Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Continuă sprijinul și darurile pentru pelerinii de pe Colina Bucuriei
Pelerinii care urcă în aceste zile pe Dealul Patriarhiei vor primi zilnic, conform tradiției, pachete cu alimente oferite de voluntarii „Tineri în acțiune” ai Arhiepiscopiei Bucureștilor și de reprezentanții protoieriilor desemnate. Pachetele conțin sendvișuri și apă îmbuteliată.
Vineri, 24 octombrie, pelerinii veniți să se închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, precum și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, au fost întâmpinați de reprezentanții protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Aceștia au oferit pachete cu alimente, constând în sendvișuri și apă îmbuteliată, pelerinilor care, cu multă evlavie, așteaptă la rând pentru a se închina la cinstitele moaște ale sfinților.
În sprijinul pelerinilor au venit ostenitorii protoieriilor Ilfov Nord și Ilfov Sud, care au adus împreună peste 2.000 de sendvișuri și sticle cu apă plată îmbuteliată.
Părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal coordonator la Sectorul social‑filantropic al Administrației Patriarhale, a vorbit despre semnificația deosebită a oferirii acestor pachete, subliniind că ele aduc o bucurie și o mângâiere sufletească atât celor care le primesc, cât și celor care le dăruiesc, fiind o expresie vie a iubirii creștine lucrătoare prin fapte bune.
„În așteptarea pelerinilor care vin în aceste zile pe Colina Bucuriei, sectoarele social‑filantropice ale Arhiepiscopiei Bucureștilor și ale Patriarhiei Române oferă, potrivit tradiției, pachete cu alimente ce conțin sendvișuri, apă îmbuteliată și un desert. Astăzi, aceste daruri au fost oferite de protoieriile Ilfov Sud și Ilfov Nord, urmând ca în zilele următoare să se alăture și celelalte protoierii din cuprinsul Arhiepiscopiei. De asemenea, sectoarele social‑filantropice se pregătesc și pentru momentul deosebit al sfințirii picturii Catedralei Naționale, când vor fi alături de miile de pelerini care vor veni să participe la acest eveniment de mare însemnătate, oferind peste 40.000 de sendvișuri și apă îmbuteliată. Prin aceste fapte de milostenie, Biserica își arată dragostea și grija față de credincioși, transformând fiecare gest de dăruire într‑o mărturie vie a comuniunii și a bucuriei de a sluji aproapelui”, ne‑a spus părintele Ciprian Ion Ioniță.
Sâmbătă, 25 octombrie, hrana pentru pelerini va fi oferită de protoieriile Sector 5 Capitală și Sector 6 Capitală.
Duminică, 26 octombrie, pelerinii vor primi hrană oferită de protoieriile Urlați, Sector 4 Capitală și Sector 3 Capitală.
Luni, 27 octombrie, darurile alimentare vor fi asigurate de protoieriile Sector 1 Capitală, Sector 2 Capitală și Vălenii de Munte, iar marți, 28 octombrie, de către Protoieria Câmpina.



.jpg)