În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
„Campionii bucuriei” în Protoieria Curtea de Argeș
Luni, 25 august, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului „Campionii bucuriei”, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. 7 pastoral: Corbșori, Corbi, Nucșoara, Sboghițești, Slatina, Stănești și Poinărei, au oferit credincioșilor pachete cu alimente, informează arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Centrul eparhial, activități social-filantropice care au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, precum și a bătrânilor. Aceste acțiuni sociale fac parte din proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat „Campionii bucuriei”.
Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.
În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.



.jpg)