectacol cu oameni ai locului. Ce au în comun toți aceștia? Cântă. Muzica lor sau a altora. N-am vrut să acopăr toate sunetele locului. Și mai ales nu m-am lăsat copleșit de gloria
Poarta era înaltă, din fier. Câteva secunde oprisem la intersecţia în T pentru a mă asigura stânga-dreapta înainte de viraj. Îmi căzuseră ochii pe poartă. Decupajele din ea lăsau să se întrezărească
Din smerenie, Adela Văetişi (monahia Atanasia, de la Mănăstirea Stavropoleos) nici nu-şi semnează studiul (atât de interesant) Arta de tradiţie bizantină în România (Editura Noi Media Print, Bucureşti,
Nicolae-Tiberiu Olariu s-a născut pe 21 august 1987, în satul Țibăneștii Buhlii, comuna Băcești, județul Vaslui. Este primul dintre cei trei copii ai familiei preotului Nicolae Olariu și al presbiterei Mariana.
Într‑o bună zi, în desișul unei jungle tropicale din subcontinentul indian, Akela, marele lup, descoperă într‑un coș de nuiele o creatură gingașă și zgomotoasă. Era Mowgli, un bebeluș abandonat de
Stabilit în Canada, în anii ‘70 ai veacului trecut, și hirotonit acolo preot, Dumitru Ichim este unul dintre importanții poeți ai literaturii române. A avut mereu dublă vocație: slujitor la altar și promotor
În cadrul Colocviului de literatură creștină „Ridicat-am ochii mei la munți”, ediția a doua, a avut loc și premierea câștigătorilor concursului „Cuvinte din lumină”, organizat de Ziarul Lumina. Doi
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ș
Sfântul Mare Mucenic Artemie (†362) s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea. De tânăr a intrat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejia sa. Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 252 „(Sf. Cuv. Teodora de la Sihla), acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ale
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


