Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Filantropie Voluntarii din Capitală au adus o rază de speranță în sate

Voluntarii din Capitală au adus o rază de speranță în sate

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Filantropie
Data: 01 Octombrie 2025

Peste 130 de locuitori din Cudalbi, județul Galați, au beneficiat sâmbătă, 27 septembrie, de o inițiativă vitală: o caravană medicală gratuită, parte a campaniei „Sănătate pentru sate”, organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale. Acțiunea a adus servicii medicale de specialitate direct în comunitatea rurală, la Liceul Tehnologic Cudalbi.

Zeci de medici specialiști au oferit consultații în domenii esențiale, precum diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie, urologie, psihiatrie, ortopedie, chirurgie generală, medicină internă și ginecologie. De asemenea, pacienții au beneficiat de investigații suplimentare, incluzând EKG și ecografii. Un accent deosebit a fost pus pe sănătatea femeilor, prin integrarea campaniei de prevenire și depistare a cancerului de col uterin, în cadrul căreia mai multor femei li s-a efectuat gratuit testul Babeș-Papanicolau. Această vizită medicală a venit la un an după ce voluntarii de la Paraclisul Catedralei Națio­nale au acordat sprijin material locuitorilor din Cudalbi, comunitate grav afectată de inundații. Nevoile medicale rămân însă presante, așa cum subliniază organizatorii și medicii.

Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, a evidențiat impor­tanța acțiunii: „Campania «Sănătate pentru sate» a ajuns pentru prima oară în județul Galați, la Cudalbi, unde am oferit sprijin medical pentru peste 130 de persoane. Cele mai multe cazuri întâlnite au fost probleme de sănătate cronică, cauzate de faptul că oamenii ajung târziu la medic. Prin aceste acțiuni vrem să fim aproape de comunități și să le redăm speranța”. 

De asemenea, dr. Simona Carniciu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, a precizat: „Din fericire, suntem într-o zonă unde oamenii consumă în mare parte produse naturale, ceea ce are efecte pozitive asupra sănătății. Totuși, am diagnosticat cazuri noi de diabet, numeroase situații de prediabet și dislipidemii - adică niveluri crescute ale grăsimilor din sânge”. Dr. Alina Enășoiu, medic specialist oftalmolog, a oferit sfaturi practice: „Suntem în mediul rural, iar primul pas este prevenția. În ceea ce privește activitățile gospodărești și meșteșu­gărești, este important să purtăm ochelari de protecție acolo unde este cazul. Copiii și tinerii trebuie să evite expunerea prelungită în fața ecranelor digitale și să petreacă mai mult timp în aer liber”.

Activitatea s-a bucurat de sprijinul Parohiei Cudalbi 4 și al autorităților locale.

Părintele Radu Leonard Năstase, de la Parohia Cudalbi 4, a subliniat impactul acțiunii: „Este o activitate binevenită în parohia noastră, deoarece oamenii din comunitate sunt, în mare parte, în vârstă și nu au posibilitatea să ajungă la medici specialiști în oraș. Problemele medicale sunt multiple, în primul rând afecțiuni cardiace, tulburări nutriționale și diabet. Prin această activitate sperăm să contribuim la îmbună­tățirea stării lor de sănătate”. Părintele protoiereu Ionuț Glăvan, Protopopiatul Covurlui, a adăugat: „Dorim să apreciem efortul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale care au venit astăzi în comunitatea noastră. Ei pot fi consi­derați mărturisitori, deoarece prin gestul lor de dragoste și grijă față de oameni își arată credința pe care o poartă în suflet”.

La final, voluntarilor le-au fost oferite diplome de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, prin delegatul său, părintele protopop Ionuț Glăvan. 

Campania „Sănătate pentru sate” se derulează în baza unui protocol din 2015 între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. Până în prezent, au fost organizate 152 de acțiuni în 13 județe, sprijinind peste 17.000 de persoane.

 

Citeşte mai multe despre:   voluntar  -   Voluntarii Paraclisului CMN  -   filantropie  -   Campania Sănătate pentru sate